Primarul din Ţuglui rămâne în arest. Edilul este acuzat de abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paulică Neagoe, în vârstă de 58 de ani, primarul comunei Ţuglui, este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, complicitate la abuz în serviciu, fals şi uz de fals.

Primarul din comuna doljeană Ţuglui a fost arestat pentru 29 de zile pe data de 19 iulie alături de alte trei persoane. Paulică Neagoe le-a cerut magistraţilor Judecătooriri Craiova să fie eliberat sub control judiciar, însă cererea a fost respinsă ca nefondată.

Oamenii legii au stabilit că primarul din Ţuglui, în perioada 2008 – 2012, prin procedura de achiziţii directe de produse, a acceptat la plată facturi pentru produse şi bunuri a căror valoare a fost supraevaluată, preţurile acestora depăşind cu mult preţurile existente pe piaţă la momentul efectuării achiziţiilor, plătind din bugetul local suma totală de 815.800 lei.„Sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, complicitate la abuz în serviciu, fals şi uz de fals“, a spus Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.  

Oamenii legii au mai stabilit că prejudiciul se ridică la suma de aproximativ 450.000 lei. Edilul din Ţuglui a cumpărat  diverse bunuri, respectiv complexe de joacă pentru copii, balansoare, leagăne, indicatoare rutiere şi de intrare/ieşire localitate, pichete PSI, stingătoare PSI de la mai multe societăţi comerciale, două dintre ele cu sediul în Potcoava, Olt,  iar alta din Băileşti.  

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite