Ministrul Funeriu despre nepotismele din universitate: Rectorii au timp până în octombrie să rezolve aceste situaţii
0
Ministrul Educaţiei a evitat să vorbească ieri despre nepotismele din Universitatea din Craiova, spunând doar că noua Lege a Educaţiei prevede sancţiuni în acest sens, iar rectorii au timp până în octombrie să elimine situaţiile de acest gen.
Daniel Funeriu a preferat, în schimb, să-l felicite pe rectorul Ion Vladimirescu pentru modul în care a reacţionat la plagiatele comise de mai mulţi profesori ai Universităţii din Bănie.
Reamintim faptul că mai mulţi profesori universitari de la Facultăţile de Mecanică, Electromecanică şi Automatică au fost acuzaţi anul trecut că au plagiat lucrările unor colegi din străinătate sau că au cerut bani de la studenţi pentru a-i promova la examene. O parte dintre aceştia au fost daţi afară sau au demisionat, în timp ce alţii au fost sancţionaţi disciplinar.
Citeşte mai multe detalii aici:
Scandal în mediul academic din Craiova: profesori universitari acuzaţi de plagiat























































