Magistraţii Tribunalului Dolj i-au „scurtat” pedeapsa lui Cotigă. Şantajistul de la ITM Dolj a scăpat doar cu un an de închisoare cu suspendare
0
Judecătorii Tribunalului Dolj au decis astăzi să fie indulgenţi cu fostul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, Silviu Cotigă, acuzat de şantaj. Cotigă a primit doar un an de puşcărie cu suspendare, faţă de trei cât primise la Judecătorie, iar termenul de încercare a fost redus de la cinci la trei ani.
Magistraţii au respins azi ca nefondat apelul procurorilor DNA şi l-au admis în parte pe cel făcut de apărătoarea lui Cotigă. Fostul şef al ITM este acuzat că ar fi încercat să-l determine pe patronul unui service auto din Bănie să „uite” de o datorie pe care firma soţiei sale, Mihaela Cotigă, o avea la societate. Cotigă i-a trimis pe cap afaceristului doi inspectori de muncă, care au depus ulterior mărturie împotriva sa. De altfel, Cotigă a fost condamnat anul trecut de magistraţii Judecătoriei Craiova la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj.
Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.























































