FOTO Satul de vacanţă din oraşul actorului Amza Pellea a fost lăsat în paragină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satul de vacanţă poartă numele marelui actor Amza Pellea
Satul de vacanţă poartă numele marelui actor Amza Pellea

Băileştenii îşi aduc aminte că înainte de revoluţie turiştii făceau rezervare din timp pentru a se relaxa în satul de vacanţă „Amza Pellea”. Complexul ajuns acum din păcate o ruină, iar municipalitatea nu are banii pentru a putea face investiţii.

Satul de vancanţă din Băileşti a purtat numele lui Amza Pellea, pentru că actorul s-a implicat în construcţia taberei.„Actorul Amza Pellea venea aici în fiecare vară cu prietenii şi petrceau trei zile şi trei nopţi ca în basme. Acum totul este în paragină după cum vedeţi. Primarul nu are bani să mai refacă complexul. De ani buni s-au tot căutat soluţii, dar nu s-a putut face nimic”, a spus Ioana Trăistaru.

O tăblie ruginită şi câteva clădiri fără geamuri şi fără uşi mai amintesc acum de satul de vacanţă din Băileşti.

Primarul din localitate a declarat că vrea să obţină fonduri pentru a putea amenaja noi tabere moderne. Complexul a funcţionat şi ca o tabără pentru copiii care nu îşi permiteau să plece în vacanţă la munte sau la mare.„Avem nevoie de mulţi bani pentru a putea face acest loc funcţional. Sper ca în următorii ani să construim complexul din temelii”, a spus Costel Pistriţu, primarul oraşului Băileşti.

Complexul construit în anul 1977 mai cuprindea o clădire administrativă, punct sanitar, cantină, un club, câteva zeci de căsuţe din lemn, teren de fotbal şi, evident, un Video Night Bar. „ Nu cred că vor mai reface satul de vacanţă. Totul aici a fost lăasat aşa în voia sorţii. S-au furat cărămizile, geamurile şi uşi. Cu ani în urmă aici era plin de turişti, iar acum este un loc lăsat în paragină. Îmi pare rău când trec pe aici şi văd ce a mai rămas din complexul unde marele actor Amza Pellea îşi petrecea vacanţa alături de prieteni”, a povestit un localnic.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite