Cum trăieşte un român fără o bucată de creier, după ce şi-a spart capul de ciment
Un oltean trăieşte, de patru luni, fără o parte a creierului, după ce a fost operat de două ori la cap. Bărbatul spune că se simte ca nou.
Gheorghe Bornea (68 de ani), din localitatea Şimian, judeţul Mehedinţi, îşi duce zilele doar cu o parte a creierului. Pensionarul a fost operat în luna august, după ce creierul i-a fost despicat în două. "Am căzut de pe scări cu capul direct pe ciment. Mi s-a făcut rău, nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine. M-am trezit într-o baltă de sânge şi am ajuns la spital", îşi aminteşte bătrânul.
CITEŞTE ŞI:
"Mănânc, muncesc, fac orice"
Medicii din Craiova l-au pus de urgenţă pe masa de operaţie. "Pacientul a ajuns la noi cu dilacerare masivă de pol frontal drept. S-a scos o bucată a creierului, de dimensiunea unei prune, iar bolnavul s-a recuperat complet", a declarat dr. Alexandru Cameniţă, şeful Secţiei de Neurochirurgie de la Spitalul Nr 1 Craiova. După intervenţie, bătrânul spune că se simţea foarte bine, "la început aveam mici dureri, dar mi-au trecut repede. Nici nu zic că am ceva lipsă în cap: mănânc, muncesc, fac orice", recunoaşte olteanul. Zilele trecute a trecut printr-o altă nenorocire, după ce i-a venit ameţeală, când se afla în bucătărie, a leşinat şi a căzut la podea. S-a lovit tot la cap. Din nou a fost adus la spital şi a ajuns pe mâinile aceluiaşi medic. "A fost operat pentru că avea un hematom în afara creierului, pe partea stângă", a informat medicul Cameniţă. La câteva zile după intervenţie, nea Gheorghe râde, mănâncă şi vorbeşte de parcă nu i s-ar fi întâmplat nimic. "Ei, acum am mai puţin creier. Ce-o fi atât? O nimica toată", ne-a spus, în glumă, pensionarul.
"Se poate scoate jumătate de creier, fără probleme"
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova sunt operaţi lunar zeci de pacienţi cu afecţiuni cerebrale. Doctorii spun că, în cazul multora, sunt nevoiţi să le scoată bucăţi din creier, ca să le salveze viaţa. "Teoretic, se poate scoate o jumătate din creier, fără ca pacientul să fie afectat", a declarat neurochirurgul Cameniţă.



















































