Craiova: Universitatea II a fost învinsă de Minerul Mehedinţi
0![Craiova: Universitatea II a fost învinsă de Minerul Mehedinţi](https://cdn.adh.reperio.news/image-9/9bba6473-0660-49d3-bb14-40daf43c0364/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D735%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Echipa a doua a Ştiinţei a pierdut cu 3-1 amicalul susţinut astăzi, la Vânju Mare, în compania formaţiei de Liga a III-a din Mehedinţi.
După victoria cu 5-3 obţinută în faţa adversarei din campionatul judeţean, Recolta Ostroveni, tinerii alb-albaştri au susţinut astăzi un nou joc de verificare. Elevii lui Florin Ispas au întâlnit, pe terenul de la Vânju Mare, echipa de liga a treia Minerul Mehedinţi, craiovenii fiind învinşi cu 3-1. Unicul gol al Universităţii II a fost marcat în repriza secundă de atacantul Ţăran, revenit în această vară la echipă.
Florin Iaspas a folosit următorul unsprezece: Bărboianu - Ciutureanu, Flori, Preduţ, Gugu - Mirescu, Ştoiu, D. Stancu, Gângioveanu - Buleică, Ţăran. Au mai jucat: Dobrin, Coman, Ciocan, Chirea şi Dinu.