Craiova: Primăria a încasat 1,5 milioane de euro de la Electroputere
0
În conturile municipalităţii au intrat 1,5 milioane de euro, odată cu vânzarea celor 12 hectare ale fabricii Electroputere, potrivit primarului interimar Mărinică Dincă.
Banii provin din tranzacţia imobiliară pe care Electroputere a încheiat-o recent cu Auchan şi K&S Developments. Cele două companii au achiziţionat o hală şi 12 hectere de teren din cele 62 deţinute de fabrica oltenească, în vederea înfiinţării Electroputere Parc Mall.
„Ieri când au intrat în cont aproximativ 1, 5 milioane de euro din impozitul pe terenul şi clădirea pe care se va realiza investiţia. Centrul comercial va angaja 1.500 de persoane“, a declarat Mărinică Dincă, astăzi, în cadrul unei conferinţe susţinute alături de reprezentanţii firmelor dezvoltatoare şi conducerea Electroputere.
Deşi conducerea fabricii nu a divulgat suma trazacţionată, se pare că preţul celor 12 hectare a fost de aproximativ 30 milioane de euro. Odată cu această tranzacţie, Electroputere a achitat şi o parte din datoria de 36 de milioane de euro către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. „Până la sfârşitul anului nu vom mai avea datorii către ANAF“, a dat asigurări Adrian Dumitriu, directorul Electroputere.






















































