Craiova: PORTRET / Dan Ninoiu este juristul care scrie literatură fantastică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Ninoiu
Dan Ninoiu

A început ca jurnalist, a devenit consilier juridic, dar pasiunea pentru SF i-a marcat viaţa, scriind o serie de povestiri pe care acum le-a adunat într-o carte.

Fascinat de mic de benzile desenate, treptat Dan Ninoiu a ajuns un mare fan de Science-Fiction, motiv pentru care a început să şi scrie povestiri folosindu-şi cât mai mult imaginaţia.

„Această pasiune am avut-o de mic, dar nu ştiam de ea. Am ajuns să scriu desenând. Eram fascinat de benzile desenate, le citeam atent şi am încercat să le imit. Am avut noroc şi cu talentul la desen, dar am realizat că un desen nu exprimă tot ceea ce vrei să transmiţi şi aşa am început să scriu“, îşi aminteşte Ninoiu primii paşi ca scriitor de SF. 

În liceu a făcut parte din Cercul literar Anticipaţia (1988), acolo prinzând gustul acestui tip de literatură. „Am văzut că nu sunt singurul «defect» şi aşa am prins curaj“, glumeşte craioveanul.

După Revoluţie s-a înscris la Cenaclul Henri Coandă, condus in acea vreme de catre profesorul Aurel Cărăşel. „Erau întâlniri săptămânale şi o atmosferă plăcută. Aici mi s-a format stilul. În anii 1990-1992 aveam şi schimburi de experienţă cu Cenaclul Atlantida din Cernavodă, participam şi la taberele naţionale de SF unde veneau şi scriitori din străinătate“, povesteşte Ninoiu.   

19 povestiri într-o singură carte

Dan a cochetat şi cu jurnalistica între anii 1994-1998, la Jurnalul de Jiu şi Radio Oltenia Craiova, până când s-a încadrat în meseria de bază, consilier juridic, pe care o practică şi în prezent. Nu a renunţat la pasiunea pentru literatura fantastică, iar recent a reuşit să scoată o carte, „Povestea lui Maximillien şi alte povestiri“, în care a adunat cele mai bune 19 creaţii ale sale.

„Mă consider autor mai mult de proză scurtă decât de nuvele. Am cuprins în această carte povestiri care au fost premiate la nivel naţional în perioada 1993-1998. Nu este vorba de SF, ci de un fantastic care dă în curentul general adiacent, denumit şi mainstream“, susţine Ninoiu.

De exemplu, povestirea «Zidul» a obţinut premiul Societăţii Europene de SF pentru proză scurtă în 1993, iar povestirea «Strigoiul» a luat în 1995 premiul cel mare la un amplu concurs literar desfăşurat la Braşov. I-a marcat pe cei din juriu, nu au mai putut să doarmă noaptea. Şi a fost scrisă după un caz real, petrecut la ţară, la noi în Oltenia. Dar, în general, îmi folosesc imaginaţia pentru a născoci astfel de povestiri“, adaugă scriitorul craiovean, care a atins şi latura de pamflet în povestirile sale:

„Am vrut să fac şi ceva mai cu umor, pentru a-i face pe cititori să dormă liniştiţi, aşa încât am inclus în volum şi povestirea «Cum ne-a salvat Vasile de la invazia extratereştrilor»“.

Întrebări şi răspunsuri

Care povestire îţi este mai aproape de suflet?

Magazin Universal. Este cea care a luat premiul pentru cea mai bună nuvelă la nivel national pentru autori până în 30 de ani. Cu banii câştigaţi de pe urma ei mi-am terminat lucrarea de diplomă, întrucât eram în ultimul an la facultate.

Ai în plan o nouă carte?

Da. Intenţionez să scot şi un al doilea volum, un roman cu teme, personaje şi locuri 80 la sută din România. În creaţia mea vreau să mă folosesc cât mai mult de filonul local.

Ai un motto după care te ghidezi?

M-au inspirat spusele scriitorului de gen Mihail Grămescu, care susţinea că, pentru a-ţi forma mâna, trebuie să scri zilnic minim zece pagini despre orice lucru, să faci exerciţii de imaginaţie. Am pus în practică şi am avut rezultate.

Profil

Născut: 23 octombrie 1971, Craiova
Studii: Facultatea de Drept Nicolae Titulescu, Craiova
Familie: Căsătorit

Ce-i place
Fotbalul, fiind fan Universitatea Craiova şi Fenerbahce. Este un cinefil înrăit şi adoră călătoriile. „Niciodată nu mă duc în acelaşi loc, pentru că îmi place să descopăr locuri şi lucruri noi“, spune Dan Ninoiu.

Ce nu-i place
Lipsa de toleranţă. „Cam toată lumea a devenit aşa în ultimul timp. Şi nu-mi mai place lipsa de educaţie şi de civilizaţie de la noi. Aş vrea să ajungem la nivelul de civilizaţie al englezilor, deşi nu cred că vom reuşi“, susţine Ninoiu.

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite