Craiova: Portret / Bogdan Budescu îi învaţă pe copii tainele fotbalului | adevarul.ro

Craiova: Portret / Bogdan Budescu îi învaţă pe copii tainele fotbalului

Publicat:
Ultima actualizare:
0

A jucat fotbal până în 2005, dar s-a lăsat pentru a deveni profesor de sport şi antrenor. Coordonează activitatea de la „U“ FEFS Craiova, unde are în grijă aproape 100 de juniori.

Pasionat de sportul rege, Bogdan Budescu era la curent de mic cu aproape toate rezultatele şi clasamentele, iar tatăl său l-a dus la CSS Craiova pentru a şi juca fotbal. A început ca fundaş central şi nu şi-a mai schimbat opţiunea, deşi a mai jucat şi în banda stângă.

După juniorat, a mers la FC Drobeta, apoi a trecut pe la tineretul lui Dinamo înainte de a ajunge la FC Extensiv, în liga a doua (1998), pe vremea antrenorului Marian Bondrea.

Nu se căutau însă jucătorii tineri, la modă erau cei cu experienţă, aşa că am fost nevoit să plec la Şomii Sibiu şi nu am prins promovarea“, povesteşte Budescu, care a mai jucat în eşaloanele inferioare la Vaslui, Brăila şi Scorniceşti, înainte de a-şi încheia cariera, în 2005.

Am vrut să termin facultatea şi să devin profesor de sport şi antrenor. Sunt două meserii care se leagă şi care mă ţin aproape de fotbal“, susţine craioveanul de 32 de ani.

A preluat juniorii de la FEFS

Pe lângă faptul că este profesor de sport la Şcoala Nr. 12 Decebal, Bogdan Budescu se ocupă, din 2006, şi de Centrul de Copii şi Juniori de la FEFS Craiova.

Când am ajuns, nu mai era nicio grupă de copii, aşa că am înfiinţat-o prima dată pe cea de 1996, iar apoi am format grupe până la copiii născuţi în 2001. Am mers prin şcoli, am făcut selecţii şi aşa am ajuns să avem acum aproape 100 de copii“, spune Budescu, care este ajutat în munca sa de fostul jucător al Universităţii Craiova (tineret), Alin Dina.

„U“ FEFS participă în competiţiile de juniori C, D şi E şi la Memorialul „Gheorghe Ola“, iar rezultatele sunt printre cele mai bune, trei din patru grupe obţinând primul loc pe judeţ.

Cu grupa de 1999 am ajuns chiar în primele 16 echipe din ţară. În 2008, am câştigat şi un turneu la Marsilia, cu grupa de ’96, iar anul trecut unul la Paris, cu cea de 1999“, afirmă Bogdan Budescu, care are la club copii cu vârsta cuprinsă între 8 şi 15 ani.

„Încercăm să-i ţinem până la 16 ani, să-şi deschidă apoi drumul spre echipele de seniori. Îmi doresc să joace cât mai mulţi în prima ligă, dar depinde şi de ei, de seriozitatea şi disciplina lor“, mai spune Budescu.

Psiholog pentru copii

„Să lucrezi cu copii nu este uşor“, susţine antrenorul craiovean. „Este frumos, dar dificil, pentru că e greu să-i faci să formeze un grup, să înţeleagă ce vrei de la ei, să aibă o ordine de a lucra. Iau totul în joacă şi le este greu să primească sarcini de mici. Pe cei mai mari îi verificăm şi la şcoală, pentru că şi acesta este un capitol foarte important“, adaugă Bogdan Budescu.

Discuţiile periodice cu părinţii şi profesorii fac şi ele parte din programul de pregătire. „Vorbim frecvent cu diriginţii, cu profesorii, cu părinţii. Avem şi psiholog la echipă şi doctor care se ocupă de toate problemele de sănătate ale copiilor“, încheie profesorul-antrenor.

Întrebări şi răspunsuri

Cât de importantă este şcoala în cazul copiilor care fac sport?

Înainte de a fi cadru didactic credeam că poţi să faci performanţă doar cu calităţile native, dar nu este aşa. Şcoala este la fel de importantă ca şi sportul. Nu se poate una fără alta.

Îşi mai aduc părinţii copiii la fotbal?

Da. Unii îi aduc pentru că-i văd că sunt talentaţi şi că merită să practice acest sport, iar alţii doar din dorinţa de a-i şti că fac mişcare, de a fi sănătoşi. Dar sunt şi unii care vin cu gândul doar la performanţă.

Ce-i place 
Să se plimbe cu familia şi în special cu fetiţa sa de 3 ani. „Îmi place să studiez metodele de pregătire moderne din Europa, sunt abonat la mai multe site-uri de specialitate. Îmi plac ideile lui Mourinho legate de fotbal şi carisma lui Sorin Cârţu“, susţine Bogdan.

Ce nu-i place
Budescu are puţine lucruri care nu-i sunt pe plac. Nu suportă agitaţia, aglomeraţia şi oamenii fără caracter. „Nu-mi place atunci când nu eşti respectat pentru ceea ce faci, pentru ceea ce eşti“, adaugă tehnicianul craiovean.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite