Craiova: Medicii de familie eliberează din nou reţete gratuite şi compensate | adevarul.ro

Craiova: Medicii de familie eliberează din nou reţete gratuite şi compensate

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Craiova: Pacienţii se pot prezenta la cabinetele medicale şi pentru reţete.
Craiova: Pacienţii se pot prezenta la cabinetele medicale şi pentru reţete.

După o săptămână în care nu au mai prescris reţete gratuite şi compensate, trimiteri către medicii specialişti şi concedii medicale, cadrele îşi reiau astăzi activitatea.

Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) a ajuns la un acord cu doctorii după 12 ore de negocieri, iar în cursul zilei de ieri a fost semnat un protocol prin care au fost stabilite normele privind contractul-cadru pe 2010.

Reprezentanţii CAS Dolj au anunţat încă de ieri începerea perioadei de contractare pentru anul 2010.  Toţi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi unele materiale sanitare, precum şi furnizorii prin care se derulează programele naţionale de sănătate, vor putea depune actele de contractare la sediul instituţiei până la data de 16 aprilie.

Medicii de familie din toată ţara au refuzat să mai elibereze reţete gratuite şi compensate bolnavilor, trimiteri către specialişti şi concedii medicale, exact începând cu Joia Mare. Cadrele au explicat că este un mod de protest, fiind nemulţumite de prevederile contractului-cadru pentru acest an, care ar aloca un buget mai mic medicinii primare.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite