Craiova: Mai puţin de 20% dintre liceenii Doljului sunt experţi în calculatoare
0La simularea probei de evaluarea a competenţelor digitale, care s-a susţinut pe 20 ianuarie, au participat în Dolj 3.034 de elevi.
Potrivit rezultatelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, aproximativ 540 de liceeni sunt utilizatori începători, 1086 sunt de nivel mediu, 825 sunt incluşi la categoria „avansaţi“, iar 587 sunt catalogaţi drept experiemntaţi.
„Prin această simulare noi am verificat din punct de vedere tehnic posibilitatea de a organiza evaluarea competenţelor digitale, iar elevii au luat contact cu condiţiile în care se susţine un astfel de examen“, spune Alexandru Gâdăr, inspector şcolar general adjunct al ISJ Dolj.
Evaluarea competenţelor digitale din cadrul Bacalaureatului 2010 este programată pentru perioada 19 – 29 aprilie.