Craiova: Hala din Piaţa Mare s-a transformat în incubator pentru craiovenii care abia şi-au tras sufletul la cumpărături | adevarul.ro

Craiova: Hala din Piaţa Mare s-a transformat în incubator pentru craiovenii care abia şi-au tras sufletul la cumpărături

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Oltenii veniţi astăzi în pieţele din Craiova, ca să-şi vândă marfa, au de îndurat temperaturi de peste 35 de grade Celsius. În pieţele acoperite din Bănie nu sunt aparate de aer condiţionat. Comercianţii se plâng că autorităţile îi ignoră.

Doljenii veniţi în această dimineaţă în pieţele din Bănie au făcut cu greu faţă caniculei care a fost instalată în toată ţara. Bătrânii au apelat la tot felul de mijloace, ca să poate rezista câteva ore la tarabe.

image

Apă clocotită, pentru hidratare


Sanda Veronica, de 73 de ani (foto sus), era supărată că ceapa i s-a veştejit când nici nu bătuse ora prânzului. Pensionara, din Işalniţa, a plecat azi dimineaţă la drum, înarmată cu patru sticle de apă şi ceai de muşeţel. “Mă dor şalele de cât am cărat atâta greutate. Am auzit de la vecini că azi o să moară lumea de la căldura. A intrat frica în mine.  Am zis că, dacă mă ia leşinul, să dau cu apă pe ochi, ca să îmi vie viaţa înapoi. Apa e cam clocotită, de la vremea asta fierbinte”, a spus bătrâna, în timp ce făcea găuri în dopul unui bidon cu apă, ca să stropească mărarul şi salata, care îşi pierduseră din prospeţime. După ce a golit sticla, tanti Sanda şi-a dat jos vesta de pe ea, ca o trecea transpiraţia. “Încep să mă încing şi stau cu grijă să nu fac insolaţie. Mai încolo mă trag la umbră, sub steaşină, ca să nu mă bată soarele de tot. Am şi pastile în plasă, să fie acolo, dacă m-o lua ameţeala”, a adăugat aceasta, după care şi-a dus mâna la frunte ca să-şi şteargă sudoarea.

image

Carton pe post de evantai


Comercianţii din hală erau şi mai necăjiţi. Oamenii şi-au improvizat tot felul de obiecte, cu care să-şi facă vânt, în lipsa unor aparate de aer condiţionat. Maria Moraru, de 40 de ani (foto sus), care a adus tocmai din Işalniţa cireşe de vânzare, abia mai respira din cauza toropelii. Femeia şi-a rupt o bucată de carton din cutia în care îşi ţinea marfa, ca să-l folosească pe post de evantai. “Nu funcţionează aparatele. Cred că merităm şi noi puţină răcoare vara. Stăm şi curg apele de pe noi”, se vaită olteanca, după care ia un pumn de cireşe, ca să le mănânce. “Bine că avem fructe, ca să ne hidratăm! Altfel, nu ştiu ce s-ar alege de noi”,  a completat aceasta.


Agenţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o avertizare cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic, valabilă de la ora 12.00, până duminică, la ora 18.00.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite