Craiova: Doi traficanţi care au vrut să vândă droguri unui poliţist au fost arestaţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii au declarat că drogurile erau pentru consum şi că nu doreau să le vândă
Tinerii au declarat că drogurile erau pentru consum şi că nu doreau să le vândă

Doi tineri, unul din Craiova, iar altul din Cetate au fost prinşi chiar în timp ce încercau să vândă 300 de grame de canabis unui poliţist sub acoperire. Flagrantul a avut loc la o benzinărie din Târgu-Jiu.

Oamenii legii aveau date precisă despre cei doi traficanţi şi îi urmăreau de mai bine de o jumătate de an. Bărbaţii făceau parte dintrun grup infracţional organizat, care se ocupa cu traficul de droguri de risc pe filiera Germania-România.

Telefoanele lui Mihai Scărlătescu şi a lui Cornel Diamandi erau ascultate, iar astfel oamenii legii au pus la cale un flagrant. Traficanţi de droguri i-au comunicat poliţistului sub acoperire că marfa a ajuns în ţară şi că poate intra în posesia ei. Cele 300 de grame de canabis urmau să fie vândute contra sumei de 4000 de lei.

Magistraţii Tribunalului Dolj au emis pe numele traficanţilor mandat de arestare pentru 29 de zile. Sunt acuzaţi de trafic de droguri de risc şi de introducerea în ţară de stupefiante. Riscă să îşi petreacă următorii şapte ani în spatele gratiilor.
  

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite