Absolventă de nota 10 la Relaţii Internaţionale: "Vreau să rămân în România, poţi face carieră şi la noi în ţară"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefa de promoţie de la specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene a Universităţii din Craiova nu se teme că în România va rămâne şomeră.

Elena Ramona Julea, din localitatea doljeană Dobridor, a terminat cu nota 10 Facultate de Ştiinţe Sociale, specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. Tânăra a participat astăzi la festivitatea de absolvire, alături de cei 70 de colegi ai primei promoţii din Craiova de la această specializare. Elena ne-a mărturisit planurile ei de viitor. "Doresc să mă înscriu la un master şi după aceea să îmi fac o carieră în domeniu, poate la o asociaţie non-guvernamentală. Vreau să rămân în România pentru că sunt şi cazuri de persoane care au reuşit în ţară. Nu sunt dezamăgită de sistemul din România, contează însă şi ce posibilităţi se ivesc fiecăruia. Cred însă că poţi face o carieră şi la noi în ţară", ne-a explicat şefa de promoţie de la Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, Universitatea din Craiova.

Cinci ore de studiu pe zi

Elena ne-a mai spus că performanţa nu are un secret, "eu, spre exemplu, am învăţat în fiecare zi câte patru-cinci ore. Am încercat să-mi construiesc o bază teoretică solidă dar m-a ajutat la fel de mult că am avut activităţi extraşcolare, am fost înscrisă la o organizaţie de studenţi de la care am învăţat enorm", a completat Elena.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite