12.000 de euro - circuitul şpăgii între penitenciar şi instanţe. O avocată a fost condamnată pentru trafic de influenţă | adevarul.ro

12.000 de euro - circuitul şpăgii între penitenciar şi instanţe. O avocată a fost condamnată pentru trafic de influenţă

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Simona Niculina Filip, avocat în cadrul Baroului Dolj, a fost condamnată de Curtea de Apel Craiova la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Aceasta a fost arestată pe 9 ianuarie 2010, după ce a luat şpagă de la un deţinut.

Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Craiova au dispus la începutul lunii ianuarie 2010 trimiterea în judecată a avocatei Niculina Simona Filip şi a agentului Ion Măceşanu de la penitenciarul Craiova, pentru trafic de influenţă, în formă continuată, respectiv complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată. Potrivit rechizitoriului, la data de 18 decembrie 2009, Niculina Simona Filip, avocat în cadrul Baroului Dolj, a pretins de la un denunţător suma de 10.000 euro din care 3.000 de euro reprezentând onorariul său şi 7.000 euro pentru a-i remite magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Craiova şi Tribunalului Dolj pentru a-i determina să dispună punerea în libertate sub control judiciar şi pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti favorabile denunţătorului (n.r.- deţinutul Gheorghe Şutoi) într-un dosar penal în care acesta fusese trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru infracţiunea de trafic de influenţă.


12.000 de euro circuitul şpăgii între penitenciar şi instanţe

Deţinutul Gheorghe Şutoi, de 61 de ani, din Drobeta Turnu Severin, deferit justiţiei după ce i-a solicitat unui om de afaceri turc suma de 380.000 de lei, drept şpagă cu care ar fi trebuit să-l „ungă“ pe unul dintre directorii Hidrocentralei Porţile de Fier II, a formulat denunţ la DNA. La data de 5 ianuarie 2010, avocata Filip a mai pretins şi suma de 2.000 euro, afirmând că are influenţă asupra procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova pentru a-i determina să nu declare apel în dosarul denunţătorului.

“La data de 21 decembrie 2009, inculpata a primit de la denunţător, prin intermediul unui investigator cu identitate reală autorizat de procurori, suma de 3.000 euro, iar la data de 8 ianuarie 2010, în baza înţelegerii avute de inculpată cu denunţătorul, aceasta a mai primit suma de 7.000 euro, fiind prinsă în flagrant delict”, potrivit DNA.

Complice, un agent de la Penitenciarul Craiova

În demersul său, Niculina Simona Filip a fost sprijinită de Ion Măceşanu, agent în cadrul Penitenciarului Craiova, care, în schimbul sumei de 1.000 de euro, a intermediat relaţia dintre denunţător şi inculpată, prezentând-o pe aceasta ca fiind un avocat cu influenţă “cu mari relaţii la completele de judecată“ şi îi poate obţine „punerea în libertate şi o pedeapsă mai uşoară” asigurându-l că inculpata poate obţine chiar punerea sa în libertate. La data de 9 ianuarie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea inculpatei pe o perioadă de 24 de ore şi în aceeaşi zi, Curtea de Apel Craiova a dispus arestarea preventivă a acesteia pe o perioadă de 15 zile, măsură ce a fost prelungită ulterior de către aceeaşi instanţă.

Sechestru pe contul bancar al avocatei

Pentru ca instanţa să dispună confiscarea sumei de 3.000 de euro primită de inculpată la data de 21.12.2009, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor sume de bani aflaţi în contul bancar al inculpatei. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Craiova, care a decis zilele trecute condamnarea avocatei Filip la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În acelaşi dosar, agentul Ion Măceşanu de la Penitenciarul Craiova a primit şi el trei ani de închisoare cu executare. Agentul Măceşanu a recunoscut toate acuzaţiile pe care i le aducea DNA, regretându-şi faptele. Drept consecinţă, a fost pus sub acuzare pentru complicitate la trafic de influenţă, dar a fost trimis în judecată în stare de libertate.

În schimb, avocata n-a recunoscut acuzaţia de corupţie, susţinând că banii primiţi reprezintă onorariul de avocat.  În ceea ce-l priveşte pe denunţătorul Gheorghe Şutoi, acesta a fost condamnat de Tribunalul Dolj la doi ani de închisoare cu executare, dar procurorii DNA nu au mai făcut apel, apreciind că pedeapsa este suficientă. Astfel, Şutoi a obţinut eliberarea condiţionată după efectuarea a opt luni de închisoare. În privinţa magistraţilor, procurorii şi-au dat seama că nu aveau habar ce tranzacţii se fac în numele lor.









Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite