Un bărbat îmbrăcat în straie de călugăr a bătut un călător într-un autobuz. „Bă, tâmpitule, nu-ți bați tu joc de mine, bă!“ VIDEO
0Marți, 9 ianuarie, într-un mijloc de transport în comun din Constanța, a izbucnit un conflict între un călugăr și un alt bărbat. Poliția anchetează cazul.
În imaginile filmate de un martor, publicate de Replica, se observă cum un călugăr s-a năpustit cu pumnii asupra unui alt bărbat. Pe lângă agresiunile fizice, s-au folosit și insulte: „Bă, tâmpitule, nu-ți bați tu joc de mine, bă!“, se aude pe înregistrare.
Cel lovit îi dă replica din afara cadrului: "Bă, prostule! Ești prost".
Conflictul a fost aplanat de șoferul de autobuz, care a oprit într-o stație și a reușit să calmeze spiritele.
La scurt timp, bărbatul agresat a sunat la 112, iar polițiștii fac acum cercetări cu privire la ce s-a întâmplat și încearcă să dea de urma agresorului. Momentan, acesta nu a fost identificat.
Oamenii legii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe.
Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au declarat că bărbatul care poartă straie de călugăr în înregistrarea video nu face parte din rândurile lor.
Nu este clar dacă acesta ar fi membru într-o altă eparhie din țară.
Oricum, spun reprezentanții Arhiepiscopiei, portul hainelor preoțești și exercitarea fără drept a profesiei respective sunt pedepsite de lege, iar dacă se va dovedi că agresorul a uzurpat calitatea de față bisericească, ar urma să fie pedepsit și pentru aceste încălcări, în cazul în care va fi prins.