Teodosie cheamă lumea la rugăciune colectivă pentru a ajunge mitropolit. Ce a transmis oficial

0
Publicat:

Arhiepiscopia Tomisului revine cu precizări, după ce un ordin al Protoieriei 1 Constanța anunța că se instituie trei zile de post „pentru împlinirea dorinței poporului de a fi recunoscută mitropolia Tomisului”. Credincioșii ar fi fost chemați să se roage pentru „pace și descoperirea adevărului”.

Teodosie le-a cerut credincioșilor să postească trei zile FOTO arhiva/Călin Gavrilaș
Teodosie le-a cerut credincioșilor să postească trei zile FOTO arhiva/Călin Gavrilaș

Arhiepiscopia Tomisului ar fi cerut credincioșilor să postească, în zilele de luni, marți și miercuri, 26-28 februarie 2024, pentru „pace, rânduială și descoperirea adevărului”, nicidecum pentru visul IPS Teodosie de a deveni mitropolit, încearcă reprezentanții arhiepiscopiei să convingă.

Un ordin circular emis de Protoieria 1 Constanța, care a ajuns în presă, a iscat un adevărat taifun. În ordin se menționa: „Având în vedere râvna și solicitarea insistentă a credincioșilor din cuprinsul Sfintei Arhiepiscopii a Tomisului de a se institui o perioadă de rugăciune și de post pentru împlinirea dorinței poporului de a fi recunoscută mitropolia Tomisului...”.

Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului spun însă că în adresa inițială, transmisă de Arhiepiscopia Tomisului către „toate protoieriile și sfântul Exarhat”, motivațiile instituirii celor trei zile de post erau altele.

Având în vedere râvna și solicitarea insistentă a credincioșilor din cuprinsul Sfintei Arhiepiscopii a Tomisului de a se institui o perioadă de rugăciune și de post pentru împlinirea dorinței poporului de pace, rânduială și descoperire a adevărului, se emite prezentul ordin circular”, se arată în adresa Arhiepiscopiei Tomisului, dispozițiile ordinului circular fiind aceleași, respectiv:

1.    Se instituie o perioadă de post de luni, 26.02.2024, până miercuri, 28.02.2024, inclusiv.

2.    În această perioadă, clericii și credincioșii vor oficia în biserici și mânăstiri, zilnic, Acatistul Bunei Vestiri și Acatistul Sfântului Apostoil Andrei.

3.    Toate parohiile și mânăstirile din subordinea ArhiepiscopieiTomisului vor anunța enoriașii cu privire la prezenta dispoziție canonică, după Sfânta Liturghie de Duminică, 25.02.2024”, se arată în adresă.

IPS Teodosie, judecat de Sfântul Sinod pe 29 februarie

Visul IPS Teodosie de reînființare a Mitropoliei Tomisului este vechi. Arhiepiscopul susține că reînfiinţarea Mitropoliei Tomisului ar fi o reparaţie morală, întrucât la Tomis a existat mitropolie, încă din secolul V după Christos, şi a dispărut după ce Dobrogea a intrat sub stăpânire otomană.

Mitropolie a fost aici, chiar înainte de prima Mitropolie a Ţării Româneşti, şi trebuie să fie şi de acum încolo“, a spus ierarhul Tomisului, invocând o mulțime de izvoare recuperate anul trecut, de la arhive şi biblioteci, inclusiv de la Vatican, care dovedesc faptul că pe aceste tărâmuri a existat o mitropolie, care avea 14 arhiepiscopii în subordine, cum ar fi cele din Constanţa, Tulcea, dar şi cele de la sud de Dunăre. „Această istorie şi-ar dori-o orice popor s-o pună în lumină. Am simţit o datorie sfântă nu pentru mine, ci pentru adevărul istoric“, spune Teodosie. 

Sfântul Sinod al BOR, care îl va judeca, joi, 29 februarie 2024, pe Teodosie, este de altă părere.

„Reactivarea Mitropoliei Tomisului fără să existe în Mitropolie eparhii sufragane componente este contrară sistemului administrativ bisericesc românesc, întrucât înfiinţarea unei mitropolii nu este un demers onorific, în virtutea meritelor istorice din primul mileniu, ci reprezintă un demers de necesară reorganizare administrativ-bisericească, motivată temeinic pastoral şi misionar”, spun reprezentanții Sfântului Sinod, conform unei adrese publicate de Dobrogea Live.

Sinodul îi mai transmite lui ÎPS Teodosie că solicitarea sa este „insuficient argumentată” și, mai mult, că „nu constituie o necesitate misionară, actuală, ci mai degrabă o ambiţie personală a Chiriarhului său”.

Arhiepiscopul Teoodosie a încercat organizarea, pe 10 februarie 2024, a unui miting pentru a forța recunoașterea  Mitropoliei Tomisului. Mitingul a fost însă anulat după ce Sfântul Sinod a transmis un comunicat de presă prin care precizează că a respins cererea Arhiepiscopiei Tomisului.

În acest context, Arhiepiscopia Toimisului a emis ordinul prin care a instituit cele trei zile de post de dinainte de ziua judecății lui Teodosie de către Sfântul Sinod.

„În exercitarea misiunii sale un ierarh ortodox poate institui o perioadă specială de post și rugăciune la solicitarea clerului și a credincioșilor. Au mai fost instituite în decursul timpului multe astfel de măsuri extraordinare. Pentru Arhiepiscopia Tomisului ultimul post special cu rugăciune instituit de către ierarh a avut loc în anul 2020, în contextul de atunci”, precizează reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite