Spovedania disidentului Iulius Filip, aflat în centrul scandalului legat de procurorul Lazăr: „Am stat peste 500 de zile fără pat, apă şi lumină“
0
Disidentul anticomunist Iulius Filip, judecat şi condamnat în anii '80 pentru că se opunea regimului comunist, şi-a descris calvarul de la Penitenciarul Aiud în cadrul unei dezbateri organizate de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului.
Victima regimului comunist a povestit tot ceea ce a avut de pătimit în cadrul unei dezbateri organizate de „Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului“ care a avut loc la 29 mai 2002 la Memorialul Sighet. Ulterior, transcrierile au fost publicate în volumul „Cei care au spus NU“, editat de Fundaţia Civică.
Acum în vârstă de 71 de ani, disidentul Iulius Filip s-a retras din spaţiul public din cauza stării precare de sănătate.
„V-aş ruga să aveţi puţină răbdare să ascultaţi câteva cuvinte şi de la unul dintre oamenii „irecuperabili pentru orânduirea socialistă“ - aşa îmi este caracterizarea care încheie dosarul meu de la Securitate“, şi-a început disidentul mărturisirea în cadrul dezbaterii din 2002.
Iulius Filip s-a născut la 23 aprilie 1947 într-o familie de muncitori din comuna Teremia Marea, judeţul Timiş. Şi-a început activitatea ca muncitor, apoi a mers la şcoala de Maiştri Militari. „Ce stricau soldaţii reparam noi, maiştrii. Din armată am fost dat afară ca „element duşmănos al orânduirii socialiste”, povesteşte el, pentru că a scris o poezie pe care am trimis-o comandantului suprem al armatei, lui Nicolae Ceauşescu.
Cel care a devenit o persoană ingrată pentru regim a fost condamnat la opt ani închisoare. „Urmarea a fost că m-au arestat, m-au dat afară din armată - actul era semnat de către gen. Constantin Olteanu... Acest general a nenorocit, în armata română, mii de cadre, mii de familii; nu ştiu ce statuie i-am putea ridica... Serviciile din armata română, din informaţii, mi-au cerut să devin informator. Am refuzat, ca urmare am ajuns om de serviciu pe strada pe care locuiam. Gunoaie, pe scările de serviciu. De ce?“.
Păzit de miliţieni şi câini
După câteva luni a fost reprimit la Atelierele CFR 16 februarie din Cluj, unde se reparau locomotivele cu aburi, diesel şi apoi electrice.
Dar nici aici nu a putut să fie un bun socialist şi, în august 1981, în rândul muncitorilor de la CFR, în schimbul de noapte, a organizat o întâlnire şi le-a spus: „Fraţilor, noi nu putem să rămânem pasivi, indiferenţi, faţă de fraţii noştri polonezi de la Gdansk, care au un congres şi primul sindicat liber din ţările socialiste. Vreţi să trimitem şi noi o scrisoare de adeziune la acest congres?“. „Ce idee bună, o trimitem. Dar cu semnătura e mai greu.“
„Dacă nu vreţi să o semnaţi, o semnez eu.“ Aşa se face că a semnat-o şi a trimis-o la Gdansk, în Polonia. A ajuns la congres şi preşedintele Lech Walesa a citit-o. întâmplător, acolo se afla un corespondent al ziarului Le Monde, care a preluat mesajul acestei scrisori.
Despre această scrisoare s-a vorbit şi la Europa Liberă, fiind citită la 29 august. Era o scrisoare „din partea muncitorului român Iulius Filip“. Ce a urmat? „Am fost arestat a doua zi, dar mi-au dat drumul. Nu ştiam ce se întâmplă, probabil nu aveau încă aprobare de la Bucureşti ca să rezolve problema, ceva nu era în clar. În sfârşit, am văzut că eram urmărit. Acasă - pază, dar nu oricum, pază cu civili, pază cu miliţieni, cu câini şi cu soldaţi înarmaţi“.
„Aveam după mine un fel de gardă“
În luna noiembrie, a fost iarăşi arestat, după o percheziţie domiciliară care s-a soldat cu confiscarea tuturor manuscriselor pe care le avea acasă, a scrisorii trimise la Gdansk, însă, după două zile de anchetă i-au dat drumul. „Am ajuns acasă, dar aveam după mine un fel de gardă despre care nu ştiam cine o plătea. Eram dus la serviciu şi adus de la serviciu şi nu puteam nicicum să evadez de acolo“, îşi aminteşte disidentul.
În decembrie, când în Polonia a avut loc represiunea împotriva sindicatului Solidaritatea, condusă de Jaruselski, a fost arestat într-o dimineaţă la ora 5.00 şi dus la sediul Securităţii din Cluj şi băgat la subsol. „Ştiţi, subsolul acela nenorocit, fără geamuri, fără aerisire. Noi, acasă, la ţară, unde am crescut, îngrijeam mai bine animalele decât ne „îngrijeau“ ei pe noi acolo. Am fost anchetat timp de 6 zile la subsol şi prin birouri. După aceea am fost urcat într-o dubă, însoţit de doi gardieni, ei cu armament, cu cătuşe, eu legat de alt coleg al meu - care se află acum în Statele Unite, Teodosiu Ioan. Cei de la New York nu avuseseră de lucru şi i-au dat lui telefon la Cluj să întrebe ce părere are despre represiunea asupra Solidarităţii din Polonia. Şi, fireşte, omul şi-a spus părerea la telefon. Şi atunci l-au adus lângă mine acolo la Securitate şi ne-au adus pe urmă pe amândoi la Bucureşti, pe str. Rahovei, 39 parcă e numărul. Aici ne-au făcut o percheziţie fără haine pe noi“, retrăieşte Iulius Filip acele zile de teroare.
L-au băgat într-o cameră cu un judecător, care era acuzat că lua mită. După un conflict între colegii de celulă, Filip a fost mutat singur într-o cameră. „Acolo tot mă rugam lui Dumnezeu să rezist, în acelaşi timp să pot în timpul anchetei să-mi desfăşor acelaşi punct de vedere. Actele de acuzare asupra mea erau: poezia adresată lui Ceauşescu, scrisoarea adresată congresului Solidarităţii din Polonia, la care era ataşat şi ziarul francez Le Monde, ca document de vinovăţie, şi nişte declaraţii ale colegilor de muncă despre propaganda pe care am desfăşurat-o eu în rândul muncitorilor, în vederea răsturnării orânduirii socialiste“, îşi aminteşte el capetele de acuzare.
În celula H a condamnaţilor la moarte
De acolo, a fost mutat la închisoarea de pe şoseaua Alexandria, la celula condamnaţilor la moarte sau celula H, aşa cum era cunoscută. „Pe acolo trecuseră cei care au şi fost executaţi. Nu vreau să vă amintesc coşmarul în care trăiau cei care urmau să fie executaţi Erau cazuri grave, inşi care într-o acţiune sau alta au omorât oameni. În momentul în care se aflau în faţa morţii apăreau nişte fenomene de-a dreptul dramatice. Unii dintre ei se ascundeau sub pat, se prindeau de paturi, alţii leşinau, alţii urlau. În sfârşit, reacţii cu totul de groază în faţa morţii. În cartea pe care am scris-o, «Între viaţă şi moarte», am arătat o parte din aceste lucruri“.
În această celulă H, a condamnaţilor la moarte, îşi aminteşte că era şi un propagandist al penitenciarului Alexandria, al cărui comandant era Constantin Borcan. Aşa cum se obişnuia, comandantul l-a trimis pe ajutorul său să le ţină lecţii politice, întrucât „guvernul României şi conducerea partidului nu trebuiau să se înregistreze cu deţinuţi politici. Şi dacă facem o convenţie, atunci ne dă drumul afară. Convenţia sau semnătura cu Diavolul. Şi ne-a consultat pe fiecare. Fireşte că am spus nu“, spune cel care a continuat să-şi susţină crezul chiar şi în faţa morţii.
În iadul de la Aiud
Prin urmare, politrucul i-a făcut raport comandantului. Urmarea? A fost internat forţat la Spitalul Jilava, la secţia „cronici“, unde, prin haine, i s-a făcut o injecţie. „Nici acum nu ştiu ce fel de injecţie era, neuroparalizantă, în urma căreia eram ca un bolnav de Parkinson. A fost ceva de groază“.
Aici, Iulius Filip a stat trei luni. După ce soţia sa a văzut în ce stare era, cu ajutorul unor prieteni a anunţat Europa Liberă, „În momentul când s-a transmis la Europa Liberă, am fost urcat în maşină şi dus la condamnaţii la moarte, la secţia dinainte. Apoi, la câteva luni, am fost transferat la închisoarea Aiud, la secţia «restrictiv㻓. În iadul de la Aiud, deţinuţii nu aveau pat, masă, cearceaf, pătură, îmbrăcăminte, nu aveau lumină şi nici apă. Aşa a supravieţuit Iulius Filip timp de peste 500 de zile de „restrictivă“.
Eliberat înainte de Paşte
În anul 1985, după Conferinţa de la Madrid, Nicolae Ceauşescu a semnat un act de clemenţă prin care pedepsele până la 10 ani se reduceau cu o treime. „Mi s-a redus şi mie de la 8 ani la 5 ani şi 4 luni. Ca urmare, am intrat într-o comisie, aşa-numita „comisie de eliberare condiţionată“, cu 2/3 din pedeapsă executată. Întrucât aveam nenumărate pedepse, cu izolarea, cu „restrictiva“, mai declarasem şi greva foamei, am fost din nou caracterizat irecuperabil şi needucabil şi am fost amânat. Astfel, am ieşit din închisoare la termenul stabilit iniţial, în data de 13 aprilie 1987, cu câteva zile înainte de Sfintele Paşti“, explică el de ce nu a beneficiat de actul de clemenţă.
Din carceră în închisoarea mai mare, numită România
După ce a ieşit de la Aiud, a ajuns într-o închisoare mult mai mare, numită România. Autorităţile refuzau să-i dea actul de identitate, „La Aiud îmi spuneau că actul de identitate l-au trimis la Cluj, însă când mergeam la Miliţia din Cluj mă întrebau de ce nu-mi dau actul de la Aiud. Fără act de identitate nu te puteai duce la Forţele de muncă, să fii angajat. După ce am făcut o mică revoltă la Cluj, s-a găsit într-un sertar, uitat, buletinul de identitate şi am fost la Forţele de muncă“. Însă nici aici nu avea să îşi găsească locul. Un fost coleg, care între timp terminase facultatea, i-a spus: „Tu, din ordinul generalului Şerbănoiu (care era şeful Securităţii Cluj) n-ai loc aici. Sunt numai trei locuri: unul la Zlatna, unul la Lupeni-Uricani şi unul la Cernavodă. Pe care îl alegi?“. Zic: „Cinci ani şi patru luni am fost... Tu ce-ai alege?“ Mă duc la Zlatna, judeţul Alba, pe şantier“.
Pe şantier au urmat arestări, fiind acuzat că a sustras piese electronice de la o maşină cu comandă program, sosită din străinătate. „Nici eu nu ştiam când mă luau şi mă duceau la Miliţia Zlatna, că nu ştiu ce-am mai făcut. Nu ştiam ce am făcut, dar acolo îmi spuneau. Imediat ce mă duceau acolo, apărea şi Securitatea Cluj şi Alba. «De ce ai fost la Doina Cornea? Ce ai discutat cu ea? Ţi-am spus să nu mai mergi? Iar s-a comunicat la Europa Liberă despre dărâmarea bisericilor» etc. Şeful şantierului de acolo mi-a zis într-o zi: «Eu m-am săturat de atâtea anchete şi arestări ale tale. Am vorbit cu celălalt şef să te mutăm la Orăştie». „Mă duc, în ţara asta îmi găsesc loc de muncă.“
„Te urci în tren şi dispari de aici“
A plecat la Orăştie şi inginerul de acolo, când a auzit de el, i-a spus: „Nu te primesc. Te duci la Uricani“. S-am urcat pe tren, s-a dus la Uricani. La birou, „doi grăsuţi frumoşi, cu cravată, cu bujorei în obraji, stăteau la masă foarte degajaţi: „Tu eşti, mă, Filip?“ „Eu.“ „Păi, tu n-ai loc aici.“ „Da' de ce?“ „Avem noi destule necazuri cu minerii aici, nu-i nevoie de tine.“ „Atunci, unde mă duc?“ „Îţi punem maşina la dispoziţie şi te duci la Petroşani, te urci în tren şi dispari de aici.“
Aşa că Iulius Filip s-a întors la Cluj. Şeful şantierului i-a dat un loc de muncă la Baciu, o comună lângă Cluj, la un atelier de piese de schimb pentru lucrul la Casa Poporului, diferite subansamble de instalaţii, care erau puse în „tir“ şi montate la Casa Poporului. A fost arestat de câteva ori.
Fiica sa nu a avut voie să plece la un concurs la Amsterdam
Nici familia sa nu a fost ocolită de probleme. Iulius Filip a povestit că într-o bună zi fiica sa, a venit acasă plângând „Fetiţa mea a făcut tenis de masă şi a ajuns campioana României, alături de Otilia Bădescu. Serviciul de Paşapoarte Cluj îi refuza paşaportul şi nu putea să participe la Amsterdam la un concurs, unde urma să reprezinte culorile României, deoarece taică-său a fost condamnat politic. Se răzbunau pe copil din cauza mea. Soţia avea probleme la serviciu, eu trăiam de la o zi la alta“. Atunci, s-a dus la Doina Cornea şi i-a spus: „D-nă profesoară, uitaţi în ce situaţie sunt. Eu vreau să plec. Când se schimbă lucrurile, mă întorc acasă“. Doina Cornea i-a spus: „Nu pleca, domnule Filip. Rămâi aici, chiar dacă e atât de greu. Îţi mai dau şi eu bani, te ajut“. „Dar nu se mai poate, uitaţi ce se întâmplă.“ „Atunci, pleacă.“
A ajuns la Ambasada Americană, la Bucureşti, şi după ce le-a spus cine este, i s-a spus: „Ştim. Când vreţi să plecaţi? Vreţi să rămâneţi în America?“ „Nu, mă duc numai până se schimbă lucrurile şi vin acasă.“ „Dar ştiţi, America e frumoasă...“ „America e frumoasă, dar eu mă întorc acasă.“
Aşa s-a întâmplat. În 1997 s-a repatriat. După s-a întors acasă şi-a spus: „Doamne, noi nu ne-am sacrificat anii tinereţii între viaţă şi moarte prin închisorile comuniste ca acest popor, această ţară şi aceşti oameni să fie pe mâna unor şacali din eşalonul doi!“.
Cine nu l-a eliberat pe IUlius Filip?
În ultimele zile, în media este o dezbatere furtunoasă: cine a decis ca Iulius Filip să nu fie eliberat? Scandalul mediatic a pornit după ce pe site-ul www.luju.ro s-a spus că la acea vreme Augustin Lazăr era procuror la Procuratura Locală Alba Iulia şi preşedinte al Comisiei de propuneri pentru punerea in libertate condiţionată din Penitenciarul Aiud. Luju susţine că el a fost cel care a refuzat de două ori să-l elibereze pe disidentul Filip.
„Executarea pedepsei a început la 14 decembrie 1981, data expirării fiind 13 aprilie 1987. În această perioada, Iulius Filip a încercat însă de două ori să fie liberat condiţionat. Astfel, în 9 iulie 1985, situaţia lui Iulius Filip a fost discutată în cadrul Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată a Penitenciarului Aiud. Comisia era formată din lt. colonel Vasile Rus (comandant al Penitenciarului Aiud), lt. major Petru Silaghi (locţiitor pentru pază şi regim al Penitenciarului Aiud - ofiţer prim-serviciu), pmc Gheorghe Liga (şeful compartimentului prestări servicii a Penitenciarului Aiud), cpt. Cornel Burz (educator al Penitenciarului Aiud), pmc Ioan Emanoil (şeful evidenţei condamnaţilor din Penitenciarul Aiud) şi era condusă de procurorul Augustin Lazăr. Comisia a stabilit că pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiţionate, Iulius Filip trebuia să execute 2/3 din pedeapsa, adică 1299 de zile, iar în cazul în care ar fi muncit, 325 de zile considerate că fiind executate pe baza muncii prestate şi 974 de zile efectiv executate. Comisia a constatat că Iulius Filip executase deja 1.304 zile, de la 14 decembrie 1981 până la 9 iulie 1985, fără să fi fost folosit la muncă pe motiv de boală. Aşadar, dizidentul anticomunist îndeplinea toate condiţiile pentru liberarea condiţionată.
Cu toate acestea, Iulius Filip nu a fost lăsat liber, întrucât comisia a decis că Filip nu a dat dovezi temeinice de îndreptare şi că a continuat acţiunile subversive împotriva orânduirii socialiste, a regimului comunist şi a Republicii Socialiste România“, mai susţine site-ul www.luju.ro.
Augustin Lazăr: „Comisia nu dispunea eliberarea deţinuţilor, ci doar verifica îndeplinirea criteriilor tehnice pentru eliberare“
Procurorul general Augustin Lazăr a precizat că între 1985-1986 a fost procuror criminalist la Procuratura Alba Iulia şi a îndeplinit, periodic, atribuţii privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situaţia condamnaţilor ce îndeplineau fracţia de pedeapsă pentru liberare condiţionată. El subliniază că această comisie nu dispunea eliberarea deţinuţilor, ci doar verifica îndeplinirea criteriilor tehnice pentru eliberare.
"Contrar afirmaţiilor lansate de unele instituţii de presă, rolul acestei comisii nu era de a dispune punerea în libertate a unor condamnaţi, acesta fiind exclusiv atributul instanţei de judecată, ci de a verifica îndeplinirea criteriilor tehnice prevăzute de art. 59-60 din Codul penal din 1969: îndeplinirea unei fracţii minime obligatorii din pedeapsa ce se executa şi inexistenţa rapoartelor de sancţionare disciplinară", arată Lazăr.
El adaugă că pedepsele cu închisoarea se executau în temeiul mandatelor de executare emise în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, iar procesele-verbale ale Comisiei pentru liberare condiţionată se trimiteau instanţei de judecată competente a hotărî, persoanele condamnate putându-se adresa instanţei de judecată şi în cazul unor constatări negative ale Comisiei.
"Având în vedere perioada lungă de timp care a trecut, precum şi imposibilitatea consultării unor documente originale (în special a hotărârii judecătoreşti emise în cauza respectivă) care să probeze situaţia evocată, precizez că nu pot confirma aspecte concrete referitoare la persoana despre care se face referire în articolele de presă", mai spune Augustin Lazăr. "Este o grosolănie să spui că procurorul închidea sau deschidea pe cineva în penitenciar, că modifica mandatul de executare a pedepsei la care umbla doar judecătorul. Printre cele 50-60 de dosare, era posibil să fie şi o persoană ca domnul Filip şi condiţiile erau verificate în acelaşi mod la toate persoanele, indiferent de ce condamnare aveau. Procurorul nu avea contact cu condamnatul din penitenciar, iar comisia era la grefa penitenciarului. Îmi exprim regretul pentru drama acestui om despre care acum am auzit, pe care nu l-am cunoscut. Se vede că a suferit nevinovat. El avea o condamnare dată de un tribunal militar şi se afla la Aiud în executarea unei pedepse", a declarat Augustin Lazăr, la Realitatea Tv.
"Regret că drama acestui om, un disident politic care a crezut în convingerile sale şi a fost un om de onoare, a fost folosită de oameni interesaţi, pentru a ataca Justiţia, Ministerul Public, procurorul general. Aceste acte se ştie că erau cunoscute şi desecretizate de ani de zile, dar nu au fost scoase decât acum, când e nevoie să satisfacă interesele celor care au un interes major în procedurile judiciare şi pentru care se obţine cu dificultate un aviz de urmărire penală, persoane interesate de postul de procuror general", a mai spus Augustin Lazăr.
CNSAS a dispus reverificarea procurorului general Augustin Lazăr
Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a decis joi reverificarea procurorului general Augustin Lazăr în ceea ce priveşte calitatea de lucrător sau colaborator al securităţii comuniste, având în vedere informaţiile şi elementele noi care au fost dezbătute în presă.
„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la procurorul general al României, Augustin Lazăr, Colegiul CNSAS, în şedinţa de astăzi, 04.04.2019, a decis reverificarea sa, pornind de la elementele noi care au fost dezbătute în mass-media", se arată într-un comunicat al CNSAS. Decizia CNSAS vine după ce publicaţia Luju.ro a vehiculat ideea că Augustin Lazăr ar fi făcut poliţie politică.
De asemenea, Augustin Lazăr a fost acuzat că a refuzat eliberarea condiţionată a unui disident anticomunist, Iulius Filip, pe vremea când era membru în Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
