Reacţii la defilarea oficială de pe Bulevardul Tomis: „Parada de Ziua Constanţei, copiată din cărţile de istoria comunismului“
0Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) consideră afirmaţiile primarului Decebal Făgădău, la adresa elevilor care îl contestă, ca fiind sfidătoare faţă de locuitorii municipiului Constanţa.
Într-un interviu acordat unei televiziuni, acesta a menţionat faptul că nu este interesat de faptul că au existat contestatari la adresa paradei organizate cu ocazia Zilei Constanţei.
„Interpretăm ca o ironie faptul că, deşi acesta a organizat o paradă cu un scenariu copiat din cărţile de istoria comunismului, la care au participat elevi îmbrăcaţi în uniforme, studenţi, forţele armate, reprezentanţi ai instituţiilor publice, a decis totuşi să reitereze faptul că suntem în democraţie. Primarul Făgădău a menţionat de asemenea faptul că ”2 copii din 30.000 înseamnă 0”, insinuând că elevilor, tinerilor şi părerilor lor le-ar fi acordată o atenţie sporită de către Primăria Constanţa. Prin această afirmaţie, edilul Constanţei nu a făcut nimic altceva decât să jignească profund tinerii Constanţei“, consideră liceenii de la Asociaţia Elevilor din Constanţa.
Ei ţin să menţioneze faptul că, în data de 2 mai, Ziua Tineretului, administraţia locală nu a organizat niciun eveniment pentru a o celebra.
„Totodată, una din realizările din domeniul educaţiei cu care Decebal Făgădău se mândreşte, acordarea burselor şcolare, nu ar fi existat dacă în toamna anului AEC nu intenta un proces Consiliului Local, care iniţial a refuzat să respecte legea.
De asemenea, în luna februarie, reprezentanţii AEC au solicitat primarului Decebal Făgădău mărirea burselor şcolare pentru elevi, şi adaptarea lor la standarde care să corespundă cu nevoile pe care aceştia le au. Constatăm însă, cu tristeţe, faptul că, deşi acesta a promis în timpul campaniei electorale că va mări bursele semestrial, afirmaţia a rămas la nivel de cuvinte, aceasta nefiind materializată.
Solicităm primarului Decebal Făgădău să îşi ceară scuze cu privire la afirmaţiile făcute şi să dovedească un interes real faţă de elevii şi tinerii Constanţei, iniţiind măsuri concrete, nu doar prin declaraţii lipsite de substanţă“, au mai spus membrii AEC.
Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) este singura organizaţie de reprezentare a elevilor din judeţul Constanţa şi prima asociaţie reprezentativă independentă a elevilor, cu personalitate juridică, apărută în România. A fost înfiinţată în anul 2013 din nevoia de a exista o organizaţie independentă, condusă de elevi, care să reprezinte drepturile şi interesele elevilor.
De-a lungul timpului, AEC s-a remarcat prin rezultatele obţinute pentru elevii din judeţul Constanţa şi din România. Printre victoriile pe care AEC le-a repurtat amintim reacodarea dreptului de vot în Consiliul de administraţie pentru reprezentantul elevilor la nivel liceal (2015), obţinerea respectării legii în privinţa acordării reducerii la transportul local în comun şi a burselor şcolare pentru elevii din municipiul Constanţa (2015) şi obţinerea acordării de manuale şcolare gratuite pentru toţi elevii din clasele a XI-a şi a XII-a din România, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Constanţa (2016).
Pe aceeaşi temă: