Psihiatrul Gabriel Diaconu: „Eu ştiu pe pielea mea ce înseamnă să-ţi fie scoşi părinţii, amândoi bolnavi, dintr-o clădire în flăcări“
0
Psihiatrul Gabriel Diaconu a rememorat momentele tragice pe care le-a trăit la incendiul de Balş, acolo unde erau internaţi ambii lui părinţi.
Psihiatrul Gabriel Diaconu a rememorat momentele tragice pe care le-a trăit la incendiul de Balş, acolo unde erau internaţi ambii lui părinţi.
„Într-o orânduire coruptă nimeni nu e vinovat, pentru că ticăloşii au stabilit deja că toată lumea e de vină. Tu eşti de vină că nu a mers semaforul, el e de vină că s-a spart ţeava, voi sunteţi de vină că nu a mers liftul, ei sunt de vină că s-a stricat drumul,
Noi suntem de vină că i-am ales pe unii, ele sunt de vină că i-au suportat pe alţii.
Sfada şi minciuna fac aliaţi de nădejde. Iar, în timp ce poporul dezbate amar oare cine-i de vină şi de data asta, tiptil şi abil vezi cum se ascund de mulţime, cum se preling printre ziduri, tocmai ei, arhitecţii. Cei ce au profitat. Cei ce au avut de tras foloase în urma. Cei a căror nesăbuinţă, sau lăcomie, sau cinism sau gândire haină au putut prilejui noua dramă, dezastrul, accidentul oribil sau situaţia sinistră.
E o construcţie aberantă care face răul să devină banal, banalul norma, iar expresia dreptăţii să ajungă mânjită în rahatul lăsat în urmă de specii colcăinde de oportunişti.
Piatra Neamţ. Balş. Constanţa. Trei evenimente majore, în care pacienţi pe patul suferinţei sfârşesc în cel mai hain fel posibil, arşi pe rugul nemerniciei legitimate de stat.
Nu pe rugul sărăciei. Nu pe rugul prostiei. Nici măcar pe rugul incompetenţei, deşi toate participă la ospăţul Satanei. Nu. Pe rugul nemerniciei legitimate de stat.
Când te uiţi la îmbogăţiţii pandemiei pe care pixul cutare, pe hârtia cutare, i-a făcut mai avuţi. Când asculţi măcăneala sterilă a ministrului cutare, premierului cutărică, secretarului de stat cutărescu despre probleme arzânde, mai c-ai crede-un moment că ei ştiu ce vorbesc. Şi ei ŞTIU ce vorbesc. Tu eşti fraierul care, de fapt, nu înţelege. Ce vorbesc ei e aşa: suntem de fapt conştienţi ce ne-ar trebui, ce v-ar trebui, ce le-ar trebui la spital cât să meargă mai bine. Acolo sunt nişte rapoarte care au fost făcute, dar de vină-i sertarul că le-a pus mai la fund. Dincolo sunt devize, cereri de reparaţii, dar tabelul, redistribuirea, o hârţoagă pierdută. Undeva mai în spate e ONG-ul care s-a oferit să repare pe o sumă modestă. Au venit, au spoit, poate c-au dat şi var, dacă lucrarea e proastă să-şi asume ei, nu noi.
Noi? Noi avem probleme serioase. Noi avem probleme spinoase. Noi avem de decis pentru ţară. Noi avem de gândit pentru mâine. Noi avem de păstrat mitra în echilibru pe căpuţul pleşuv.
Ce soartă să ai, dar ce obraz, ca în mandatul tău de prim-ministru să ai două incidendii majore, iară tu să te lauzi că lucrurile sunt sub control, dar dacă nu sunt sub control nu mai e treaba ta. O prăvăleală, o degringoladă, o curvăsăreală pe banii prostimii e ce-a devenit republica aceasta.
Spre aducere aminte, începutul pandemiei de COVID ne-a surprins prin guvernul în plop. Pica Ludovic Orban, s-a ridicat el după aia, dar în primele săptămâni România n-a fost condusă, sistemul sanitar s-a auto-gospodărit pe cât a putut din ce-au binevoit autorităţile locale. După care a curs borşul gros de s-au cumpărat tone de boarfe. N-au mai ajuns bani pentru reţeaua electrică.
La Piatra Neamţ, când s-a gândit careva că merită omul candela aprinsă la ceasul morţii într-o sală plină cu oxigen pur, poţi să propui că ceasul a fost rău, dar pisica neagră.
În schimb la Balş gemea spitalul de cazuri, în ianuarie 2021, când o aerotermă ar fi trebuit să rezolve problema temperaturii comuniste din saloane, pe motiv că avarii la reţeaua de termoficare (apropos, încă ne-rezolvate).
Iar acum, la Constanţa, un prelungitor a făcut flamă. Un prelungitor a făcut flamă pentru că noi AŞA funcţionăm, în România, pe bază de prelungitor.
Pe bază de înnădeală. Pe bază de leucoplast. De bandă izolir. De cârpeală. De soluţie improvizată. Hai să luăm la pilă. Hai să vină nea Caisă care a fost pe vremuri tinichigeriu dar acum s-a reprofilat pe instalaţii sanitare.
Pentru astfel de catastrofe nu există vreun leac. Dar pentru îndrăzneala de-a spune ”eu nu văd vreun motiv să-mi dau demisia”, carevasăzică pentru cecitate morală (sau orbul găinii) există. Există expresia onomatopeică: pleacă băăăăă! Şi huooo! Măcar că limbajul acesta, de altfel relativ primitiv, ajunge mai bine pe urechea nemernicului.
Păi nu era băăăă treaba ta să ai o situaţie a infrastructurii hospitaliere, trăiţi-ar ţie familia şi băiatul ăla care-ţi vopseşte părul în cap? Nu era băăăă treaba ta să fi rânduit lucrurile cât printre multe alte acareturi şi favoruri să aduci spitalele într-o formă care să aproximeze măcare, dacă nu se poate altfel, minime condiţii de siguranţă pentru bolnav?
Nu era, băăăăă, treaba ta să îţi cunoşti lungul nasului şi să ştii clar cât te ţine teşchereaua pandemică înainte să se umple din nou secţiile ATI?
Unde ai fost, băăă, în toate acele zile când oameni un pic mai învăţaţi ca tine te-au avertizat că vin vremuri grele?
Erai absent, băi băiatule. Erai tare de urechi. Erai slab de ochi. Erai necopt de minte. Erai inapt să iei decizii înţelepte. Erai inept.
Eu...ştiu pe pielea mea ce înseamnă să-ţi fie scoşi părinţii, amândoi bolnavi, dintr-o clădire în flăcări. Sunt doctor în ţara asta minunată, iară de ei s-au ocupat alţi doctori, altfel foarte buni. Dar prinşi şi ei ca şobolanii în cutiile ăstea ale morţii în care i-aţi obligat să lucreze, cu pereţii ăştia nenorociţi, cu prizele ăstea cumpărate la mâna a doua şi cu prelungitoarele ăstea pe care şi le-au cumpărat uneori singuri, pentru că onorata conducere banchetuia pe undeva, veselă că le-a câştigat echipa. Câştigătoare.
Firesc ar fi până pe la ceasul patru să pice nişte capete pe eşafod. Dar ce mai e firesc în ţara asta.
Întăriţi-vă, toţi, cei care astăzi treceţi prin infernul clipei. Căci nu vă aveţi decât unii pe alţii“.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
