Analiză Adevărul despre facturile românilor: De ce energia electrică ne costă „mai mult” decât pe restul europenilor, deși tarifele sunt mai mici

România are prețul final al energiei electrice nominale cu 21% sub media UE a prețului nominal, dar în realitate este cu 15% peste în PPP la preț final. Diferența nu vine dintr-o taxă „ascunsă”, nici dintr-un tarif singular. Vine în primul rând din puterea scăzută de cumpărare a românilor, care „îngreunează” aceeași sumă în euro.

Energia electrică din România, ieftină în euro, dar scumpă în raport cu puterea de cumpărare

În statisticile europene privind prețul energiei, România apare adesea drept un „elev modest”, pentru că, în termeni nominali (exprimați în euro), prețul este sub media Uniunii Europene și sub nivelul statelor vestice. Însă, atunci când aceeași factură este analizată prin prisma puterii de cumpărare (PPP), imaginea se schimbă radical: România ajunge printre țările cu cele mai ridicate costuri reale ale energiei. Nu este o anomalie statistică, ci reflectă realitatea economică: nu contează doar cât plătești, ci cât de greu apasă acea plată asupra veniturilor, punctează expertul în energie Dumitru Chisăliță.

Comparând componentele prețului energiei electrice, România apare „sub nivelul UE” la aproape toate elementele în termeni nominali (distribuție, marjă, taxe). Totuși, raportarea la puterea de cumpărare schimbă complet concluzia: România depășește media UE la costul total. Componenta „prețului marfă” este ușor sub media UE în euro (-8%), dar mult peste în PPP (+32%), ceea ce arată că problema nu este neapărat nivelul absolut al prețului, ci capacitatea economiei de a-l susține.

Cum e în alte state europene

Comparativ cu Germania și Olanda, țări cu rețele dense și volume mari de consum, România pare semnificativ mai ieftină în termeni nominali. În realitate, raportat la puterea de cumpărare, energia electrică (în special componenta marfă) este cu până la 84% mai scumpă decât în aceste state. În raport cu Polonia, o economie mai apropiată structural, România are un preț similar la energia propriu-zisă și tarife de distribuție mai mici în euro, iar prețul final raportat la puterea de cumpărare este ușor sub nivelul Poloniei.

Un element esențial în structura costurilor îl reprezintă gradul de încărcare al rețelelor (MWh/km/an). În mod natural, fără intervenții politice, încărcarea rețelei este critică: rețelele dense și volumele mari de energie permit împărțirea costurilor fixe la mai mulți MWh, ceea ce reduce tarifele pe kWh, în timp ce rețelele întinse, cu consum redus și dispersat, duc la costuri unitare mai mari.

Analiza detaliată a componentelor prețului energiei electrice evidențiază cauzele acestor dezechilibre.

„Prețul marfă, fără taxe și tarife, plasează România pe locul al doilea în Uniunea Europeană în termeni de putere de cumpărare, fiind depășită doar de Bulgaria”, punctează Chisăliță.

Potrivit acestuia, structura pieței explică acest rezultat: expunerea ridicată la prețurile de piață și la volatilitatea regională, aplicarea mecanismelor de protecție mai ales la nivelul facturii finale, nu al prețului angro, structura de producție (unde, în perioade de hidraulicitate scăzută sau mentenanță nucleară, prețul este stabilit de surse mai scumpe precum gazul și cărbunele), precum și dimensiunea redusă și lichiditatea limitată a pieței românești comparativ cu piețele vestice.

Din ce este format prețul energiei și cum poate fi redus

Reducerea prețului marfă poate fi realizată prin creșterea ofertei competitive, dezvoltarea mecanismelor de hedging, contracte mai eficiente, reducerea costurilor de dezechilibru și investiții care reduc prețul marginal, mai ales în orele de vârf. De asemenea, creșterea puterii de cumpărare prin productivitate și venituri mai mari, precum și reducerea volatilității prin infrastructură și mecanisme de piață funcționale, sunt esențiale.

În ceea ce privește distribuția, România este „ieftină” în termeni nominali, dar urcă pe primul loc în UE în termeni de putere de cumpărare. Cauzele sunt structurale: consumul redus per client, costurile fixe mari ale infrastructurii, încărcarea redusă a rețelei și rețeaua extinsă în mediul rural, unde densitatea consumatorilor este scăzută. Toate acestea duc la un cost mai mare pe unitatea de energie distribuită.

Scăderea tarifelor de distribuție presupune creșterea gradului de utilizare a rețelelor prin electrificare inteligentă (pompe de căldură, vehicule electrice), racordări noi, reducerea pierderilor tehnice și non-tehnice și investiții mai eficiente, inclusiv digitalizare.

Transportul energiei electrice plasează, de asemenea, România pe primul loc în UE raportat la puterea de cumpărare. Rețeaua extinsă, geografia variată, distanțele mari între zonele de producție și consum și necesitatea interconectării regionale generează costuri fixe ridicate. În același timp, volumul relativ redus de energie transportată și costurile de echilibrare cresc costul unitar.

Reducerea acestor tarife poate fi realizată prin creșterea volumelor tranzitate (producție, consum industrial, exporturi), reducerea congestiilor și dezvoltarea flexibilității, stocării și agregării, care diminuează costurile de echilibrare.

Marja comercială este relativ redusă în termeni nominali și plasează România pe locul 9 în UE în PPP. Aceasta reflectă însă riscuri ridicate: volatilitatea pieței, efectele schemelor de plafonare și compensare (blocaje financiare, întârzieri la decontare, incertitudine legislativă), o piață încă insuficient matură și riscul mai mare de neplată. Reducerea marjelor poate fi obținută prin creșterea concurenței reale și scăderea costurilor operaționale prin digitalizare și eficientizare.

În ceea ce privește taxele, România se situează pe locul 11 în UE raportat la puterea de cumpărare. O reducere rapidă a facturilor în termeni nominali poate fi realizată printr-o politică fiscală țintită, aceasta fiind una dintre puținele pârghii cu efect imediat.

În concluzie, scăderea prețurilor „mâine” necesită intervenții asupra tuturor componentelor: prețul marfă, taxe, eficiența rețelelor, pierderi și costuri de echilibrare. Acest lucru reduce factura în euro, însă eliminarea paradoxului „ieftin în euro, scump în puterea de cumpărare” necesită măsuri structurale precum creșterea productivității, a investițiilor, a veniturilor și a salariilor. Acestea nu reduc instant factura, dar reduc povara ei reală asupra consumatorilor.

„Prețuri mai mici “mâine”, necesită o acțiune a Guvernului asupra tuturor componentelor care formează prețul energiei electrice (prețul marfă, taxe, eficiențe de rețea și pierderi, costuri de echilibrare). Asta scade factura în euro.

Eliminarea paradoxului „ieftin în euro, scump în puterea de cumpărare”, trebuie să determine Guvernul să acționeze în sensul stimulării creșterii productivității investițiilor și a muncii, creșterea veniturilor și salariilor. Asta nu schimbă instant factura, dar schimbă înțelegerea privind greutatea facturii”, a afirmat Dumitru Chisăliță.

Ce scade puterea de cumpărare din România

Puterea de cumpărare din România este erodată de un cumul de factori economici care acționează simultan și se amplifică reciproc. Cel mai vizibil dintre aceștia este inflația ridicată, care în ultimii ani a depășit frecvent media Uniunii Europene. Creșterea accelerată a prețurilor, în special la energie, alimente și servicii de bază, a redus valoarea reală a veniturilor. Chiar și în perioadele în care salariile au crescut nominal, acestea nu au ținut întotdeauna pasul cu scumpirile, ceea ce a dus la o diminuare a puterii reale de cumpărare.

Un alt factor important este nivelul relativ scăzut al veniturilor comparativ cu statele vest-europene. Economia României produce mai puțină valoare adăugată pe angajat, iar acest lucru se reflectă direct în salarii mai mici. Astfel, orice creștere de prețuri are un impact mai puternic asupra populației decât în economiile dezvoltate, unde veniturile sunt mai ridicate și mai stabile.

Costurile ridicate la energie joacă, de asemenea, un rol esențial. Chiar dacă prețurile energiei electrice și gazelor pot părea mai mici în termeni nominali, în comparație cu prețurile din alte state, raportarea la veniturile populației arată că acestea apasă mult mai greu asupra bugetelor gospodăriilor. Scumpirile din energie se transmit în lanț în întreaga economie, crescând costurile de producție și, implicit, prețurile bunurilor și serviciilor.

Structura economiei contribuie și ea la această problemă. România are un consum mai redus per capita și o productivitate mai scăzută în multe sectoare, ceea ce limitează creșterea sustenabilă a veniturilor. În plus, diferențele mari dintre mediul urban și cel rural, precum și ponderea ridicată a populației cu venituri mici, accentuează vulnerabilitatea generală la inflație.

Politicile fiscale și dezechilibrele bugetare pot amplifica presiunea asupra puterii de cumpărare. Deficitele mari pot genera inflație suplimentară sau pot impune creșteri de taxe, care reduc venitul disponibil. În același timp, măsurile de sprijin, dacă nu sunt bine țintite, pot avea efecte limitate sau chiar pot alimenta creșterea prețurilor.

Nu în ultimul rând, instabilitatea economică și geopolitică influențează cursul valutar și costurile de finanțare. Deprecierea monedei naționale face ca produsele importate să devină mai scumpe, iar dobânzile mai ridicate reduc accesul la credit și consumul.

În ansamblu, scăderea puterii de cumpărare din România nu este rezultatul unui singur factor, ci al interacțiunii dintre inflație, venituri reduse, costuri ridicate la energie, productivitate scăzută și dezechilibre economice. Fără creșterea susținută a productivității și a veniturilor reale, orice șoc economic va continua să fie resimțit mai puternic de populație.