Procesul migălos prin care Cazinoul din Constanţa va fi readus la strălucirea din 1910 VIDEO
0Arhitectul care supraveghează lucrările Cazinoului din Constanţa descrie la ce stadiu a ajuns şantierul pe care toată lumea l-a aşteptat atâta vreme.
Lucrările la Cazinoul din Constanţa au intrat în etapa de expertizare a planşeelor dintre subsol şi parter - anunţă Primăria Constanţa, care face un jurnal de şantier al Cazinoului din Constanţa.
Edilii relatează că echipele de constructori au montat schelele în sala restaurantului dinspre mare unde vor fi înlocuite inclusiv ferestrele, după modelul original din anul 1910.
Reprezentantul Primăriei Municipiului Constanţa, arhitectul Radu Cornescu, explică în ce constă această etapă extrem de importantă în procesul de restaurare.
„Cazinoul va reveni cât mai aproape de forma din 1910 când a fost inaugurat.
Ferestrele din sala restaurantului dinspre mare vor fi refăcute, aşa cum le vedem în cărţile poştale vechi.
Cele 5 ferestre care sunt acum cu boltă vor fi desfiinţate şi vor fi refăcute dreptunghiulare.
Şi împărţirea ferestrelor în sine va fi refăcută după acelaşi design ca cel din 1910.
Specialiştii precizează că tot în sala restaurantului se lucrează încă la planşeul între subsol şi parter, dar au fost montate şi schele pentru remodelarea ferestrelor, dar şi pentru a se studia plafonul dintre parter şi etaj.
Sursa video Primăria Constanţa
„În vederea stabilirii gradului de degradare s-au făcut teste asupra materialelor existente.
Au fost făcute sondaje pentru a se vedea care este starea grinzilor metalice şi la planşeul dintre parter şi etaj. Grinzile pot fi corodate şi se vor expertiza pentru a se decide dacă vor fi înlocuite sau doar consolidate. Această etapă care se execută la plafon este foarte dificilă, deoarece aici, faţă de subsol, tot plafonul este plin de ornamente.
Specialiştii vor lua mulaje după toate aceste decoraţii pentru a le reface conform cu cele originale. Etapa care se realizează acum este una foarte importantă, dar şi migăloasă.
Ştiu că lumea este nerăbdătoare să vadă Cazinoul restaurat.
Toată partea aceasta în care se decopertează tencuieli, plafoane, ziduri, stâlpi este cea în care constructorii colectează informaţii exacte din orice punct al Cazinoului şi va dura câteva luni până va începe restaurarea propriu-zisă”, a transmis arhitectul Cornescu.
În aceste zile, echipa de constructori face lucrări şi la acoperişul Cazinoului, care fi decopertat şi refăcut în totalitate.
Pe aceeaşi temă: