Primii „terorişti“ de la Revoluţie. Păţania securiştilor care aveau trei rânduri de numere de înmatriculare la maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhiva Revoluţiei din Decembrie 1989
Foto arhiva Revoluţiei din Decembrie 1989

În haosul răsturnării regimului comunist din decembrie 1989, românii au cunoscut spaima teroriştilor, atât de actuală astăzi în toată lumea. Numai că, de multe ori, teroriştii erau nişte lucrători ai forţelor de ordine care aveau asupra lor dispozitive specifice muncii lor.

Participanţii la Revoluţia din Decembrie 1989 au relatat în mărturiile lor haosul care a domnit în acele prime zile ale răsturnării de regim. Comandantul Comenduirii de garnizoană Constanţa, locotenent colonel Constantin Vălinescu, a descris ce se întâmpla pe străzile oraşului de la malul mării.

La 22 decembrie 1989, cu puţin înainte de ora 12, în dreptul străzii Ecaterina Varga din apropierea farmaciei Miga, o Dacie albă cu număr de Ialomiţa era înconjurată de 300-400 persoane. Lumea era isterizată pentru că filtrul de circulaţie instituit ad-hoc găsise mai multe obiecte suspecte în maşină.

În portbagaj avea trei rânduri de numere de înmatriculare, iar sub torpedoul maşinii percheziţionate era ascuns un radio-telefon cu dispozitiv de secretizare. Unul asemănător fusese prezentat la televizor ca fiind „o bombă“. Astfel că oamenii erau panicaţi că „bomba“ ar putea fi detonată. „Nu pune mâna, că explodează!“, a urlat mulţimea când Vălinescu a încercat să ia telefonul şi să demonstreze că temerea este nejustificată.

Ocupanţii Daciei albe erau un bărbat şi o femeie, ambii lucrători de Securitate. Nişte tineri din Gărzile Patriotice îi salvaseră de la linşaj, ducându-i sub escortă în dispeceratul Taxi din colţul străzii. Securiştii erau speriaţi de moarte şi au relatat că tocmai se întorceau dintr-o misiune din ţară şi voiau să ia legătura cu unitatea. Filtrul revoluţionarilor i-a oprit, însă, sechestrându-i sub ochii mulţimii furioase.

Transportaţi într-un loc mai sigur, la Comenduire, securiştii au fost eliberaţi a doua zi, după ce şeful lor direct i-a identificat şi a garantat pentru cei doi, că sunt inofensivi pentru Revoluţie. „Aceştia au fost primii <terorişti> arestaţi la Constanţa“, rememorează lt.col. Constantin Vălineanu în colecţia de mărturii strânse de colonelul (r) Ioan Maliciuc - „Preţul libertăţii la Constanţa“, apărute la Editura Muntenia în 2006.  

Pe aceeaşi temă: 

Revoluţionar: „Nu am încredere că prin redeschiderea dosarului se va face dreptate, pentru că la putere sunt tot vechii comunişti“

Cum a fost avansat în grad un torţionar atroce al regimului comunist. A primit distincţia chiar la 28 decembrie 1989

Amintiri din comunism. Cum se organiza o expoziţie dedicată lui Ceauşescu înainte de Revoluţia din Decembrie 1989

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite