Primele stridii japoneze crescute în Marea Neagră se apropie de maturitate. Cât trebuie să plătească gurmanzii pentru o porție
0Primele stridii japoneze „plantate” în largul Mării Neagre vor ajunge la maturitate în mai puțin de jumătate de an. Veștile despre dezvoltarea lor sunt foarte bune.

Prețioasele moluște au rezistat foarte bine furtunilor de iarnă, când valurile au fost uriașe și s-au dezvoltat corespunzător, spun biologii, care au ieșit pe mare să le monitorizeze, potrivit Știrilor ProTv.
Stridiile japoneze „se apropie de 30 de grame"
Proiectul - care va fi prezentat investitorilor interesați dă dezvolte crescătorii pentru aceste delicatese - a fost inițiat de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Marină „Grigore Antipa" din Constanța.
„Din momentul în care au fost introduse în mare au crescut extrem de bine, aveau undeva la 8-9 grame la sfârșitul lunii octombrie și acum se apropie de 30 de grame", a declarat Magda Nenciu, cercetător INCDM.
Stridiile japoneze trebuie să atingă o greutate de 70-80 de grame, pentru a putea fi comercializate. Specialiștii spun că ar mai fi nevoie de aproximativ cinci luni pentru a ajunge la această greutate ideală.
Specialiștii se așteaptă ca stridiile crescute în Marea Neagră să fie mai gustoase, datorită salinității este mai scăzute. Cât despre cerere, nimeni nu-și face probleme. În restaurante, gurmanzii plătesc pentru o porție de câteva bucăți peste 100 de lei.
Cercetătorii români speră ca, în cele zece perimetre de acvacultură din Marea Neagră, să apară și ferme pentru stridii, pe lângă cele pentru pește.
În Bulgaria se cresc stridii în Marea Neagră de peste 8 ani.