Portul Constanța a început executarea datornicilor. Ministrul Grindeanu: „Am trimis Corpul de Control”
0Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a efectuat marți, 1 noiembrie, o nouă vizită în Portul Constanța. Cu acest prilej el a prezentat valoarea creanțelor pe care Portul le are de încasat.

Sorin Grindeanu a vorbit mai întâi despre situația celor 99 de linii de cale ferată deteriorare, pe care le-a găsit in Portul Constanța, în primăvara acestui an. „35 de linii, dintre cele 99, au intrat pe procedură de urgență, fiind alocate 200 de milioane de lei de la fondul de rezervă. 19 au fost recepționate, iar în zece zile vor fi recepționate restul de 16”, spune ministrul.
Restul, de 64 de linii de cale ferată din Portul Constanța au fost împărțite în trei loturi, două loturi au fost adjudecate prin licitație publică pentru reabilitare.
„Unul dintre punctele care nu a funcționat foarte bine în Portul Constanța în anii trecuți a fost atragerea de fonduri europene, una dintre sursele de finanțare pe care portul nu are voie să le rateze”, a subliniat Grindeanu.
Creanțe de peste 110 milioane de lei
Ministrul Sorin Grindeanu a arătat că în data de 15 august 2022, Portul Constanța avea creanțe de încasat în valoare de 110 milioane de lei de la firmele care au afaceri în port. Aproximativ 10 milioane de lei trebuie încasate de la unii operatori care nu și-au achitat utilitățile, iar 30 de milioane de la cei care au concesionat un teren, dar nu-și mai plătesc chiria.
În această situația, conducerea Portului Constanța a notificat 104 societăți comerciale pentru neplata utilităților, iar pentru neplata chiriilor au fost notificate 70 de societăți.
„Majoritatea firmelor și-au plătit utilitățile și chiriile. De astăzi se trece la tăierea utilităților. Nu înțeleg acest mod de a face afaceri. Acest mod de a face activități portuare la Constanța se termină. Dacă ei au crezut că sunt în vestul sălbatic, îi anunț că perioada romantică s-a terminat. Nu mă interesează numele companiilor, mă interesează să respecte legea”, spune Sorin Grindeanu.
Compania cu cele mai mari datorii față de Portul Constanța este Grup servicii Petroliere (GSP), ministrul Transporturilor arătând că au 8 milioane de lei datorie pentru utilități și 20 de milioane datorie reprezentând chirii și penalități.
„Avem și o situație în care s-au făcut construcții fără autorizație de construcție. Una a fost demolată și urmează alte două construcții să fie demolate. Mă interesează să avem companii puternice în Portul Constanța, dar care să înțeleagă că legea trebuie respectată. Am trimis acum, din nou, Corpul de Control care să verifice toate aceste aspecte”, a mai spus ministrul.