Peste două tone de păcură s-au revărsat pe străzile Constanţei

0
0
Păcura a ajuns la doar câţiva metri de locuinţe
Păcura a ajuns la doar câţiva metri de locuinţe

O conductă de combustibil s-a spart azi-noapte într-un cartier periferic al oraşului. Miile de kilograme de produs petrolier au ajuns, după câteva ore, în sistemul de canalizare.

UPDATE ora 13.25 Locuitorii din zonă sunt revoltaţi şi spun că nu este pentru prima oară când sunt la un pas de dezastru. „Dacă nu mă trezea un vecin în toiul nopţii să îmi spună să mut maşina din faţa porţii, păcura inunda totul“, spune Vasile (35 de ani). Bărbatul priveşte cu groază păcura care a ajuns la mai puţin de jumătate de metru de poartă.



Zona de poluare a fost izolată cu material absorbant, însă toată strada este de urme de produs petrolier. „Locuiesc aici de şapte ani. În iunie, au fost inundaţii şi apa mi-a ajuns la un metru şi jumătate în casă. Acum, pericolul e chiar la poartă. Mi-e groază să mă gândesc ce nenorocire s-ar fi putut produce“, spune şi Iuliana Damian (34 de ani).

Strada Theodor Speranţia s-a umplut de peste două tone de păcură scurse dintr-o ţeavă care aparţine companiei Oil Terminal. Speriaţi de o eventuală catastrofă, locuitorii din zonă au anunţat Poliţia.

Avaria la conducta de transport păcură s-a produs, cred autorităţile, din cauza hoţilor de combustibil din zonă.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, ai Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa şi ai Oil Terminal au ajuns şi ei la solicitare. După mai bine de două ore, autorităţile au reuşit să delimiteze zona de poluare.



„Au fost închise vanele de legătură cu staţia de pompare şi Staţia de Epurare Constanţa Sud, astfel că cele două locaţii nu au fost afectate de poluare“, a declarat Irina Oprea, reprezentantul RAJA.

Cele peste două tone de păcură revărsate pe stradă s-au scurs în dana 84, în zona Convex, unde Administraţia Portului Constanţa a montat baraje antipoluante.

Pe strada Theodor Sperantia, cei de la Oil Terminal au intervenit cu materiale absorbante şi au vidanjat sistemul de preluare a apelor pluviale din zonă. Acţiunea de depoluare va fi suportată financiar de Oil Terminal.

image
image
image
Constanţa


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri