Percheziţii la o grupare specializată în vânzarea online de telefoane contrafăcute

0
0
Arhiva foto
Arhiva foto

Percheziţiile au avut loc în mai multe localităţi, opt persoane fiind identificate şi conduse la sediul Poliţiei pentru audieri.

Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa - Biroul Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au pus joi, 18 august, în aplicare zece mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Constanţa, Năvodari, judeţul Ilfov şi Bucureşti.

Acţiunea face parte dintr-un dosar penal care vizează comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, uz de fals şi punerea în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

„Din cercetări a reieşit că, în perioada aprilie-august 2022, patru femei, cu vârste cuprinse între 15 şi 30 de ani şi şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 40 de ani, ar fi publicat pe o platformă de vânzare-cumpărare online anunţuri privind telefoane mobile susceptibile a fi contrafăcute”, transmite IPJ Constanţa.

Opt persoane au fost conduse la sediul Poliţiei, pentru audieri.

Prejudiciul cauzat de gruparea infracţională este de aproximativ 50.000 de lei.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, iar la activităţi au participat luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precum şi poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov.

Vă recomandăm şi: 

Un tânăr de 24 de ani a murit într-un accident în Constanţa şi alte şase persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp

Istoria şi vinurile Dobrogei, prezentate la Cetatea Capidava. Poveşti la VinSToria

Mai multe - Constanţa

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite