O poveste despre Dumnezeu şi comunişti. Cum au reuşit credincioşii să apere biserica din Năvodari de buldozerele trimise de Ceauşescu să o doboare
0
Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ a fost în centrul unei revolte populare, mai puţin cunoscute. Construcţia a început fără acceptul autorităţilor comuniste prin strădania preotului Vasile Vasile şi a fostului primar Ion Bujgoi. Când comuniştii au vrut să o dărâme, enoriaşii s-au împotrivit. Revoluţia din 1989 avea să pună capăt conflictului, iar biserica a fost terminată în 1992
În anii ‘80, într-o vreme în care lăcaşurile de cult erau dărâmate unul după altul, primarul şi preotul din Năvodari au pornit cel mai nebunesc proiect: acela de a construi o nouă biserică.
Omenii care fuseseră aduşi din toată ţara în „centrul muncitoresc“ Năvodari se rugau într-un grajd cu turlă. Aici a îmbrăcat pentru prima dată straie preoţeşti părintele Vasile Vasile, de 63 de ani. Era tânăr şi putea să ducă o viaţă tihnită la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, acolo unde era diacon. Dar nu era de ajuns. Simţea o chemare de apostolat. „Le-am cerut înalţilor să mă lase să plec la Năvodari. Ei mi-au spus că acolo, unde vreau eu să mă duc, nu este biserică, dar asta m-a făcut cu atât mai mult să-mi doresc să fiu acolo. «O să fac eu acolo biserică» le-am spus atunci“, îşi aminteşte părintele. Şi a plecat.
La acea vreme, bisericile din Dobrogea erau sub oblăduirea Arhiepiscopiei Dunării de Jos din Galaţi.
Aşa se face că tânărul preot a ajuns la Năvodari. Nu s-a speriat atunci când a văzut cu propriii ochi grajdul cu turlă, acolo unde oamenii veneau să se cunune în faţa lui Dumnezeu, să-şi boteze copiii sau doar să aprindă o lumânare în amintirea sufletelor pierdute. În acea perioadă, numărul populaţiei creştea de la o zi la alta, datorită industrializării. Oraşul număra 40.000 de suflete.
„Trebuia neapărat să avem o biserică“, şi-a spus atunci preotul, dar nimeni nu i-ar fi dat aprobare. Într-o bună zi a bătut la uşa primarului Năvodariului Ion Bujgoi, acum în vârstă de 71 de ani. Cel care conducea destinele oraşului era, firesc, membru de partid. Dar preotul şi-a zis că poate este un om cu frica lui Dumnezeu şi aşa cum a făcut mii de locuinţe pentru oameni, şi parcuri şi a amenjatat spaţii pentru magazine, poate îl va susţine şi să ridice şi un lăcaş de cult.
Povestea construirii bisericii este încă vie în mintea fostului primar. „Într-o zi a venit la mine preotul paroh. Părea destul de încurcat şi nu ştia cum să abordeze problema pentru că nu ştia care va fi poziţia mea ca primar comunist, având în vedere faptul că atunci se făcea multă propagandă pentru atesism“, începe să depene amintiri Ion Bujgoi.
BISERICA STRĂMUTATĂ DIN MAMAIA SAT
Primarul s-a arătat încântat însă de idee şi a spus că îl sprijină. Apoi, a început să caute soluţii. O biserică nu se putea ridica, pur şi simplu. „Am fost foarte norocoşi, pentru că exact în acea perioadă, urma să se radă de pe faţa pământului localitatea Mamaia Sat, întrucât Nicolae Ceauşescu dorea să construiască acolo un hipodrom, pe care să-l închirieze la nemţi în vârful de sezon de pe Litoral“. „Conform Decretului 62/ 1988, se permitea strămutarea caselor din Mamaia Sat în Năvodari. Acolo era şi o bisericuţă şi am zis să uzităm de acest decret şi să spunem celor care ne-ar fi întrebat că avem tot dreptul să construim un nou lăcaş de cult, pentru că, de fapt, nu facem decât să o strămutăm pe cea din Mamaia Sat“, îşi aminteşte Ion Bujgoi.
Oamenii strămutaţi din Mamaia Sat, care începea de la jumătatea dinstanţei dintre Constanţa şi hanul Piraţilor şi se întindea până la Tabăra de Copii din Năvodari, au primit 2.500 metri pătraţi de teren în Năvodari, unde puteau să-şi ridice o casă. Ei aveau prioritate la obţinerea creditelor şi puteau să recupereze o parte din bani din vânzarea materialelor de la fostele lor case. Majoritatea populaţiei însă a dorit să primească un apartament în oraş. Apoi, primarul şi părintele au redactat mai multe adrese către forurile competente în domeniu, solicitând autorizaţie de construire, pentru a fi acoperiţi. „Eu ştiam că o normă internaţională spunea că dacă nu răspund, acest lucru înseamnă o aprobare tacită şi atunci putem începe lucrările“, râde Bujgoi.
Cererile au fost scrise de mână acasă la primar, urmând ca preotul să le redacteze la maşina de scris şi să le trimită mai departe. Una a ajuns la Consiliul Popular Judeţean şi una la Institutul Judeţean de Proiectări. „Este singura instituţie de la care am primit răspuns, în care se spunea că ridicarea unei biserici nu este în planul general de dezvoltare, dar nu ne-a făcut să ne demobilizăm“.
PLANURI, PE ASCUNS
Toate planurile au fost făcute pe ascuns. Apoi, Ion Bujgoi l-a trimis pe preot la tovarăşul Mecu din Năvodari, director la ICS Alimentara, şi care, printr-o declaraţie scrisă, a donat pământul pe care urma să se construiască biserica, de pe strada Constanţei.
Lucrările la biserică au început pe data de 14 octombrie 1988. Banii necesari pentru realizarea Casei Domnului au fost donaţi de enoriaşi.
Primarul Bujgoi a continuat să-l ajute pe preot la ridicarea bisericii. „Pentru fier beton am vorbit cu unul Zaman, betonul l-am trimis să-l ia de la staţia de betoane a Canalului Dunăre - Marea Neagră, iar BCA-ul de pe strada Brătianu. Ţin minte că preotul se dusese atunci să pătească cu bani lichizi, daţi de enoriaşi şi aia nu voiau să-i primească banii, că pe atunci se lucra doar prin facturi“, râde primarul.
SECRETARII DE JUDEŢ AU PUS CRUCE BISERICII
Construcţia bisericii a continuat şi iarna, fără ca cineva să se intereseze de soarta ei, însă prin primăvară, cam de Florii, îşi aminteşte preotul, a început prăpădul. Ce s-a întâmplat ne explică fostul primar. Prin zonă apăreau tot felul de personaje, care dispăreau la fel de suspect. În toamnă, a avut loc un prim control. „Inginerul Dumitru Mitran, om adus chiar de mine în Primărie, care se ocupa de arhitectură şi sistematizarea teritoriului, a făcut un «control» la şantierul bisericii pe 26 septembrie 1989 şi apoi a întocmit un referat.
A urmat al doilea control, de data asta făcut de o echipă în frunte cu secretarul judeţean Dan Iulian Drăgan. În urma controlului s-a întocmit o notă pe care a semnat-o secretarul Consiliul Popular Orăşenesc Năvodari, Stelian Duţu şi Dumitru Mitran“. De menţionat este faptul că Stelian Duţu a fost preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa în perioada 1996 – 2004.
Cei doi constataseră „cu stupoare“ că în Năvodari se construieşte o biserică fără autorizaţie, lucrările fiind în stadiu avansat. Zidurile erau înălţate de aproximativ doi metri. Stelian Duţu a redactat la scurt timp o decizie pentru demolarea construcţiei de 360 metri pătraţi. „Eu am refuzat s-o semnez, însă imediat a început ancheta“, îşi aminteşte fostul primar. ;
„Păzeam biserica zi şi noapte“
Ancheta la biserica de pe strada Constanţei se făcea pe două fronturi: şi de la partid şi de la consiliul orăşenesc şi judeţean. Primarului Bujgoi i se reproşa inclusiv faptul că a făcut cunoscut preotului prevederile Decretului de strămutare a bisericii din Mamaia Sat, act pe baza căruia preotul începuse construcţia bisericii.
„M-au anchetat mai mult timp şi voiau să le zic de unde are preotul banii pentru ridicarea bisericii şi de ce am permis construirea ei. În cele din urmă m-au demis. Dar bine că nu m-au legat“, glumeşte primarul când îşi aminteşte de acele vremuri. Aceste evenimente se întâmplau în octombrie 1989. „Le-am spus că eu sunt ales şi nu mă pot destitui după bunul lor plac, dar nu am avut cu cine să mă înţeleg. Nu ştiu nici acum dacă m-au exclus sau nu din partid. Eu am şi acum pe acasă carnetul de membru de partid“, spune Ion Bujgoi.
Se simte însă cu conştiinţa împăcată şi este mândru de tot ceea ce a reuşit să realizeze în Năvodari. Drept mulţumire, oamenii îl ascultau orbeşte. Aşa s-a întâmplat şi în ziua când toţi tovarăşii de la Constanţa au venit la Năvodari pentru a vedea cu ochii lor cum construcţia bisericii începute cade sub buldozere. „Le-am spus oamenilor aşa: când ne apropiem cu toţii de biserică, voi să aruncaţi cu pietre în noi. Şi oamenii aşa au făcut. Cei de la partid mi-au spus că eu i-am pus să facă asta, dar nu au avut cum să demonstreze“. În prezent, Ion Bujgoi este mediator şi evaluator de risc în securitate şi sănătate în muncă.
Răzbunarea nu l-a privit doar pe primar, ci şi pe preot, care a fost exilat la Cernavodă. Nici acolo nu a scăpat. Preotul povesteşte că într-o bună zi a fost vizitat de un bărbat care l-a ameninţat. „Nu îl cunoşteam. Nu-l mai văzusem niciodată. Bărbatul s-a apropiat de mine şi mi-a spus: „«Dacă nu te linişteşti, te trecem în Regat, unde ţi se va pierde urma»“, îşi aduce aminte părintele paroh.
ENORIAŞII AU PĂZIT BISERICA ZI ŞI NOAPTE
De ce Securitatea încă îl considera pericol public? Ce se întâmplase în lipsa lui? Enoriaşii au păzit biserica zi şi noaptea de furia celor care veniseră s-o facă una cu pământul şi au ieşit cu piepturile goale în faţa buldozerelor.
Stanca Calmâcu, de 81 de ani, a dormit în acea perioadă mai mult pe stradă decât în propria-i casă. Soţul, care i-a fost alături în acele zile, Alexe, a murit. „Păzeam sfânta bserică zi şi noapte“, îşi aminteşte bătrâna. Erau vreo 15 oameni dedicaţi, care acolo mâncau şi acolo dormeau. Câteodată mai făceau cu schimbul.
Bătrâna îşi aminteşte că, timp de două luni, până a venit Revoluţia, buldozerele au stat în faţa bisericii, dar nu au putut să o demoleze pentru că oamenii au ieşit cu braţele întinse în faţa lor. Femeia spune că, împreună cu alţi enoriaşi, au mers până la Bucureşti, la „coana Leana“ ca să o înduplece să îi lase să termine biserica. „Voiam să îi spunem aşa: ce ne spuneţi dumneavoastră la televizor, asta ne spune şi preotul în biserică“.
„Pe tot drumul Securitatea a fost în urma noastră şi ne-a dus până la gară ca să fim siguri că am plecat. Când am ajuns acasă, omul meu m-a întrebat: «Ţi-ai făcut bagajul? Preotul de la Timişoara a fost arestat, acum urmaţi voi».“ Dar nu a fost să fie aşa. Când a izbucnit Revoluţia, au plecat şi maşinile mici, negre, care erau parcate zi şi noapte lângă biserică şi apoi au plecat şi buldozerele. ;
Preotul Vasile, vicar eparhial
După Revoluţie, s-a reluat construcţia bisericii, care s-a finalizat în anul 1992. Preotul devenise o vedetă, astfel că o perioadă a fost protopop de Constanţa, apoi vicar eparhial. În cele din urmă, s-a întors la biserica atât de greu înălţată. Lăcaşul are hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, aşa cum avea şi Casa Domnului din Mamaia Sat, care a dispărut odată cu toată casele din zonă. Biserica de pe strada Constanţei are circuite separate pentru morţi şi pentru nunţi şi a fost construită după modelul celei de la Celic Dere.
Interiorul este la fel de fastuos precum exteriorul. Picturi luminoase, policandre aurite, mult spaţiu. În centru, găsim băncuţe locuite, aşa cum sunt amenajate bisericile catolice, unde să se aşeze bătrânii şi drumeţii obosoţi care vor să asculte slujba părintelui Vasile Vasile sau doar să se odihnească. În oraşul Năvodari sunt acum patru biserici.
Vă mai recomandăm:
Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria
EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini
Amintiri din lagărul torţionarului Florian Cormoş: „Mi-a spus că trebuie să pierim“
FOTO Haiducii Dobrogei. „Banditul“ Gogu Puiu, care a luptat împotriva regimului comunist
FOTO Mărturii şi documente despre maşina de tortură a Securităţii. Cine erau „Haiducii Dobrogei“
Se încarcă comentariile...
