O femeie comisar OPC a fost agresată de viceprimarul Constanţei. A doua zi, edilul i-a trimis un buchet de flori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Babu - viceprimar Constanţa Sursa Facebook DB
Dumitru Babu - viceprimar Constanţa Sursa Facebook DB

Viceprimarul Constanţei Dumitru Babu este acuzat de o femeie comisar de Protecţia Consumatorului că a fost agresată în timp ce-şi exercita meseria.

Victima viceprimarului, Maria Obreja, a povestit pe Facebook cele întâmplate: 

„Când ne gândim la primărie ne gândim printre altele la votul fiecăruia dintre noi . Astăzi, nu regret că am votat, ci pe cine. Sunt comisar al Protecţiei Consumatorilor deja de 2 ani.

Am făcut acest pas din convingere şi pentru a face o lume mai bună. Am participat la sute de acţiuni, am întocmit zeci de acte, am întâlnit mii de oameni, pentru că am simţit că numai aşa avem toţi o şansă la mai bine.

Am ales acest comisariat pentru reputaţia pe care o are, urmărind activitatea celor care îmi sunt astăzi colegi, la televizor şi pe facebook. În perioada de stagiatură, familia mi-a stat alături din punct de vedere financiar, pentru că au înţeles, că asta îmi doresc din tot sufletul.

Dar, iată că sunt momente în care îţi dai seama că poţi întâlni şi oameni mărunţi şi este de speriat, în momentul în care îţi dai seamă că sunt cei pe care i-ai votat.

În cursul unei acţiuni de control, la care mă aflam împreună cu alţi trei colegi, aveam să cunosc latură nevăzută a caracterului pe care îl are Dumitru Babu, aflat în 2016 pe lista votată de mine. Năvălind în locul unde mă aflam cu colegii mei, acesta a vrut să îmi smulgă telefonul din mână şi bruscându-mă să mă dea afară din sediul societăţii în care mă aflăm. A fost necesară atât intervenţia colegilor mei, cât şi a fratelui acestuia, cărora trebuie să le mulţumesc, pentru că nu ştiu unde ar fi putut ajunge lucrurile.

Mă întreb, dacă pe femeile din viaţa dânsului le tratează la fel? Mă întreb, dacă pe soţia sau mama dânsului le-ar fi bruscat cineva, ce reacţie ar fi avut? Mă întreb, dacă asta este atitudinea pe care o are şi faţă de doamnele aflate în subordinea dânsului?

Realizez acum, la ce suntem cu adevărat expuse, noi, cele aflate în slujba cetăţenilor, dacă în faţă unui “coleg” nu reprezentăm nimic? La ce ar trebui să ne aşteptăm de la operatorii economici, dacă acestora nu le place prezenţa noastră?

Am depus astăzi plângere la poliţie, relatând incidentul, nu înainte de a-i oferi DOMNULUI VICEPRIMAR DUMITRU BABU, şansa de a îşi cere scuze PERSONAL, pentru întreg incidentul. Acesta mi-a trimis un buchet de flori, pe care i l-am lăsat personal la primărie, sperând că-l va oferi unei doamne din familia lui, şi povestindu-i ce “năzbâtie“ a făcut, să afle părerea acesteia.

Cred cu tărie în continuare că activitatea de comisar trebuie făcută şi vreau să cred că toţi cei pe care îi vom controla şi de acum înainte vor înţelege că suntem în slujba cetăţenilor, suntem femei şi pentru toate acestea este normal să fim tratate cu respect. 

#dumitrubabu #viceprimar #primariact #oamenilaconducere #ultraj #respect“ 

„În cursul zilei de astăzi, la sediul Secţiei 5 Poliţie s-a prezentat o femeie, de 27 de ani, care a sesizat faptul că, la data de 7 mai a.c., în timp ce se afla în control, în calitate de angajat al C.J.P.C. Constanţa, la o societate comercială din municipiul Constanţa, ar fi fost agresată fizic de un bărbat care se afla în incinta societăţii respective. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj“, a transmis Andreea Iliescu, purtătoare de cuvânt a Poliţiei Constanţa. 

Maria Obreja, tânăra agresată de viceprimarul Babu Sursa Facebook MO

Maria Obreja comisar OPC agresată de viceprimarul Dumitru Babu Constanţa Sursa Facebook MO

Pe aceeaşi temă: 

Scandal pe tema donaţiei primarului Constanţei, făcută în numele său şi al viceprimarilor, către Spitalul de Infecţioase. Ce au descoperit ziariştii

VIDEO Control cu scandal la terasa Zorba's din Neptun. Comisarii Protecţiei Consumatorilor au fost agresaţi

 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite