Musulmanii de la Constanţa se pregătesc de sărbătoare. Unde sunt cele mai tari petreceri de Kurban Bayram

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai tari petreceri cu muzică turcească sunt anunţate pentru marţi, 15 octombrie. Dacă prima zi a Sărbătorii Sacrificiului este dedicată mesei în familie, seara încep petrecerile pentru cei mai tineri dintre musulmani.

Una dintre cele mai mari petreceri se anunţă în Clubul Pride de la Casa de Cultură din Constanţa. Omul de afaceri Evren Omer şi Uniunea Social-Culturală a Tătarilor din România organizează marţi Petrecerea "Tatar Night". Pe scenă vor urca Edy Band şi mai mulţi invitaţi speciali din Crimeea. Printre ei se numără Merem Kadirova, Aziz Kadirov, Zera Kenijkaeva. 

Petrecere mare va fi şi în Crema Summer Club din Mamaia. Sub numele de "Toplanti" (reuniunea), musulmanii, sau constănţenii care apreciază muzica orientală se vor bucura de Kabak & Band. 

Luv Lounge din Mamaia transformă seara de marţi, 15 octombrie în "Turkish Night". Atmosfera va fi întreţinută de formaţia Tayjun & Sunay. 

Muzica turcească, dansuri din buric şi mancarea specifică sărbătorii Sacrificiului vor fi prezente, din belşug la Valu lui Traian - localitatea constănţeană care se poate lăuda cu cea mai mare comunitate turco-musulmană. Petrecerea de aici are loc miercuri, 16 octombrie, începând cu ora 19.00 la Restaurantul Kamyr House din Valu lui Traian. Pe afiş apar Gener Band, Lufti Grup şi alţi invitaţi speciali din Crimeea - Marlen Settarov sau Merem Kadirov.

Musulmanii aflaţi pe litoral trebuie să plătească o taxă modică de intrare la fiecare dintre petrecerile anunţate, dar beneficiază de preţuri speciale pentru băuturi şi alte surprize din partea organizatorilor.


Vă mai recomandăm:

Mare sărbătoare pentru musulmani. Marţi începe Kurban Bayramul şi ţine patru zile

Muftiul Yusuf Muurat, liderul musulmanilor din ţara noastră: „Înainte de toate sunt român“

Începe Kurban Bayram-ul! Sărbătoarea Sacrificiului este celebrată de musulmani timp de 4 zile. Muftiatul a pregătit credincioşilor peste 200 de bovine

E vremea deliciilor culinare orientale! Musulmanii sărbătoresc Bayram-ul, poftiţi la baclavale şi sarailii!

Musulmanii au intrat în lunile sfinte care preced cea mai importantă sărbătoare islamică - Bayramul

VIDEO Joi începe Ramazan Bairam-ul. Musulmanii serbează timp de trei zile

Moscheea Carol I din Constanţa împlineşte un secol de existenţă. Locaşul de cult poartă numele regelui care l-a dăruit „loialei comunităţi musulmane“

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite