Minele au fost un pericol şi după cel de-al Doilea Război Mondial. „Copiii mergeam la spărtură să facem baie“
0
Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial nu a însemnat, nici pentru marinari, şi nici pentru cei care trăiau în oraşele-port, că a dispărut pericolul. Minele, considerate „arma săracului“, amplasate pe fundul mărilor, au pus probleme încă cel puţin două decenii.
Luni, puitorul de mine şi plase „Viceamiral Constantin Bălescu” a distrus o mină de provenienţă ucraineană descoperită la o distanţă de aproximativ 39 de mile marine travers de Capu Midia. Mina, considerată „arma săracului“, a fost folosită şi de România în ambele războaie mondiale, întrucât Portul Constanţa, care nu dispune de înălţimi, trebuie să fie apărat, pe lângă artilerie şi nave militare, şi cu baraje de mine, care şi-au dovedit eficacitatea.
În Marea Neagră odihnesc pe fundul apei epave din războaie distruse de mine. Una este celebra Moskva, care s-a scufundat după ce a lovit sistemul defensiv al litoralului românesc care se întindea de la Sulina la Caliacra. Dispunerea acestora era secret de stat şi o ştiau doar comandanţii români şi aliaţii. Mulţi ani după conflict, minele încă mai pluteau deasupra apei, spun marinarii.
Comandantul de cursă lungă George Rusu, de 79 de ani, era copil când una dintre mine a ajuns la digul care se întindea cândva de la plaja Modern la 3 Papuci. „Mina a ajuns la ţărm ziua, la prânz, şi a făcut o spărtură mare în dig, dislocând bucăţi din el. Noi, copiii, am profitat de acest lucru şi ziceam: «Hai la spărtură să facem baie»“, îşi aminteşte copilul de altădată.
Baraj de mine Colecţie Constantin Cumpănă
Catalog cu zonele minate
Când a început să navigheze, locurile unde se montaseră mine au fost desecretizate, pentru ca navele comerciale, întrucât militare nu mai aveam, acestea fiind confiscate de sovietici ca trofeu de război, să nu fie în pericol. „Prin 1960 - 1965, era un catalog denumit „Nemedri“ în care erau trecute toate zonele minate din Marea Baltică, Marea Nordului şi Mediterană, ca să ştii pe unde să treci. Zonele erau însemnate astfel: «Zonă insuficient deminată», «Pericol de mine»“, spune comandantul.
Ce este o mină
Minele, spune comandantul, nu s-au modificat prea mult faţă de cele folosite în război. „Minele de contact sunt sfere de metal încărcate cu explozibil care sunt prevăzute cu capsule de plumb ce conţin acid. Capsulele au la exterior o teacă, cu o siguranţă de zahăr. În momentul în care mina ajunge în apă, zahărul se topeşte şi aruncă respectivele capace şi rămâne doar capsula cu acid. Este suficient ca o navă să treacă să o atingă. Plumbul se topeşte, sparge fiola şi acidul curge şi formează un curent care duce la explozia minei“, explică el.
Nemţii foloseau minele magnetice, paraşutate direct pe fundul mării. Câmpul magnetic al navei care trecea în zona minată determina explozia minei. „Sunt şi mine care nu explodează la prima trecere pe deasupra ei. Chiar dacă tu crezi că ai deminat o zonă, nu ai deminat tot. Acest tip de muniţie derutează inamicul, care se plimbă liniştit în zonă şi, la a 11-a trecere, este aruncat în aer“, explică George Rusu.
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Marina Română a avut în serviciu un număr de şase puitoare care lansau mine: Amiral Murgescu, Aurora, Regele Carol I, Dacia, Durostor şi România. În prezent, ţara noastră mai are o singură navă de acest tip.
Cazinoul în timpul războiului Colecţie Constantin Cumpănă
Se încarcă comentariile...
