„Moskva“, distrugătorul pierdut de ruşi în al Doilea Război Mondial, zace pe fundul Mării Negre
0
Distrugătorul sovietic Moskva, supranumit „Titanicul Mării Negre“, a fost distrus în cel de-Al Doilea Război Mondial, într-o bătălie navală. A fost prima şi ultima încercare a inamicilor de a ataca România cu nave de suprafaţă.
La 26 iunie 1941, sovieticii au pornit un atac naval pe timp de noapte, de la Sevastopol spre Constanţa, peste Marea Neagră, pentru a executa lovituri asupra instalaţiilor petroliere şi a sistemului de apărare a Constanţei.
Grupul de atac sovietic era format din distrugătoarele Harkov şi Moskva, ambele cu rol de lider, cu punctul de comandă pe Harkov, susţinute de navele de siguranţă Soobrazitelnîi, Smîşlenîi şi crucişătorul Voroşilov.
În zona Midia, se aflau canoniera Ghiculescu, în misiune de supraveghere pe zona de nord a barajului de mine, şi distrugătoarele Regele Ferdinand şi Mărăşeşti.
La sud, în dreptul localităţii Eforie se aflau: torpilorul Sborul şi distrugătoarele Regina Maria şi Mărăşti. Pentru contracararea atacurilor aeriene, în rada portului se găseau puitorul de mine Amiral Murgescu şi canoniera Eugen Stihi. Submarinul Delfinul se afla în patrulare de noapte, la 60 de mile est de Constanţa.
La ora 04.02, distrugătorul Harkov a deschis focul cu tunurile asupra rezervoarelor de petrol situate în apropierea aeroportului civil din Constanţa, astăzi zona CET. După primele trei salve, a început să tragă şi Moskva. Ruşii au executat focul fără corecţie, iar la scurt timp s-a observat o coloană mare de fum la uscat, semn că şi-au atins ţintele. Pe cer a apărut avionul Tupolev SB al aviaţiei sovietice, care a început să lanseze bombe asupra Constanţei. În câteva minute, a fost lovit de artileria AA, iar pilotul s-a aruncat cu paraşuta, fiind preluat de navele de luptă româneşti câteva ore mai târziu, conform jurnalului de operaţii, publicat de www.marina-noastra.ro,.
În mijlocul tirului încrucişat de artilerie
La ora 04:03 la bordul navelor româneşti s-a ordonat „ocuparea posturilor de luptă“. Distrugătoarele inamice trăgeau spre oraş, pe direcţia gării Palas. La ora 04.09 a decolat hidroaviaţia românească pentru observare şi supraveghere. Simultan, tot la 04:09, distrugătoarele româneşti au deschis focul asupra navelor inamice, în timp ce bateria germană Tirpitz şi-a reglat tirul asupra distrugătorului Moskva. Cel mai puternic răspuns venea de la sud, de unde trăgeau simultan distrugătoarele Regina Maria şi Mărăşti, secondate de puitorul de mine Amiral Murgescu. Şi Bateria Elisabeta, instalată la Agigea, a deschis focul asupra distrugătorului Harkov.
Astfel, ruşii au fost prinşi în mijlocul tirului încrucişat de artilerie. În jurul navelor sovietice au început să cadă, tot mai aproape, proiectile: “prima salvă a fost la 10 cabluri de navă, a doua la mai puţin de 5 cabluri, iar a treia, nu mai departe de 1-1,5 cabluri” au povestit ulterior membrii echipajului de pe Moskva. La ora 04.12, comandantul grupului de lidere a ordonat „Moskva” să înceteze tragerea, să lanseze o perdea de fum şi să ia drum de întoarcere. La ora 04.21, la babordul distrugătorului Moskva are loc o explozie, iar nava se rupe în două. „Harkov” şi-a căutat o ieşire din raionul de tragere. A mărit viteza la 30 de noduri şi a executat zig-zag artileristic, fiind urmărit de bateriile de coastă.
Ipotezele scufundării distrugătorului sovietic „Moskva“
În perioada postbelică, la arhivele sovietice nu a avut acces niciun istoric şi s-a vorbit foarte puţin despre înfrângerea ruşinoasă a flotei ruseşti în Marea Neagră. Însă, încet-încet, au apărut şi alte ipoteze. Una ar fi că nava a intrat în barajul de mine, ipoteză susţinută de istoricii Alesandru Duţu şi Mihai Retagan în volumul „România în război. 1421 zile de încleştare“.
Comandorul (r) dr. Ioan Damaschin a tratat pe larg, într-un număr al revistei „Marina Română“ din anul 1992, episodul luptei dintre cele două flote, bătălie câştigată de români şi nemţi, care ne erau aliaţi. „Că nava sovietică a fost lovită de unul sau mai multe proiectile de pe distrugătorul Regina Maria, sau poate chiar de un proiectil de 280 mm de la bateriile germane, sunt ipoteze plauzibile, confirmate şi de către supravieţuitorii sovietici. Dar nu vom şti cu siguranţă cum s-au petrecut lucrurile decât atunci când vor fi disponibile arhivele Flotei Mării Negre“.
O ipoteză-şoc a fost prezentată într-o ediţie a anuarului britanic „Warship“, avansată de către autorul Pierre Hervieux. În seara zilei de 25 iunie, un grup de atac aflat sub comanda căpitanului de rangul 2 M.F. Romanov, format din distrugătoare, urmat de o grupare de acoperire, s-a îndreptat spre Constanţa. Operaţiunea era concepută a fi executată concomitent prin atac de pe mare şi din aer. Din cauza unei lipse de corelare, navele au atacat singure. La ora 5.20, cele două nave ar fi atins marginea exterioară a zonei pe care o ştiau minată, având informaţii sigure în acest sens. Însă, o explozie puternică s-ar fi produs pe „Moskva“, în dreptul căldării numărul 1, nava scufundându-se în 4-5 minute.
Ipoteza submarinului rusesc
După război, s-a descoperit că ruşii ştiau poziţiile barajelor de mine, deci era exclus ca distrugătorul să nimerească în zona periculoasă. Prin urmare, a apărut o nouă ipoteză: nava a fost scufundată de un distrugător sovietic. Cum se explică acest lucru? Încă din prima zi de război, cinci submarine primiseră ordinul de a se deplasa în zona dinspre capul Tuzla şi Şabla: „Şutca 205“, „Şutca 206“, „Şutca 209“, M33 şi M44. Deciziile asupra raidului fiind luate pe 24 iunie, este posibil ca nu toate submarinele să fi fost avizate asupra prezenţei propriilor nave de suprafaţă în zonă, iar unul dintre submarinele ruseşti să atace o navă de-a lor, confundând-o cu una românească.
Nu ar fi singura greşeală a inamicilor de război. În aceeaşi zi, o mină detonată de către paravanul distrugătorului „Soobrazitelnîi“ a avariat crucişătorul greu „Voroşilov“. După mai mulţi ani, cei care au trăit războiul fie la bordul distrugătoarelor, fie la grupul de submarine şi vedete torpiloare, au prezentat propriile versiuni, reunite în volumul „Veteranii pe drumul onoarei şi jertfei, 1941-1945“.
Viceamiralul comandor Gheorghe Sandu, la acea vreme elev al Şcolii Navale de Ofiţeri, îşi aminteşte: „În ziua de 26 iunie, mă găseam comandant al unui tun de 120 mm la distrugătorul Regina Maria. În zorii zilei s-a dat alarma. Ţintele de la orizont au început să tragă spre litoralul nostru. Nu ştiu câte salve am tras, dar la un moment dat la bord au izbucnit urale: «L-am lovit... se duce la fund... a făcut explozie». Aşa s-a încheiat o bătălie navală, în care flota sovietică pierdea un crucişător torpilor modern, cu cinci tunuri de 130 mm şi se alegea cu unul de acelaşi tip – Harkov – avariat“. Contraamiral (r) Valeriu Ionescu-Oituz, pe atunci aspirant pe Mărăşeşti, era de părere că „Moskva“ lovise probabil una din minele barajului instalat de noi cu câteva zile înainte“.
De asemenea, comandor (r) Valeriu Petcu era ambarcat la Grupul Submarine şi Vedete Torpiloare ca elev stagiar. Cunoscând bine limba rusă, a putut discuta cu marinarii salvaţi de pe Moskva. „În zorii zilei de 26 iunie, cele două vedete disponibile, Vijelia şi Viscolul, au fost folosite pentru culegerea şi salvarea naufragiaţilor de pe nava scufundată şi aducerea lor la nava bază. Scufundarea s-a produs în urma unei explozii foarte puternice, fără ca cineva dintre naufragiaţi să poată preciza dacă aceasta a provenit din interiorul navei sau din cauza lovirii de o mină. Unii marinari susţineau că ar fi fost imposibilă ciocnirea de o mină deoarece atât Moskva, cât şi Harkov, aveau mijloace de protecţie antimină“, povestea el, după mulţi ani.
Indiferent care au fost cauzele care au distrus mândria florei sovietice, un lucru este cert: a fost prima şi ultima încercare a inamicilor de a ataca România cu nave de suprafaţă.
Epava distrugătorului „Moskva“ a fost descoperită după 70 de ani de o echipă de scafandri din Ucraina, Rusia şi România. Mândria flotei ruseşti din al Doilea Război Mondial este la o distanţă de 20 de kilometri de ţărm, travers de Tuzla.
Se încarcă comentariile...
