Mazăre: „M-am sucit cu Cazinoul. Facem parteneriat public-privat cu investitori“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizarea referendumului privind soarta Cazinoului, propusă de ARD, nu a mai fost votată de Consiliul Local Municipal, dominat de PSD. Întrunit în şedinţa de marţi, 20 noiembrie, la Hotel Malibu din Mamaia, edilii s-au opus discutării acestei consultări a populaţiei. Motivul: nu-şi are obiectul.

„În primul rând aţi formulat întrebarea greşit către populaţia care a semnat petiţia: «Sunteţi de acord cu reabilitarea Cazinoului?». Este o întrebare stupidă. Cine nu este de acord? Şi noi suntem“, a declarat viceprimarul Decebal Făgădău.

La pledoaria consilierilor ARD că doresc păstrarea Cazinoului şi nu vinderea sa, aşa cum primarul a declarat de nenumărate ori, primarul Radu Mazăre a ridicat în umeri: „Dar cine a zis că îl vinde? Uite că m-am sucit! Îl dau unor investitori privaţi, care să îl renoveze. O să mă decid asupra procedurii de selecţie a investitorilor. Vă spun în ianuarie sau februarie cel târziu“.

După şedinţa de consiliu, Mazăre şi-a nuanţat declaraţia. El a relatat despre investitori ruşi, dar şi americani, care şi-au exprimat intenţia de a renova Cazinoul, dar nu de a-l cumpăra, „ca să rămână cu el pe cap“.

„Atunci am găsit soluţia. Primăria vine cu Cazinoul şi cu terenul de două hectare, cât are parcarea de la Poarta 1, iar investitorul va reabilita Cazinoul şi va construi pe acel teren un hotel de 5 stele minimum pentru jucătorii de la Cazino. Pentru că investitorul şi-a pus problema: «Bun, şi unde vom caza jucătorii? Ne trebuie un hotel de lux în zonă“.

Vom face o asociere, vom vedea exact formula şi modalitatea prin care vom selecta investitorul, fie el străin sau român. În şedinţa de consiliu din ianuarie sau februarie, voi prezenta proiectul de hotărâre“, a precizat Mazăre.

Primarul Constanţei le-a reproşat consilierilor ARD că folosesc Cazinoul ca motiv de campanie electorală şi că atunci când au fost „la putere“, Ministerul Turismului condus de Elena Udrea n-a fost în stare să repare edificiul de patrimoniu.

„A venit pe-aici, şi-a dat ochii peste cap şi n-a făcut nimic. Şi dacă vreţi referendum, făceţi-l pe banii voştri, nu ai primăriei“, a mai zis primarul.

Cazinoul trebuie să revină în administrarea Primăriei Constanţa, după ce Ministerul Turismului nu a demarat procedura de reabilitare a edificiului.

În contractul de preluare a Cazinoului era stipulat că lucrările trebuie să înceapă într-un an, termen care s-a scurs în septembrie ac.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite