Luptătorii anticomunişti din Dobrogea, pomeniţi la Catedrala arhiepiscopală. Misterul morţii banditului Gogu Puiu
0
Sâmbătă, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostol Petru şi Pavel” din Constanţa, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, au oficiat o slujbă de pomenire a sutelor de luptători din rezistenţa anticomunistă din Dobrogea.
Numeroşi luptători arestaţi şi condamnaţi de justiţia comunistă la pedepse grele de detenţie au fost masacraţi în secret de Securitate, în cadrul acelor transporturi ale groazei, cunoscute drept «trenurile morţii». Rămăşiţele pământeşti ale acestora nu au fost niciodată restituite familiilor, pentru a fi înmormântate creştineşte, iar locurile în care au fost îngropaţi rămân şi astăzi necunoscute, în ciuda eforturilor făcute de urmaşi şi de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Român pentru găsirea lor.
„Astăzi, la aproape şapte decenii de la lichidarea ultimelor rămăşiţe ale grupărilor de gherilă anticomunistă din Dobrogea, urmaşii celor căzuţi, alături de clerul Bisericii Ortodoxe Române, au luat iniţiativa unei slujbe de înmormântare, prin care toţi cei căzuţi în condiţii terifiante, fără de cruce şi fără mormânt, să primească rânduiala cuvenită, întru odihna veşnică a sufletelor lor“, spun reprezentanţii asociaţiei „Gogu Puiu şi haiducii Gobrogei“.
După instaurarea regimului comunist în România, prin armistiţiul încheiat la 12 septembrie 1944, la Moscova, între România şi Puterile Aliate (Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii şi Regatul Unit al Marii Britanii), care a permis ocuparea ţării de către Armata Roşie, în toată ţara s-au organizat mişcări de rezistenţă anticomunistă, care aveau ca scop pregătirea României pentru un eventual război între democraţiile occidentale şi URSS.
În teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, grupările anticomuniste erau conduse de Nicolae şi Dumitru Fudulea, în nordul Dobrogei, şi de Gogu Puiu, în sud. Lor li s-au adăugat Nicolae Ciolacu, care a condus mişcarea din centrul regiunii.
Rezistenţa din Dobrogea a reuşit să strângă peste 2.000 de partizani combatanţi şi susţinători locali. „Haiducii Dobrogei“, aşa cum s-au autointitulat, erau echipaţi cu armament şi primeau bani şi alimente de la oameni din comunele din care proveneau. În cele din urmă, americanii, aşteptaţi de români nu au mai venit, iar oponenţii regimului comunist au fost căutaţi şi-n gaură de şarpe, omorâţi pe loc, trimişi în coloniile de muncă ale Canalului Dunăre-Marea Neagră sau aruncaţi în temniţă. În acea perioadă, se obişnuia ca luptatorii anticomunişti să fie fotografiaţi în momentul arestării, iar la dosare există şi imagini ale cadavrelor combatanţilor anticomunişti. De asemenea, peste timp au rămas imagini din locurile unde capii mişcării de rezistenţă anticomunistă se ascundeau.
Arhiva CNSAS
Cel mai răsunător nume al mişcării de rezistenţă din Dobrogea rămâne, fără îndoială, Gogu Puiu. Atât viaţa cât şi moartea lui rămân un mister. Copilul preotului paroh din Mihail Kogălniceanu a aderat la Mişcarea Legionară în timp ce de afla la studii în străinătate. În 1942, aproape toţi membrii grupului din care făcea parte au fost arestaţi de Gestapo, însă el a reuşit să fugă la Roma, unde a colaborat cu serviciile de informaţii francez şi american. Se pare că din acest motiv dosarul lui nu este în întregime public, iar fiica sa, Zoe Rădulescu, a avut acces la doar câteva informaţii.
După încheierea războiului, s-a hotărât să se întoarcă în ţară, cu un paşaport fals, cu numele Osman Ali Ahmed din Albania. Este prins de autorităţile comuniste şi trimis în închisoare timp de un an. După ce a ieşit din închisoare, a ajuns în nordul Dobrogei, unde existau deja nuclee de rezistenţă anticomunistă. A activat alături de partizani până în 1949, când a fost ucis în casa din localitatea Cobadin, unde urma să se ţină o şedinţă importantă.
Despre acea zi se vorbeşte în cartea „Rezistenţa“, scrisă de Olimpia Cotan şi Taşcu Beca: „Casa lui Ion Adam, unde erau cazaţi Gogu Puiu şi logodnica sa, Olimpia, este încercuită. Gogu Puiu, îmbrăcat sumar, iese din casă deschizând foc asupra atacanţilor. În lupta crâncenă despre care martorii spun că se trăgea ca la asalt, Gogu Puiu şi-a epuizat toată muniţia, după care, realizând că nu va putea ieşi viu din încercuire, s-a aruncat pe ultima grenadă pe care o purta la şold, ţinându-şi promisiunea să nu se lase viu în mâna «vânătorilor de oameni»“.
Aceasta este o versiune, însă din procesul verbal încheiat de şeful Securităţii Constanţa, Nicolae Doicaru, cu ocazia lichidării lui Gogu Puiu, aflăm o altă variantă.
„Protejat de configuraţia terenului şi însuşi a imobilului, după ce mai întâi a ieşit din casă numitei Puiu Olimpia, logodnica lui Gogu Puiu, acesta reuşeşte să iasă din casă după ce răneşte grav pe slt. de Securitate Ene Voinea, asupra căruia banditul a tras mai multe focuri de pistol fracturându-i antebraţul mâinii drepte şi ciuruindu-i cu mai multe gloanţe haina. Urmărirea banditului se continuă prin mai multe curţi timp în care a fost rănit uşor la picior ajungând astfel până la curtea numitului Soare Ion, unde i-am eşit în faţă subsemnatul începând un schimb de focuri cu banditul care se afla protejat de fântâna curţii susmenţionate.
În timpul schimbului de focuri s-a putut apropia echipa subloc Sarchiz Jan, cu ajutorul căruia am făcut somaţiile pentru a se preda. Banditul Gogu Puiu răspunde şi de această dată cu foc asvârlind o grenadă. În această situaţie am dispus slt. Sarchiz Jan să arunce una grenadă în locul unde se afla banditul Gogu Puiu. Grenada (…) a lovit în plin în regiunea (…) pe banditul Gogu Puiu care astfel a fost răpus“.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
