Istoria ultimului bastion al petrochimiei româneşti. Trei decenii de la prima producţie a polimerilor pe platforma Rompetrol de la Midia
0Divizia de petrochimie a Rompetrol Rafinare, membră a grupului KazMunayGas (KMG) International, împlineşte anul acesta 30 de ani de existenţă, fiind singura divizie de acest fel din România. Cu o istorie de trei decenii, petrochimia de la Midia, aşa cum este cunoscută de către specialişti, a atins standarde care o poziţionează în topul producţiei de polimeri din această zonă a Europei.
Începuturile, suişurile, coborâşurile, necazurile şi bucuriile, dar şi atingerea unor performanţe notabile la rafinăria de la Midia, au fost posibile datorită unor oameni dedicaţi meseriei de petrolist. Doi dintre martorii în timp a naşterii şi evoluţiei petrochimiei au rememorat pentru „Weekend Adevărul“ cele mai importante momente din istoria diviziei care s-a derulat în acelaşi timp cu evoluţia rafinăriei de pe aceeaşi platformă.
Alexandru Nicolcioiu (67 de ani), consilier al directorului general al KazMunayGas (KMG), fost director general al platformei de la Petromidia, este omul care a scris şi trăit istoria petrochimiei de la malul mării. Prezent pe şantier din momentul în care au început primele construcţii, Nicolcioiu este cartea de istorie vie a locului.
Un alt veteran al petrochimiei de la Midia este Traian Stănică, actualul director operaţional al diviziei, un om care a ajuns pe platformă în anul 1986, cu doi ani înainte de inaugurarea diviziei petrochimice. Iar de atunci a trecut prin toate funcţiile, până la cea de director. Pentru el, divizia petrochimică este mai mult decât un loc de muncă, este o pasiune. Fiecare unitate, fiecare motor, compresor, conductă şi, mai ales, fiecare angajat, reprezintă o parte din familia mare a Petromidiei. „În anul 1986, când am venit eu, eram cel mai «bătrân» dintre băieţi, avem 20 de ani la vremea respectivă“, spune cu nostalgie directorul operaţional.
Alexandru Nicolcioiu şi Traian Stănică FOTO Călin Gavrilaş
Naşterea celei mai tinere petrochimii româneşti
„Proiectul iniţial, care s-a elaborat când a început construcţia de la Midia, cuprindea un întreg complex: rafinărie şi petrochimie, un complex industrial, o singură persoană juridică, cu sinergii între ele, cu instalaţii specifice, dar care făceau parte dintr-un singur flux tehnologic ce pornea de la ţiţei şi se termina la polimeri“, explică Alexandru Nicolcioiu.
Pentru că procesul investiţional în acest complex era în paralel, s-a pornit mai întâi rafinăria în iunie 1979, apoi s-au derulat investiţiile în petrochimie, divizie inaugurată în anul 1988. Proiectul general al platformei purta denumirea de „Complex Petrochimic Midia“.
„În România, în perioada anului 1988, noi fiind consideraţi la vremea respectivă cea mai tânără petrochimie din ţară, mai erau Complexul Petrochimic de la Piteşti, Complexul Petrochimic de la Borzeşti, Complexul Petrochimic de la Brazi, Complexul Petrochimic de la Vâlcea şi Complexul Petrochimic de la Săvineşt“, spune directorul general de la acea vreme.
Traian Stănică avea doi ani de când se angajase pe platformă în momentul inaugurării diviziei de petrochimie (1988). El consideră că povestea petrochimiei româneşti începe odată cu construcţia rafinăriei. În paralel cu construcţia şi pornirea primelor capacităţi în rafinărie s-a demarat construcţia unităţilor din petrochimie, pe o suprafaţă de peste 30 de hectare de teren. „Istoria efectivă a petrochimiei putem spune că începe în anul 1988 cu prima capacitate“, subliniază directorul operaţional al diviziei.
În primăvara anului 1988 a pornit prima capacitate de polimeri care, bineînţeles, nu avea cum să pornească singură, ci sprijinită de celelalte unităţi din jur. Petrochimia este foarte bine integrată, funcţionează instalaţie cu instalaţie, la fel ca şi rafinăria. „Atunci am pornit instalaţia de polipropilenă (PP). Cam 60% din materialele plastice pe care le întâlnim, în zona automotive (n.r. – borduri auto, bare şi altele), ceea ce găsim acasă (n.r. – castroane, folii, saci, saci de rafie), ţevile, minunatul PPR pe care-l cumpărăm de la magazine pentru instalaţii de încălzire, sunt făcute preponderent din acest polimer-polipropilena“, spune Traian Stănică.
Primele lucrări de construire a platformei Petromidia sursa foto: Rompetrol
În vara aceluiaşi an a pornit şi instalaţia de polietilenă de înaltă densitate (HDPE), iar toamna s-a pus în funcţiune instalaţia de polietilenă de joasă densitate (LDPE). Până la finalul lui 1988, pe poarta Petromidiei au ieşit 11.000 de tone de polimeri destinate pieţei interne, majoritatea polimerilor fiind folosiţi pentru fabricarea foliei. „Anul acela a fost anul de naştere al petrochimiei, al zonei de polimeri de pe platforma Midia. Acum suntem ultimul bastion al petrochimiei din România“, adaugă Stănică.
Pentru a porni cele trei unităţi a fost nevoie de specialişti, cei mai mulţi fiind deja pe platforma de rafinare, iar alţii fiind aduşi din alte întreprinderi socialiste. Dar, aşa cum spun cei doi martori ai momentului 1988, instalaţiile au crescut odată cu oamenii şi oamenii s-au specializat odată cu instalaţiile.
Cu doi ani înainte de a începe producerea de polimeri la Midia, în 1986, a fost inaugurată o instalaţie de piroliză care a avut un istoric sinuos, oprindu-se definitiv în anul 1996 din lipsa resurselor financiare pe care statul trebuia să le asigure.
Instalarea primelor echipamente pe platformă sursa foto: Petromidia
Tranziţia la piaţa liberă
După numai doi ani de la inaugurare, divizia petrochimică, la fel ca întreaga rafinărie de la Petromidia, se confrunta cu trecerea de la o economie centralizată la una de piaţă. De altfel, 1990 a însemnat pentru toată industria de rafinare din România un moment de cotitură, un moment în care fiecare companie a încercat să-şi facă o strategie de funcţionare într-o lume nouă.
„Noi am mers în continuare pe dezvoltarea activităţii petrochimice prin creşterea producţiei de polimeri şi am rămas singura petrochimie care mai funcţionează în România pe producţie de polimeri, polietilenă, polipropilenă. Ne-am păstrat această creştere continuă a polimerilor şi, practic, jumătate din producţia de polimeri se vinde pe piaţa românească. Sunt aproape 250 de unităţi în ţară – întreprinderi mici şi mijlocii – care cumpără de la noi polimeri“, spune fostul director general al platformei, Alexandru Nicolcioiu.
Perioada anilor ’90 nu a fost, însă, o perioadă peste care s-a trecut uşor. Un an deosebit de important în istoria platformei Petromidia este 1996, când statul român era acţionar unic.
„În anul 1996, erau diverse strategii sectoriale, la un moment dat s-a stabilit că nu mai trebuie să funcţioneze în România aşa de multe rafinării şi că ţara s-ar descurca cu o prelucrare de 10-12 milioane de tone de ţiţei. Atunci s-a hotărât ca platforma Midia să intre în proces de lichidare având şi unele situaţii financiare mai speciale determinate de creşterea cursului leu/dolar. Cei care s-au uitat, s-au uitat pe cifre, dar nu au intrat în detalii privind potenţialul tehnic. Chiar eu, personal, împreună cu liderii de sindicat am participat la o şedinţă de guvern şi am reuşit să-i lămurim că potenţialul tehnologic al Midiei este destul de important, că efectele financiare trebuie date deoparte şi trebuie analizat potenţialul tehnologic. S-a luat atunci decizia privatizării“, povesteşte Alexandru Nicolcioiu momentul în care a salvat platforma de la închidere.
Platforma Petromidia, vedere generală FOTO Petromidia
După parcurgerea mai multor etape, timp în care statul le-a permis să funcţioneze în continuare, Petromidia s-a privatizat, pachetul majoritar de acţiuni fiind preluat în anul 2000 de Grupul Rompetrol. Apoi, după şapte ani, în 2007, grupul KazMunayGas (KMG) International devine acţionar majoritar şi transformă platforma într-una de referinţă în această zonă a Europei. În 2010, statul român a redevenit acţionar, cu o participaţie de 44,69%.
Revenind la anul 1996, Nicolcioiu spune că s-a pus şi problema închiderii diviziei de petrochimie: „Dar noi creşteam constant producţia de polimeri, deoarece prin efortul specialiştilor noştri am reuşit să îmbunătăţim performanţele instalaţiilor şi producţia s-a dublat sau triplat. Din clipa în care a venit KMG producţia s-a majorat constant deoarece a sprijinit tot proiectul de dezvoltare al petrochimiei.“
Traian Stănică îşi aminteşte anul 1996 ca momentul în care s-a închis definitiv instalaţia de piroliză. „De fapt şi de drept, piroliza mai este numită fabrica de etilenă. Ea produce materia primă pentru polietilenele de înaltă sau joasă densitate. Din păcate, atunci, din motive tehnice şi bazându-ne pe anumite studii, am considerat că este mai economic să oprim piroliza, să rămânem cu o singură instalaţie de polimeri-polipropilenă. Aceasta rămânea în funcţiune pe baza rafinăriei, materia primă venind din rafinărie. Acumulând plus-valoare cream premisele redeschiderii celor două instalaţii bazate pe etilenă“.
Repornirea instalaţiilor LDPE şi HDPE
Iar premisele redeschiderii instalaţiilor LDPE şi HDPE s-au materializat după zece ani. În tot acest timp, noul acţionar majoritar, Rompetrol, a realizat la Petromidia o serie de investiţii pentru asigurarea şi importul de materie primă, prin construirea unui terminal marin de descărcare în portul Midia a etilenei care era transportată printr-o conductă specială într-un depozit criogenic cu o capacitate de 10.000 de tone. Totodată, s-au făcut investiţii şi în modernizarea instalaţiilor de polietilene (LDPE, HDPE).
Instalaţia de LDPE FOTO Călin Gavrilaş
„În 2006, printr-un proiect de peste 35 de milioane de dolari, o sumă uriaşă la vremea respectivă, s-a reuşit repornirea depozitului criogenic şi construirea unui terminal de preluare a materiei prime. Când spun criogenic, spun minus 103 grade Celsius“, subliniază directorul operaţional al diviziei petrochimice.
În acelaşi an a sosit şi primul vapor de etilenă criogenică şi a fost repornită instalaţia LDPE – polietilenă de joasă densitate. Este instalaţia de suflet a lui Traian Stănică, despre care vorbeşte cu multă pasiune. „În primăvara lui 2005, când am preluat instalaţia în vederea repornirii, pot să spun că era un morman de fiare aflate în conservare şi aşteptare. Într-un an şi ceva, tot proiectul a fost pus la punct: cu rezervor criogenic, revizia totală a instalaţiei, cu compresoare. Compresorul secundar este cel mai mare din România la ora actuală, cu cea mai mare putere instalată, de 6,8 MW pe oră. Consumă într-o oră ceva mai mult ca oraşul Năvodari într-o zi“.
Cel mai mare compresor din România FOTO Călin Gavrilaş
Descrierea instalaţiei continuă, directorul înşiruind o serie de date tehnice care scot în evidenţă modul acesteia de funcţionare. Fiecare cifră rostită de Traian Stănică este dovada clară a pasiunii şi muncii pe care acesta o depune în meseria sa: „Închipuiţi-vă un gaz comprimat la 2.300 de bari, înghesuit într-o ţeavă de 40 de milimetri în diametru, reactorul fiind o ţeavă de 1.170 de metri. Închipuiţi-vă ce se întâmplă acolo. Este fantastic“.
Instalaţia de LDPE a pornit în octombrie 2006, iar instalaţia de HDPE a fost repornită în 2007 (cu o investiţie de 14,5 milioane de dolari), funcţionând pe sistemul de automatizare, comandă şi control clasic. În acelaşi timp, specialiştii Petromidia puneau problema trecerii acestui sistem pe un sistem de comandă distribuită (DCS). Erau multe voci care spuneau că nu o să poată funcţiona instalaţia asta pe DCS, pe calculator, cu mouse“, spune zâmbind Traian Stănică.
Instalaţia de HDPE FOTO Călin Gavrilaş
KMG preia Petromidia
Imediat după revoluţia din 1989, Alexandru Nicolcioiu, director al Petromidia, declara că doar un investitor străin poate salva platforma de la malul mării. „După 1990, trendul era descrescător în ceea ce priveşte producţia de ţiţei românească. Noi, ca amplasare la malul mării nu aveam acces la ţiţeiul din România şi eram captivi la ţiţeiul din import. Am zis atunci că cel care va veni să investească este bine să aibă şi sursa de materie de primă, să fie şi producător de ţiţei. Abia atunci va fi o capacitate tehnologică destul de bună şi cu potenţial de a creşte gradul de complexitate. Această companie este KazMunayGas. Asta a fost în mintea mea de atunci“, explică acum fostul director.
După preluarea de către KMG, compania naţională de petrol din Kazahstan, au început o serie de investiţii majore în platforma de la Petromidia. În perioada 2009-2011 s-a majorat cu peste 70% capacitatea instalaţiei de polietilenă de înaltă densitate (HDPE), valoarea totală a investiţiei fiind de aproximativ 18 milioane de dolari. Programul de modernizare a permis o majorare a capacităţii instalaţiei - de la 60.000 la 100.000 tone/an, o reducere cu peste 10% a costului de procesare, o diversificare a gamei de produse oferite, dar şi o creştere a securităţii în exploatare. Odată cu majorarea capacităţii de producţie, compania şi-a crescut şi gama de produse oferite cu două noi sortimente destinate producţiei de ţeavă de transport gaze/folie foarte subţire şi recipiente cu volum mare.
Zonă din divizia de petrochimie
În aceeaşi perioadă au fost finalizate şi automatizarea instalaţiilor şi integrarea operaţiunilor de petrochimie în centrul de comandă şi control al rafinăriei Petromidia, o premieră la acea vreme pentru România, dar şi pentru zona de sud-est a Europei.
Cea mai recentă investiţie este o anexă la instalaţia LDPE care produce o pudră fină, numită păr de înger, filamente fine de polimeri care erau expulzate în aer. „Sunt două aspecte aici. În primul rând pierderea efectivă, sunt câteva zeci de tone pe an. În al doilea rând este polimer, se degradează greu în natură şi noi trebuie să o protejăm. Am investit într-un proiect în valoare de 1,6 milioane USD astfel încât să captăm acest păr de înger. Puful acesta este energie“, explică Traian Stănică.
În total, în perioada 2005 – 2017, peste 100 de milioane de dolari au fost investiţi în divizia de petrochimie a platformei Petromidia.
Cum a apărut primul centru de comandă al instalaţiilor petrochimice din România
În anii 2009-2010, cu specialiştii din cadrul Petromidia, se pun bazele sistemului de comandă distribuită (DCS) pentru instalaţie. „Efectiv, arhitectura, modul în care trebuie să arate paginile, ce se accesează, cum se accesează au fost făcute de inginerii noştri“, spune Traian Stănică, directorul operaţional al diviziei petrochimice.
A fost o perioadă de aproximativ o lună în care instalaţia a fost în revizie generală, iar o bună parte din personal a fost în concediu de odihnă. „Când s-au întors din concediu, asta era în februarie-martie, oamenii s-au dus la tabloul de comandă vechi şi au văzut că era ceva schimbat. DCS-ul era aşezat, calculatoarele erau aprinse. Le-am spus: «Băieţi, spor la treabă! Învăţăm împreun㻓, îşi aminteşte Traian Stănică.
Centrul de comandă şi control FOTO Călin Gavrilaş
„Buncărul“, cum îl numesc oamenii de pe platformă, este locul de unde sunt coordonate în prezent toate activităţile, atât cele de rafinare, cât şi cele petrochimice, ale Petromidia. Centrul permite urmărirea integrală a operaţiunilor, controlul şi protecţia fluxurilor tehnologice, culegerea şi transmiterea online a datelor de proces şi implicit o reducere a costurilor de producţie, fiind o premieră pentru România, dar şi pentru zona de Sud-Est a Europei.
„Primul DCS de pe platformă a fost tot în petrochimie, în piroliză. Ulterior, când s-a decis trecerea pe DCS a rafinăriei (2004) şi a petrochimiei, ca să se obişnuiască oamenii cu spaţiul închis, am construit în mijlocul tabloului de comandă vechi nişte cutii din carton în care am pus DCS-ul şi operatorii. Închipuiţi-vă patru cutii în care operatorii intrau şi opt ore nu mai ieşeau. Tocmai pentru a-i dezobişnui de sentimentul acesta: văzut şi făcut, să ating eu, să văd eu“, spune directorul operaţional.
Traian Stănică în centrul de comandă şi control FOTO Călin Gavrilaş
Alexandru Nicolcioiu povesteşte că până la implementarea DCS operatorii „se uitau pe geam şi vedeau instalaţia“, iar din acest motiv nu le-a fost foarte uşor să treacă de la tabloul de comandă clasic unde, de multe ori, după ce făceau manevra fugeau afară să vadă rezultatul pentru că nu aveau încredere în personalul din teren, la un sistem computerizat, situat la mare distanţă de instalaţii.
De la locomotiva cu aburi, la DCS
Oamenii diviziei petrochimice au făcut parte integrantă din toate aceste schimbări. Nu există poveste, ne asigură cei doi şefi ai companiei, în care muncitorii să nu fie implicaţi, fie că vorbim de personalul de operare sau de personalul de mentenanţă, totul se face pentru oameni, prin oameni.
„Nu sunt încântaţi când se schimbă ceva. Există reculul firesc la schimbare. Dar, după aceea se acomodează foarte rapid. Instalaţia de polipropilenă avea, în anul 1996, peste 200 de oameni. La ora actuală sunt 65. Asta înseamnă retehnologizarea. Numărul lor s-a redus oarecum firesc prin pensionare, trecere la alte sectoare, redistribuire. Nu poţi supravieţui şi nu ai cum să ţii pasul cu evoluţia. Gândiţi-vă ce însemnau calculatoarele în 1996“, spune Stănică.
De cealaltă parte, Alexandru Nicolcioiu, cel care a condus atât rafinăria, cât şi petrochimia, spune că a denumit această evoluţie ca fiind trecerea de la locomotiva cu aburi, la DCS. „Când am început să pornim în 1978 prima instalaţie pentru probe, nu era gata CET-ul Midia ca să ne dea aburi, şi atunci s-au adus vreo 10 locomotive pe cărbune, s-au înseriat, ca să producă aburi pentru a putea să ne facem noi probele. De aceea le spun tinerilor care vin acum de unde am plecat şi unde am ajuns: de la locomotivă, la DCS.“
Divizia de petrochimie, o mare familie
În cei 30 de ani de petrochimie, la Midia s-a format o adevărată familie. Totul depinde de lider, de omul care poate insufla celor din jur sentimentul apartenenţei la un grup. Iar Alexandru Nicolcioiu şi Traian Stănică sunt astfel de lideri.
„Contează, pe de altă parte spiritul, senzaţia de apartenenţă la ceva, indiferent că se numeşte rafinărie sau că se numeşte petrochimie, în sufletul nostru ne dă senzaţia de ceva special. Oamenii simt că fiecare dintre ei reprezintă un membru al echipei. Intrarea în echipă se face foarte repede deoarece tot timpul există schimbul de generaţii. Lângă cei în vârstă apar an de an tineri care sunt priviţi ca noi membri ai familiei şi se integrează repede“, spune Stănică.
Instalaţie de ambalare a granulelor de polimeri FOTO Călin Gavrilaş
Prima condiţie pe care trebuie să o îndeplinească orice nou membru al acestei familii este să cunoască istoria platformei, să ştie cum a fost, cum este şi cum s-a ajuns aici. „Dacă intri într-o zonă în care eşti învăţat doar cu laptopul, cu softul şi nu ai în spate eforturile care s-au făcut ca să ajungă aici, nu ai termen de comparaţie“, spune Alexandru Nicolcioiu, fostul director general al platformei.
Tot el îşi aminteşte că „în anii 90 primeam semnale de la colegii din petrochimie că se temeau că nu mă ocup şi de divizia lor. Ca să le dau credibilitate nu era săptămână în care să nu trec şi prin petrochimie, să mă plimb ori cu maşina, ori pe jos. Atunci spuneau: «A trecut Nicolciou pe aici, înseamnă că ne bagă în seamă, nu numai pe cei de la rafinărie». Erau începuturile. Întâi te preocupai de fluxul primar, să vină ţiţeiul, ei erau mai la coadă. Era ordinea firească a fluxului tehnologic, iar lor le era teamă că nu se mai ajunge şi aici. Încet, încet şi-au dat seama că nu mă concentrez doar pe partea de rafinărie.“
Năvodari, oraşul născut odată cu complexul petrochimic
Complexul petrochimic de la Midia este principalul motor de dezvoltare al oraşului Năvodari, fiind cel mai mare angajator şi cel mai mare contribuitor la bugetul local. De fapt, dezvoltarea localităţii începe concomitent cu înfiinţarea Petromidiei.
„În 1975, când s-a dat decretul de înfiinţare a acestei platforme, oraşul Năvodari avea 6.000 de locuitori. Majoritatea erau pescari. O parte dintre ei lucrau la fostul Combinat Chimic. După începerea construcţiei platformei Midia, până în anul 1990, oraşul ajunsese la 40.000 de locuitori. Baza localităţii stă în platforma Midia şi în turism. Faptul că se îmbină cele două domenii demonstrează că nu există poluare. Oamenii fac plajă în spatele combinatului“, spune Alexandru Nicolcioiu.
Pe toată platforma de la Midia, în anul 1989 munceau 6.800 de oameni, dintre care 1.500 activau în divizia de petrochimie. Odată cu retehnologizarea tuturor proceselor s-a trecut la sisteme automatizate de control, s-a restructurat şi activitatea de mentenanţă şi operare. Acum sunt în jur de 1.700 de angajaţi, dintre care 250 în petrochimie.
Traian Stănică prezintă unele dintre obiectele produse din granule de polimeri FOTO Călin Gavrilaş
„Pentru legătura dintre noi şi Năvodari, sugestiv este că nu există în oraş o familie care să nu aibă un angajat în Midia sau într-o companie care să aibă o legătură directă cu noi. Putem spune că platforma Midia este sufletul oraşului Năvodari. Sunt convins că dacă mâine, Doamne fereşte, se închide acest combinat, oraşul moare“, declară Traian Stănică.
În fiecare an, pe perioada vacanţei de vară, Petromidia lansează programe de internship pentru tinerii absolvenţi ai Liceului Tehnologic „Lazăr Edeleanu“ din Năvodari şi pentru absolvenţii Universităţii „Ovidius“ din Constanţa. În urma acestora, zeci de tineri devin salariaţii platformei.
„Universitatea din Constanţa are toate specializările de care avem nevoie, la fel şi liceul din Năvodari. Mai sunt angajaţi care se relochează din zona Ploieştiului. Încă nu simţim că avem un pericol major în ceea ce priveşte deficitul de personal. Oamenii trebuie să ştie că lucrează într-o companie foarte puternică“, subliniază Alexandru Nicolaiciuc.
„Laleaua albă“, arc peste timp
Dacă în rafinărie, din cauza cocsării, totul este negru, în petrochimie granulele de polimeri sunt albe, ceea ce i-a făcut pe oamenii de pe platformă să numească această divizie „laleaua albă“. Cum arăta petrochimia de la Midia în anul 1986 şi cum arată după 30 de ani, doar cei doi interlocutori, care au fost martorii tuturor momentelor, puteau spune.
Granule de polimeri FOTO Călin Gavrilaş
„Practic este o altă lume. Sunt două lumi paralele. O altă lume care a pornit de la o bază, a îmbunătăţit-o şi a perfecţionat-o atât din punct de vedere tehnic, cât şi uman. Oamenii noştri sunt foarte bine pregătiţi. Eu la ora 6.00 ştiu tot ce se întâmplă pe platformă. Avem un sistem organizat de aşa natură ca oricând să ştii despre ce este vorba“, spune Alexandru Nicolcioiu. Totodată, el îşi aminteşte că în urmă cu 30 de ani „mergeam prin hale cu un registru foarte mare, le ziceam noi documentele cumulative“. „Avea fiecare raportul lui. La ora 9.00 aveam pe birou toate raportările şi mă uitam pe ele. Acum le ai toate în calculator, informaţiile se updatează tot timpul“, adaugă el. ;
„Este important să fim în trend, să fim la înălţime“
Yedil Utekov (42 de ani) este Directorul General al companiei Rompetrol Rafinare începând din iunie 2014, deţinând anterior poziţia de Director General Adjunct al societăţii, din ianuarie 2013. A absolvit Facultatea de Inginerie Chimică a Resurselor Naturale şi a Hidrocarburilor din cadrul Universităţii Tehnice de Stat Astrakhan din Rusia şi şi-a început cariera în industria de petrol şi gaze în anul 2001, ca operator de procese în cadrul Akasaraisky Gas Processing Plant din Rusia, urmând ca în perioada septembrie 2001 – iunie 2002 să devină operator pentru ZAO Intergaz Central Asia, Kazahstan.
Yedil Utekov, directorul general al Rompetrol Rafinare FOTO Călin Gavrilaş
Yedil Utekov spune că pentru perioada următoare Rompetrol-KMG International au numeroase planuri de dezvoltare a platformei de la Petromidia. „În primul rând vorbim despre o modernizare generală a rafinăriei, avem mai multă materie primă brută pentru divizia noastră de polipropilenă. În continuare vom face studii de fezabilitate despre modalitatea de a creşte capacitatea de producţie“, spune directorul general.
De asemenea, managementul companiei are planuri mari pentru unitatea de HDPE unde, din anul 2010 au început un proiect de modernizare, au dezvoltat o producţie considerabilă de polimeri, au scos noi produse, iar acum au în plan să crească această producţie de la 60.000 de tone la 100.000 de tone pe an.
„Pentru unitatea de LDPE avem, de asemenea, numeroase proiecte ce ţin seama şi de obligaţiile de mediu: am mărit producţia şi vrem să diversificăm tipurile de sorturi pentru această unitate, astfel încât să ajungem şi aici la o producţie de peste 80.000 de tone pe an de polimeri“, mai spune Yedil Utekov .
Directorul general al Rompetrol Rafinare observă că principalii competitori sunt pregătiţi în acest moment pentru următorul pas de dezvoltare în sectorul petrochimic. „Pentru noi este important să fim în trend, să fim la înălţime, să realizăm în viitor produse petrochimice de top. Ceea ce am spus până acum este strategia pe termen scurt de dezvoltare a unităţii de polimeri. Pe termen lung, ne gândim la o unitate de «stream cracker» pentru a produce etilenă, de asemenea, ne gândim cum să lansăm produse noi la unitatea de LDPE, produse destinate rezistenţei unui voltaj electric ridicat.“
Fiind unici producători de polimeri din România, ţara noastră a devenit o piaţă foarte atractivă pentru Petromidia. Cererile sunt mari şi diversificate, iar legăturile cu clienţii sunt foarte strânse. La ora actuală, de pe platforma de la Midia pleacă granule de polimeri către aproximativ 250 de clienţi de pe piaţa autohtonă care consumă 50-60% din producţia totală a diviziei de petrochimie.
„O familie de peste 5.000 de membri“
„Oamenii au o contribuţie importantă la dezvoltarea acestei divizii, vin cu idei inovatoare pe care noi le-am implementat. Din toate punctele de vedere este foarte important ca ei să fie parte a acestor proiecte şi idei măreţe. Oamenii simt că fac parte dintr-o familie mare, o familie de peste 5.000 de membri”, adaugă Yedil Utekov.
De altfel, managerul Yedil Utekov spune că secretul succesului în petrochimie sunt oamenii: „Când spun oameni, pentru un succes garantat, trebuie să găsim o sinergie între cei experimentaţi, maturi şi cei tineri, dar cu idei excelente. Şi toată această simbioză a dat rezultate foarte bune. Deci, oamenii sunt o mare şi importantă treaptă în succesul nostru“.
Platforma Petromidia, vedere nocturnă FOTO Rompetrol
Pentru anul 2018, conducerea platformei Petromidia are în plan creşterea producţiei. Dacă este să comparăm situaţia producţiei din anii 2007-2009 cu anul 2017, diferenţa este mare, de la 120.000 la 180.000 de tone de produs.
„Dacă ne uităm la istoria petrochimiei, începând cu 1988, când a început dezvoltarea sectorului petrochimic, au fost şi ani de avânt, dar şi ani mai sinuoşi, cauzaţi de diferite situaţii politice, în general. În ultimii 10 ani avem un trend bun deoarece a fost implementat procesul criogenic, care a fost o revelaţie pentru ambele unităţi, LDPE şi HDPE“, subliniază Yedil Utekov.
Ce mai mare mulţumire a directorului general, de când a venit în România la Petromidia, este dată de oamenii pe care i-a întâlnit pe platformă, de atitudinea şi comportamentul lor.
„Viitorul ne aparţine. Nu neg că am întâmpinat şi unele probleme, dar aici s-au petrecut multe lucruri frumoase, lucruri bune. Când colegii cu care lucrez vin cu idei măreţe, le implementează şi aduc roade, când plecăm de la planuri şi ajungem la un produs finit, când ne uităm la rezultatul muncii noastre, cred că este cea mai mare satisfacţie pentru mine şi pentru bunăstarea companiei“, spune managerul.
După mai bine de cinci ani de când locuieşte în ţara noastră, Yedil Utekov , spune că îi place România, că este o ţară frumoasă. „Totul este în conexiune cu munca mea, iar oamenii, colegii mei, mă fac să iubesc această ţară. Îmi place mentalitatea lor, dar apreciez şi tradiţiile. Toţi factorii de aici îi pot cuprinde într-o singură propoziţie: iubesc România!“
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
