Inspector şcolar prins că a luat mită. A primit câteva mii de euro pentru transferul unui elev
0
Inspectorul şcolar a primit banii de la un părinte care dorea ca elevul să fie transferat de la o şcoală gimnazială la un colegiu naţional.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au sesizat Tribunalul Constanţa cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatei Iulia-Cristina Cabrancea, inspector şcolar pentru învăţământ primar în cadrul Inspectoratului Judeţean Constanţa. Ea este acuzată de luare de mită.
„În perioada august – septembrie 2021, inculpata ar fi primit prin intermediar, de la părintele unui elev, suma de 5.000 de euro. Banii respectivi ar fi fost primiţi pentru ca inspectoarea să obţină transferarea în mod nelegal a elevului de la o şcoală gimnazială la un colegiul naţional (ambele unităţi şcolare fiind în municipiul Constanţa), aspect care s-a şi materializat ulterior”, se arată în acordul de recunoaştere a vinovăţiei.
Înspectoarea a recunoscut în faţa anchetatorilor că a primit mită şi a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.
Ea a fost de acord să i se aplice o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni şi interzicerea, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Dosarul de urmărire penală privind-o pe inculpată împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate la Tribunalul Constanţa.