Incursiune în Noaptea Muzeelor. Ce putem vizita la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noaptea Muzeeelor va ţine deschise sâmbătă, 19 mai, în Constanţa două muzee ce vor avea program de vizitare gratuită până la ora 24.

Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) va găzdui o „Întâlnire cu Clio şi Eutherpe“. Sâmbătă, la ora 22 începe un concert de lied-uri, arii din opere, precum şi recitări. „Veţi avea ocazia să audiaţi pagini memorabile din repertoriul muzical clasic în interpretarea artiştilor scenei constănţene şi studenţilor de la specializarea canto din cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii Ovidius“, au precizat organizatorii.

Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa este deschis pe perioada 1 mai - 31 septembrie, între orele 9 şi 20. În sala Tezaur sunt expuse cele mai valoroase colecţii: colecţia de sticlă, colecţia de bijuterii, sculpturi greco-romane şi multe alte artefacte importante.

În primul şi cel de-al doilea etaj al muzeului din Piaţa Ovidiu, piesele sunt expuse în ordine cronologică, începând cu primele semne ale locuirii umane în Dobrogea, în Preistorie şi până la crâmpeie din istoria contemporană a României.



Cel de-al doilea muzeu deschis până la miezul nopţii va fi Muzeul Marinei Române. Gazdele oferă o incursiune în universul istoriei navigației și a Marinei Române. Specialiștii instituției culturale de pe strada Traian vor ghida vizitatorii în cadrul călătoriei pe undele bătrânului Danubius și ale Pontului Euxin, unde vor descoperi tainele argonauților și ale primului amiral pontic.

„Vizitatorii vor admira corăbii elene, romane, bizantine și genoveze, vor redescoperi personalitatea lui Mircea cel Bătrân ,,domn până la Marea cea Mare” și a lui Ștefan cel Mare, în perioada căruia pânzarul moldovenesc a brăzdat întinderile apelor până în Mediterana... Călătoria noastră se va încheia în spațiul valorilor istoriei recente, când deopotrivă Marina Militară și Forțele Navale Române, ca și Marina Comercială, au reprezentat România cu demnitate și prestanță recunoscute pe toate mările și oceanele lumii“, spun organizatorii.

Pentru a facilita intrarea în atmosferă, vizitatorii se vor delecta cu acordurile Fanfarei Muzicii Militare a Forțelor Navale, care va oferi un spectacol în incinta Muzeului Marinei Române, între orele 20.00 și 22.00.

Ce este Noaptea Muzeelor?

Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a opta ediţie. Evenimentul este patronat şi anul acesta de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Noaptea Muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc pe 18 mai.

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) este partener oficial al evenimentului la nivel internațional, coordonând desfășurarea Nopții Muzeelor în România și asigurând o promovare amplă și coerentă a activităților organizate de muzeele românești, în special prin intermediul site-ului special dedicat, www.noapteamuzeelor.ro, dar și a unei campanii de promovare la nivel național. De asemenea, din 2011 RNMR coordonează și organizarea circuitului muzeal din București, care a fost inițiat în anul 2008 de către Muzeul Național de Artă al României.

image

Aproximativ 3.000 de muzee din Europa sărbătoresc anual evenimentul. Mai multe detalii despre Noaptea Europeană a Muzeelor la adresa http://nuitdesmusees.culture.fr.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite