Ginerele lui Bercea Mondial rămâne după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ginerele lui Bercea Mondial nu iese din închisoare.
Ginerele lui Bercea Mondial nu iese din închisoare.

Marius Constantin, ginerele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, rămâne după gratii. Curtea de Apel a judecat luni, legalitatea măsurii preventive în cazul acestuia şi a decis că Marius Constantin nu scapă de arestul preventiv.

Ginerele lui Bercea Mondial încearcă de mai multe luni să iasă din închisoare. El a cerut instanţei până în prezent eliberarea sub control judiciar sau arestul la domiciliu, iar în de două ori Tribunalul Constanţa i-a admis cererile. Deciziile nu fuseseră însă definitive, iar Curtea de Apel Constanţa le-a respins astfel că Marius Constantin a rămas în continuare în arest preventiv. 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, au dispus la data de 23 iunie, trimiterea în judecată a cinci membri ai familiei lui Bercea pentru că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu. Este vorba de Marius Constantin, acuzat de săvârşirea infracţiunii de şantaj cu circumstanţe agravante în stare de recidivă; Izaura Anghel, concubina lui Marius Constantin, aflată în prezent sub control judiciar şi acuzată pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj cu circumstanţe agravante; Grinică Ion Anghel – minor (17 ani, frate cu Izaura Anghel), aflat sub control judiciar, acuzat de săvârşirea infracţiunii de şantaj cu circumstanţe agravante.

De asemenea, în acest dosar mai sunt judecaţi Florin Anghel, frate cu Izaura şi Grinică-Ion Anghel, este acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă, Fănica Anghel, soţia lui Bercea Mondial, deja încarcerată în acelaşi dosar cu soţul ei şi condamnată la un an închisoare cu executare pentru instigare la mărturie mincinoasă şi mărturie mincinoasă, este acum acuzată de săvârşirea infracţiunii de şantaj.


Mai citiţi şi:

La loc comanda: ginerele lui Bercea, Marius Constantin, rămâne după gratii

Ginerele lui Bercea Mondial – eliberat, Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest
 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite