Giani Deli-Iorga mărturiseşte la tribunal cum a comis crimele de la Cernavodă. Vezi aici declaraţia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Giani Deli-Iorga
Giani Deli-Iorga

La cinci luni de când i-a ucis cu câte 30 de lovituri de cuţit pe soţii Elena şi Petre Garoafă, socrii celui mai bun prieten al său, Giani Deli-Iorga a fost adus astăzi în faţa magistraţilor Tribunalului Constanţa pentru primul termen de fond în procesul dublului asasinat de la Cernevodă.

Criminalul a intrat în sala de judecată în jurul orei 10.30. Oamenii prezenţi la Tribunal au observat că Deli-Iorga s-a îngrăşat în ultimele cinci luni, de când se află în arest. La fel ca la începutul anchetei, Giani a mărturisit că el i-a ucis pe soţii Garoafă.

„I-am mărturisit crimele lui Bogdan“

El le-a spus judecătorilor că, după ce l-a omorât pe Petre, Elena Garoafă a apucat să iasă în curte şi să strige după ajutor, dar nu a auzit-o nimeni. El a reuşit să o aducă în casă, au discutat, iar apoi a ucis-o. „După ce i-am omorât, l-am sunat pe Bogdan şi i-am mărturisit. După ceva timp, nu a mai răspuns la telefon, aşa că am luat telefonul Elenei Garoafă pentru a lua din memorie numărul Gabrielei. Nici ea nu răspundea, intra mesageria“, a povestit criminalul.

CRONOLOGIA TRAGEDIEI DE LA CERNAVODĂ

Giani a ajuns acasă la miezul nopţii. „Am spălat hainele pline de sânge şi le-am pus la uscat. A doua zi m-am îmbrăcat cu aceleaşi haine la muncă“, a povestit el judecătorilor.

Giani ştia că prietenul său este grav bolnav. „În noiembrie 2010, Bogdan mi-a spus că are cancer la colon. În timpul audierilor am aflat că avea doar probleme cu stomacul“, a mai mărturisit criminalul. 

El spune că a mers la soţii Garoafă pentru a-i convinge să-i primească pe Bogdan şi Gabriela în casa din Cernavodă. „Eu m-am gândit că, fiind la Cernavodă, se poate trata şi aşa era linişte între el şi Gabriela“, a spus Giani.

Deli-Iorga a repetat încontinuu că regretă că i-a ucis pe soţii Garoafă. „Nu am vrut să-i omor, dar am avut un moment de panică“, s-a justificat el. 

ULTIMELE IMAGINI CU BOGDAN ŞI GABRIELA MITU ÎN VIAŢĂ

Expertiză prihiatrică

Deși Deli-Iorga recunoscuse crimele comise și le oferise anchetatorilor toate detaliile pentru realizarea unei reconstituri, acesta a fost interogat și la Secția de Psihiatrie de la Palazu pentru a se stabili dacă are discernământ. Mai mult, o bună perioadă de timp a existat suspiciunea că Deli-Iorga nu ar fi criminalul, deși a recunoscut fapta.

De curând, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au primit rezultatele ultimelor expertize genetice dispuse la Institutul Naţional de Criminalistică. Specialiştii au analizat obiectele de îmbrăcăminte ale lui Giani Deli-Iorga şi urmele de pe acestea şi au concluzionat că petele de sânge de pe bluza şi bocancii trimişi la analiză sunt ale soţilor Garoafă.

Deli-Iorga ar putea fi condamnat la închisoare pe viaţă pentru omor deosebit de grav şi tâlhărie.

CITEŞTE AICI DECLARAŢIILE LUI GIANI DELI-IORGA, DUPĂ CE A FOST REŢINUT DE POLIŢIŞTI

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite