FOTO VIDEO Cum a ajuns un local din Costa Rica să fie botezat „Braşov“. Omagiul străinului care a făcut facultatea în România acum 35 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fausto Roberto Alfaro Morales (57 ani) a studiat silvicultura în ţara noastră şi este reprezentant al Ministerului Mediului din Costa Rica în cantonul San Carlos. În cinstea oraşului de la poalele Tâmpei, care i-a dat cele mai frumoase amintiri din tinereţe, Fausto şi-a botezat afacerea „Braşov“.

La 31 octombrie 1979, 24 tineri abia trecuţi de majorat din Costa Rica se îmbarcau în avionul care îi ducea, peste Marea Caraibelor şi Oceanul Atlantic, spre România. Pentru ei începea călătoria care avea să le marcheze viaţa. Unuia dintre ei, cu siguranţă, i-a transformat-o. Fausto Roberto Alfaro Morales a descoperit cea de-a doua sa ţară, cea care i-a dăruit cele mai frumoase amintiri ale tinereţii.

„Exista la acea vreme un protocol între ţările noastre prin care se ofereau burse tinerilor care veneau să studieze în România. Un vecin mi-a povestit cum este la voi şi m-am hotărât să vin. Culmea, până la urmă, el nu s-a mai întors în România. Am plecat eu în locul lui. Pentru noi, cei din Costa Rica, era totul nou. Altă cultură, alt climat, alt peisaj“, explică Fausto (57 ani).

Adoptat pe loc

După un an pregătitor petrecut la Timişoara, pentru învăţarea limbii române, Fausto Roberto Alfaro Morales a mers să studieze la Braşov, la Facultatea de Silvicultură. Aici a întâlnit oamenii de care este şi acum legat: colegii de studenţie şi colegii din trupa de dans a universităţii, care i-au devenit cei mai buni prieteni.

În trupa de dans mai ales, costaricanul a devenit rapid o figură populară. Era exotic, se mişca foarte bine, dansa natural, aranja scenografia. El şi-a asigurat simpatia fetelor, iar partenera de dans a devenit chiar prietena sa. 

image

Fausto s-a integrat imediat în mediul românesc, iar anii de facultate au fost presăraţi de excursii prin toată ţara şi de vizite la colegi acasă - în Baia Mare (de unde era Francisc Pop, cel mai bun prieten al său), la Turnu Severin etc. Fotografiile de la începutul anilor ’80 îl arată pe costarican „adoptat“ în mijlocul unor familii de români fericiţi că le vin copiii de la facultate, cu colegi în vizită.

De altfel, timpul petrecut împreună cu colegii în practică, la spectacole, festivaluri, în vacanţe la mare şi la munte l-a făcut pe Fausto un român prin adopţie. A plecat înapoi în Costa Rica, dar a luat Braşovul cu el. Inspirat de amintirea anilor de dans, Fausto şi-a deschis o discotecă în oraşul lui, căreia i-a pus numele „Braşov“. Acum are în Quesada un restaurant cu bar şi terasă pe care l-a denumit tot „Braşov“.

Înapoi în România

După 10 ani a revenit în România, la revederea de la facultate. Apoi s-a întors la fiecare 5 ani. În urmă cu 6 ani a venit în ţară ca prezentator al parcurilor naţionale din Costa Rica, la un congres al parcurilor naţionale din Europa. Ultima dată a fost în România în mai 2017, la întâlnirea de 30 ani de la absolvirea facultăţii. A fost trist pentru că l-a pierdut pe Francisc, care va absenta de acum de la reuniuni. Dar a fost fericit că şi-a revăzut celălalt foarte bun prieten, pe Dragoş Mihai, şi pe restul colegilor. A ţinut legătura cu toţi, iar românii au în el gazda cea mai primitoare din Costa Rica. 

Fausto, în studenţie, în expediţie spre Vârful Negoiu din Făgăraş Sursa Arhiva personală

image

„La mine acasă, cel puţin de patru ori pe an vin în vizită români. Fraţi si prieteni zic: <Casa ta este Consulatul României>. Mereu primesc oameni din România, chiar dacă nu-i cunosc. Cei care vin au prieteni şi vorbesc despre mine si aşa au ajuns foarte mulţi români la mine. Ultima tură de români a fost anul trecut în vizită, în septembrie. Ce le recomand să vadă aici? Plaje, munţi, vulcani, toată regiunea noastră, care este foarte verde şi curată. Foarte frumoasă“, spune Fausto. El le mai este cumva de ajutor românilor în Costa Rica, făcând servicii de translator în justiţie pentru vorbitorii de limbă română.

Bagajul românesc

Când a plecat din România, Fausto Roberto Alfaro Morales a pus în bagaj câteva suvenire: cărţi, palincă şi nişte feţe de masă cusute artizanal. „Ceva care mi-a plăcut şi îmi place foarte mult din România sunt filmele de istorie şi mai ales teatrul românesc. Am prieteni actori şi artiste plastice“, arată el. 

image

Pictura este şi acum pasiunea lui. El a pictat pereţii localului „Braşov“, el a realizat costumele cu care nepoatele lui au câştigat concursuri de Miss. Îi place la nebunie să gătească, iar în meniul său sarmalele sunt o piesă de rezistenţă. Ar mânca oricând ciorbă de burtă, ciorbă de perişoare, supe, mămăligă cu brânză şi smântână, salata de vinete, salata boeuf, salata verde, precum şi alte bucate româneşti. „Din România îmi lipseşte mâncarea, peisajul,… dar zăpada deloc. E prea frig acolo“, recunoaşte Fausto.

„Braşovul îl am în sânge“

Când revine în România, dă o fugă în locurile preferate. Ar recomanda oricui Braşovul, Clujul, Moldova, mănăstirile din Bucovina şi castelele din Transilvania. „Braşovul îl am în sânge. Sunt atâtea amintiri frumoase. Sunt ataşat de ţară, de sufletul oamenilor. Am avut profesori care mi-au îndrumat paşii şi datorită lor sunt cine sunt acuma. Port cu mine şi experienţele care nu au fost aşa frumoase, dar nu le consider negative, căci am luat partea pozitivă a lucrurilor. Dar momentele petrecute cu trupa de dans au fost clipele cele mai frumoase din studenţia şi tinereţea mea!“, mărturiseşte Fausto. 

Recent, costaricanul s-a recunoscut într-un filmuleţ postat pe canalul Youtube în care dansa cu colegii din trupă în vara lui 1983, în discoteca Ring din Costineşti. „Mă distram foarte bine! În filmuleţ apare trupa de dans, iar eu sunt cel care apare acolo la dansul cu costume costaricane. Mulţumesc că am putut să mă văd după aproape 35 de ani“, a transmis Fausto. I-a plăcut şi muzica românească. Preferatele lui sunt melodiile „Drumurile noastre“ a lui Dan Spătaru şi „Te-aştept să vii“ a Mirabelei Dauer.

De Ion Dolănescu a fost apropiat, pentru că Margarita Valenciano, doctoriţa costaricană care este mama lui Dragoş Dolănescu (fiul mai mic al cântăreţului), este vecină cu Fausto. „Noi ne ştim din tinereţe. Îl plimbam pe Dragoş când era mic. Iar acum 6 ani am fost la botezul copilului lui Dragoş, în România“, spune Fausto.

Reprezintă Ministerul Mediului în cantonul San Carlos

În anul 1987, Fausto Roberto Alfaro Morales a absolvit facultatea de la Braşov, apoi a urmat un curs de administraţie publică la Bucureşti şi a plecat în Costa Rica. Locuieşte la 100 kilometri de capitala San Jose, în oraşul Quesada, cu 80.000 locuitori. Quesada este situată la 690 metri altitudine şi se află în centrul cantonului San Carlos din provincia Alahueda, una dintre cele şapte provincii ale Costa Ricăi.

Studiile din România i-au permis să ajungă reprezentant al Ministerului Mediului în cantonul San Carlos, iar la 4 februarie va candida în alegeri din partea unui partid social-creştin. Şi la ei sunt lupte grele cu politicienii corupţi. Doi foşti preşedinţi au fost condamnaţi, la fel un deputat. Dar alţii îşi fac de cap - după cum zice Fausto. „Ştiu de România că are greutăţile ei, urmăresc ce se întâmplă în politică, în sport, am văzut ce s-a întâmplat la Colectiv. Pentru mine, România este a doua mea ţară. Şi poate la pensie mă retrag aici“, îşi face calculele Fausto, braşoveanul din Costa Rica. 

Amintire 

În ziua de 15 noiembrie, Fausto Roberto Alfaro Morales se afla la Braşov, cu prietenii, la restaurantul Capitol din centru, când a văzut cum se umple piaţa de lume. „Protestatarii strigau <Jos, Ceauşescu>, au intrat în primărie, au aruncat maşini de scris pe geam, au dat foc la steaguri“, îşi aminteşte costaricanul. Apoi au venit Miliţia şi Securitatea, care au închis perimetrul şi au înăbuşit revolta. 

image

Pe aceeaşi temă: 

Rise Project: Elena Udrea a ajuns în Costa Rica, unde se află şi Alina Bica

Rise Project: Alina Bica, implicată în zootehnie în Costa Rica

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite