Fondatorul Societăţii Academice de Medicină de Familie din România a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doliu - lumanare FOTO 123 RF

Doctorul Eugeniu Ilicea, unul dintre cei mai cunoscuţi medici de familie din Constanţa, a murit. Comunitatea universitară regretă dispariţia specialistului care a fondat şi a condus Societatea Academică de Medicină de Familie din România.

„Ne exprimăm regretul profund la vestea decesului colegului nostru, prof. univ. dr. Eugeniu Ilicea, cadru didactic titular în cadrul Facultăţii de Medicină, timp de 15 ani, începând din 1996, şi profesor asociat până în anul 2018.

Domnul profesor Ilicea a fost membru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Academice de Medicină de Familie din România, numele său reprezentând, astăzi, un reper în înfiinţarea şi dezvoltarea specialităţii de Medicină de Familie din ţara noastră.

Pentru aportul deosebit adus evoluţiei acestei discipline, pentru numeroasele articole, studii şi publicaţii ce au vizat-o, pentru generaţii de studenţi şi rezidenţi, cărora le-a călăuzit paşii cu pasiune şi determinare, în cei 22 de ani de activitate în cadrul UOC, domnul profesor Ilicea va rămâne în amintirea noastră ca un mentor dedicat, un bun coleg şi dascăl.

Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate şi tuturor celor care l-au cunoscut.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!“, a transmis comunitatea academică a Universităţii „Ovidius” din Constanţa. 

Pe aceeaşi temă: 

Clinica MACTA oferă consultaţii gratuite în memoria doctorului Octavian Dumitru Unc 

Susţinere pentru soţia doctorului mort de Covid-19, din partea colegilor de breaslă. Dr. Carmen Neagoe este medic de familie

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite