Faimosul complex Amfiteatru-Belvedere-Panoramic, gloria turismului comunist, a fost cumpărat. Cine este noul proprietar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investitorul libanez Mohammad Murad a mărturisit că visa în anii '80 la „coroana“ litoralului românesc. El a încercat să cumpere complexul încă din 2002. „Amfiteatru-Belvedere-Panoramic by Phoenicia“ va fi transformat într-o oază cu circuit închis.

Fosta glorie a litoralului comunist, faimosul complex Amfiteatru-Belvedere-Panoramic din staţiunea Olimp, a fost cumpărată de omul de afaceri libanez Mohammad Murad, care conduce Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc. Cele trei hoteluri erau cele mai frumoase unităţi de cazare de pe tot litoralul, atrăgând protipendada ceauşistă şi turiştii străini. Tot Olimpul gravita, de altfel, în jurul acestui triptic unde se desfăşura inclusiv viaţa de noapte, distracţie interzisă muritorilor de rând.

„Pe vremea când eram student la Medicină, am purtat în sufletul meu, respectul şi admiraţia pentru acest minunat complex, şi niciodată nu m-am gândit că aş putea deveni proprietarul. Cu toate că acest amănunt contează mai mult sau mai puţin. Voi încerca să reîntorc istoria punând din nou coroana pe fruntea litorarului românesc şi acest complex va redeveni ceea ce a fost odată sau chiar şi mai mult. Numai prin investiţie putem repune România pe harta turismului mondial“, a mărturisit public Mohammad Murad, pe pagina sa de Facebook.

Originar din Liban, Murad a venit în anii '80 în România pentru a studia Medicina, la Iaşi, apoi la Bucureşti. Se specializa în neurologie, dar nu şi-a practicat profesia decât doi ani, după care s-a apucat de afaceri. Împreună cu doi dintre cei opt fraţi ai săi, Hassan şi Ahmed, a înfiinţat un imperiu care se întinde de la turism şi alimentaţie publică la imobiliare şi mass-media. În turism, Murad deţine lanţul Phoenicia, cu hoteluri noi şi vechi cumpărate de la stat, pe litoral şi în Bucureşti.

Istoric sinuos

Complexul Amfiteatru-Belvedere-Panoramic din Olimp a fost dat în folosinţă în vara anului 1971, dominând peisajul de pe faleza abruptă a Olimpului. Se afla în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat când a trecut în locaţie de gestiune pe la foşti angajaţi. În iunie 2008 a fost cumpărat de timişoreanul Josef Goschy, patronul companiei Unita Turism, cu suma de 10 milioane euro. Investiţia avea, însă, nevoie de alte investiţii în structură şi în modernizare, neputând ţine pasul cu noul val al turismului de pe litoral. Complexul a continuat să funcţioneze, dar şi-a pierdut cu timpul clasificarea de 4 stele pe care o avea, ajungând, în urma reclamaţiilor turiştilor nemulţumiţi de condiţii, la numai 1 stea. Hotelul Belvedere era închiriat de Raj Tunaru, fostul deputat PRM care a fost închis în SUA pentru agresarea amantei sale.

Turism de familie la Olimp

După discuţii care au durat câteva săptămâni, Mohammad Murad (foto jos) şi Josef Goschy au ajuns zilele acestea la o înţelegere. Murad a cumpărat de la Goschy cele trei hoteluri, cu restaurantele şi spaţiile de agrement aferente, la preţul de achiziţie - 10 milioane euro, deşi preţul iniţial de piaţă fusese de 6 ori mai mare. Patronul Phoenicia consideră că mai este nevoie de încă 15 milioane euro pentru reabilitarea complexului cu 770 camere, pentru a ajunge la standardele sale de altădată. Dar pentru că hotelurile ar trebui mărite pentru a primi clasificarea de 5 stele, complexul va rămâne la 4 stele. 

image

Murad a mai încercat o dată, în anul 2002, să cumpere complexul hotelier, dar tranzacţia nu a fost finalizată. Complexul va intra în renovare şi va fi redeschis la 1 iunie 2018 sub numele „Amfiteatru, Belvedere şi Panoramic by Phoenicia“. Totul va fi cu circuit închis, deoarece proprietarul doreşte să îl transforme într-un resort, o oază în care au acces doar turiştii cazaţi acolo, după modelul Phoenicia Resort din Năvodari. „Se va axa pe turism de familie, pentru vacanţe în familie, pentru că Olimpul este o staţiune liniştită. Va avea 2.500 locuri de cazare“, a menţionat Mădălina Creţu, PR manager Phoenicia. Ea a precizat că Phoenicia îşi consolidează astfel poziţia de cel mai mare lanţ hotelier de pe litoral, având deja 10 hoteluri. „Sperăm că Statul va susţine relansarea acestei bogăţii a turismului românesc“, a spus reprezentanta Phoenicia.

Recunoştinţa libanezului Murad

„Astăzi în România avem nevoie de mai mult curaj, ambiţie, speranţă şi încredere în viitor. Să avem încredere în România, şi cultura de a gândi pozitiv, şi cu ocazia acestor zile sfinte, să dăm la o parte tot ce e rău şi să-i privim pe cei din jur cu mult drag. Îmi daţi voie să le mulţumesc persoanelor care au fost alături de mine de la bun început şi pe cei care m-au susţinut printr-un sfat, urări sau o mutumire după o vacanţă petrecută într-unul dintre hotelurile noastre de pe litoral. În mod special, îi mulţumesc României, care nu doar m-a găzduit, şi mi-a dat şansa de a-mi exprima şi de a realiza o mare parte din visurile mele“, a mulţumit Murad. 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Cum va fi promovată staţiunea Mamaia în 2017: „Aici dorinţele, chiar şi nerostite, devin realitate“

Cum îi fila Securitatea pe turiştii români şi străini veniţi pe Litoral şi în Bucovina: „Îi serveşte pe străini ca pe nişte conţi, iar noi salivăm uitându-ne la ei”

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite