Explozie într-un bloc de locuinţe din Medgidia. Un bărbat a fost salvat de pompieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Explozia a avut loc la etajul 2
Explozia a avut loc la etajul 2

Incendiul a izbucnit în urma unei explozii localizate la un apartament din oraşul Medgidia. Pompierii au reuşit să salveze un bărbat.

Explozia a avut loc la etajul 2 al unui bloc de 4 etaje din oraşul Medgidia (bulevardul Independenţei), judeţul Constanţa.

„Intervin 14 pompieri cu 2 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD B. În momentul de faţă, colegii au salvat o persoană din apartament. Nu am informaţii referitoare la starea de sănătate. Misiunea este în dinamică. Explozia a avut loc la etajul 2 al unui bloc de 4 etaje”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

Bărbatul salvat ar fi fugit de la faţa locului, spun surse apropiate ISU.

„Explozia a fost urmată de  incendiu, fiind distrus  întreg apartamentul pe o suprafaţă de aproximativ 52 de metri pătraţi. Au mai fost afectate 2 apartamente (cel de la etajul superior şi cel de la etajul inferior). Bărbatul cu vârsta cuprinsa între 30 şi 35 de ani a fost salvat cu ajutorul scării culisabile de pe pervazul geamului. A fost anunţat inspectoratul teritorial în construcţii pentru verificarea clădirii”, mai spun pompierii.

Pe aceeaşi temă:

Viaţa unui bebeluş de 1 lună, salvată prin telefon de operatorul ISU. „Răspundeţi la toate întrebările, chiar dacă vi se par absurde“

Gravidă în 7 luni, preluată de şenilată. Vremea rea a blocat mai multe drumuri în judeţul Constanţa

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite