Emoţie şi lacrimi la Constanţa. Cea mai mare dorinţă a familiei lui George Iachim: „Să vină acasă“. Prin ce a trecut supravieţuitorul

George Iachim, constănţeanul care a scăpat cu viaţă FOTO Arhivă personală

George Iachim (40 ani), împreună cu alţi colegi de la rafinăria algeriană, a reuşit să scape din atacul teroriştilor, dar alţi 2 români au murit.

Familia constănţeanului ostatic în Algeria mai avea o singură dorinţă când a auzit de atacul terorist de la rafinăria In Amenas.

Oamenii s-au rugat întruna pentru ca George Iachim să scape teafăr din greaua încercare. „Nici nu mai ştim ce să spunem… Să vină acasă, asta e tot ce dorim“, a declarat cu voce tremurată mama inginerului.

Întors acasă, Iachim a mărturisit că este convins că trăieşte datorită lui Dumnezeu: „Trăiesc o minune. Numai Dumnezeu ne-a scos de acolo, numai El ne-a ţinut în picioare“.

George Iachim (40 ani), împreună cu alţi colegi de la rafinăria algeriană, a reuşit să scape din atacul teroriştilor, dar alţi 2 români au murit. În total, pe platforma petrolieră erau 6 români.

Constănţeanul a fost cel care a dat primul interviu pentru televiziunea publică algeriană, relatând cum a decurs atacul.

„Miercuri dimineaţă eram în afara biroului şi am văzut teroriştii venind. Au început să tragă în agenţii de securitate de la poartă. Apoi au intrat în birourile clădirii şi au început să ia ostatici.

M-am baricadat împreună cu un alt coleg, tot din România, într-unul dintre birouri, am încuiat uşa şi am pus biroul în uşă.

Salvatorii au făcut ce au putut, fiindcă a fost o situaţie foarte grea, o luare de ostatici, aşa că n-au putut interveni prea repede, dar până la urmă am înţeles că unii dintre ostatici sunt teferi.

Am aflat că ieri armata a intervenit şi i-a eliberat pe ostatici, ceea ce este minunat, pentru că am mulţi prieteni acolo şi m-am temut pentru vieţile lor“, a declarat Iachim pentru Algerie TV.

Liviu Floria, un alt român care a scăpat din atac, a povestit cum s-a salvat. El a reuşit să se ascundă şi să evadeze împreună cu George Iachim.

În relatările sale cutremurătoare, Floria a pus salvarea lor pe seama divinităţii: „Când răsunau împuşcăturile, ne întindeam la pământ. Când era linişte, eu şi George stăteam în genunchi şi ne rugam. Mai mult ca oricând am simţit atunci puterea lui Dumnezeu.“

Mărturisirea românului

„Împreună cu colegul meu George Iachim ne-am ascuns într-un birou. Teroriştii au încercat uşile, unde erau deschise au scotocit. Au încercat şi uşa noastră, dar pentru că era închisă, au renunţat.

Au căutat mai departe, au luat ostatici. Am stat 36 ore în întuneric. Auzeam doar sirene şi împuşcături. Am avut apă şi nişte biscuiţi. Eram 8 persoane, am sărit gardul la ora 2.10 noaptea, ştiu exact că m-am uitat la ceas.

Ne-am ghidat după un punct de control al Jandarmeriei algeriene. Dar am luat greşit reperul, ne-am îndepărtat mult şi după câteva ore ne-am dat seama că trebuie să ne schimbăm direcţia. 

La un moment dat ne-am despărţit în deşert. Patru colegi erau epuizaţi, alţi patru am mers mai departe să căutăm ajutoare. Vedeam deja drumul, dar eram mai departe decât credeam.

La 5 după-amiază am ajuns la punctul de control al Jandarmeriei. Am crezut că acei colegi lăsaţi în deşert vor fi recuperaţi, dar Jandarmeria nu a mers imediat după ei.

O oră ne-a luat nouă, cei aflaţi într-o condiţie fizică bună, să ajungem la adăpost. Cei rămaşi în urmă s-au descurcat cum au putut. Au ajuns la drum, de unde au fost preluaţi de armata algeriană.

Nu am fost salvaţi, ne-am salvat singuri. Fizic sunt bine, dar psihic - nu. Am avut noroc că nu ne-am întâlnit cu teroriştii. Trei minute mai devreme dacă veneam, dădeam de ei.

Atât a fost diferenţa dintre viaţă şi moarte - trei minute“, a spus Liviu Floria din Piteşti.

Inginerul a mai povestit apelul sfâşietor făcut de colegul său George Iachim atunci când s-au despărţit în deşert.

Iachim era epuizat şi nu mai putea continua drumul, în timp ce Floria a decis că trebuie să meargă mai departe pentru a avea vreo şansă, spre salvarea tuturor.