Elena Udrea îl aduce pe Emil Boc în pragul demisiei de onoare. PDL Constanţa cere plecarea acestuia din partid
0Şeful PDL Constanţa, senatorul Christian Gigi Chiru, îi cere demisia de onoare lui Emil Boc. Primarul Clujului a declarat că o susţine pe Elena Udrea, candidatul Partidului Mişcarea Populară, la alegerile prezidenţiale.
Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal şi secretar executiv al regiunii sud-est, îi solicită lui Emil Boc să îşi depună demisia de onoare din partid. Cererea vine ca urmare a declaraţiilor lui Boc privind susţinerea sa pentru Elena Udrea, candidatul Partidului Mişcarea Populară, la alegerile prezidenţiale.
„Îi solicit public domnului Emil Boc să-şi dea demisia din PDL. Primarul Clujului a declarat că susţine la alegerile prezidenţiale candidatul unui alt partid, într-un mod cu totul sfidător, jignind integritatea şi onestitatea membrilor PDL. Dacă vrea în PMP, să se ducă în PMP, să fie bărbat, să aleagă şi să-şi dea demisia de onoare. Ȋn orice context politic, atitudinea domnului Boc este de neacceptat”, a declarat parlamentarul constănţean.
Chiru vorbeşte despre preţul plătit de partid în urma guvernării Boc. „PDL şi fiecare membru am plătit electoral în urma guvernării Boc, pentru ca el să vină, în mai puţin de un an, şi să trădeze de două ori partidul al cărui preşedinte a fost.
Mai mult, întregul PDL l-a susţinut pe Emil Boc în actul guvernării, iar acesta alege astăzi să o susţină pe Elena Udrea, candidatul unui alt partid. Ştim bine că Elena Udrea, cel puţin în judeţul Constanţa, a avut o relaţie mai mult decât instituţională cu Radu Mazăre şi cu Nicuşor Constantinescu şi nu sunt singurii PSD-işti cu care colaborează foarte bine”, a subliniat Chiru (foto).
Vă mai recomandăm
Scopul principal PNL-PDL la Constanţa: înlăturarea administraţiei Mazăre