Drama românului care a fost îngropat de viu pe marginea unei ape. „Bunicul a fost acuzat că a vândut Bihorul românilor“
0Avocatul Ioan Ciordaş a plătit cu viaţa dorinţa sa de a elibera ţinuturile româneşti de trupele de ocupaţie, devenind martir al neamului. Ucis mişeleşte în miez de noapte de un căpitan al secuilor, a fost aruncat într-o groapă alături de Nicolae Bolcaş.
La 12 octombrie 1918 s-a semnat la Oradea, într-o şedinţă secretă, Declaraţia de independenţă, care proclama dreptul naţiunii române din Transilvania şi Ungaria de a hotărî singură asupra soartei sale.
La întrunirea care a avut loc în casa avocatului Aurel Lazăr, membru al Partidului Naţional Român, au participat doctorul Teodor Mihali, dr. Alexandru – Vaida Voevod, dr. Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Ioan Suciu, dr. Gheorghe Popovici, Gheorghe Crişan, Nicolae Ivan, dr. Ioan Ciordaş, Ioan Nedelcu, Gheorghe Dobrin, dr. Nicolae Cornean etc.
Drama prin care a trecut Ioan Ciordaş, al cărui nume a fost maghiarizat din Ciurdariu în timpul studiilor liceale de la Oradea, dar şi a urmaşilor săi, ne-a spus-o nepoata avocatului greco-catolic, Marina Gherman, de 80 de ani, care a fost de profesie economist.
Ioan Ciordaş s-a născut la 25 decembrie 1877, în Betfia, judeţul Bihor, în familia preotului Mihai Ciurdariu. Tatăl său, Mihai Ciurdariu, era protopop greco-catolic. El a îndemnat într-o predică, ţinută în biserica de la Doba, pe credincioşi, să-şi trimită copiii la şcoala confesională şi să cumpere calendare româneşti cu sfaturi şi poveşti. Imediat, a fost declarat de către ziarele „Szamos” şi „Szatmárnémeti”, „trădător de patrie”, imputându-i-se faptul că-i oprea pe fiii credincioşilor de la urmarea şcolilor de stat, care erau cu predare în limba maghiară. A fost dat în judecată, însă fiul lui, avocatul dr. Ioan Ciordaş, îi obţine achitarea, însă un proces de presă îl osândeşte la trei luni de închisoare.
Unionistul a urmat studiile secundare le-a urmat la Liceul Premonstratens din Oradea, unde i se maghiarizează numele. Începe facultatea la Academia de Drept din Oradea, unde s-a alătură mişcării studenţeşti condusă de Lucian Bolcaş. Alături de alţi 17 colegi a fost eliminat de la studii, fiind nevoit să urmeze cursurile la Universitatea din Cluj unde, în septembrie 1900 şi-a luat şi doctoratul în drept.
La 30 iunie 1902 s-a căsătorit cu Viora Ignat – fiica luptătorului memorandist, avocatul Vasile Ignat din Beiuş, cu care a avut doi copii, Ovid şi Xenia.
Ioan Ciordaş
A pregătit Unirea
În anii care au urmat a participat activ şi a organizat acţiunile de pregătire a populaţiei pentru realizarea Unirii. Un act de o importanţă deosebită pentru toţi românii şi pentru România, la care Ioan Ciordaş a luat parte, a avut loc la 12 octombrie 1918 la Oradea, când membrii Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român, Teodor Mihali, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida-Voievod, Ştefan Cicio-Pop, Ioan Ciordaş, Aurel Vlad, Ioan Suciu şi invitaţii Sever Dan, Gheorghe Popovici şi Gheorghe Crişan, elaborează şi adoptă Declaraţia care proclama independenţa şi dreptul la autodeterminare a naţiunii române din Transilvania, declaraţie care, la 18 octombrie 1918 a fost prezentată de Al. Vaida-Voevod în parlamentul maghiar.
Apoi, Ioan Ciordaş a participat în calitate de delegat la Adunarea de la Alba-Iulia şi este ales în Marele Sfat Naţional şi mai apoi prefect al Bihorului.
Unirea nu a însemnat libertate
Unirea nu a adus liniştea pentru Bihor şi Maramureş, căci, în urma încheierii Armistiţiului cu ţările beligerante şi stabilirii liniei demarcaţionale Zam-Ciucea, trupele române s-au oprit lăsând sub ocupaţie maghiară aceste ţinuturi. În Bihor a preluat conducerea armatei căpitanul Verboczy, care a întocmit lista neagră cu toţi fruntaşii oraşului. Primii pe listă sunt trecuţi dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş.
Proclamaţia de la Alba Iulia
Căpitanii armatei secuieşti, încă din decembrie 1918, au început prigoana împotriva elitelor mişcării politice şi culturale din Ţara Beiuşului, torturând mutilând şi asasinând zeci şi zeci de persoane nevinovate.
Iuliu Maniu, care aflase de repercusiunile sângeroase ce aveau loc în teritoriile ocupate, l-a avertizat pe Ciordaş despre pericolul la care se supunea dacă se întoarce la Beiuş. Acesta a rămas, însă, neclintit în hotărârea sa. Ceea ce resimţea Iuliu Maniu s-a întâmplat şi, în noaptea de 3/4 aprilie 1919, dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş au fost arestaţi de banda lui Verboczy, schingiuiţi în mod bestial şi duşi în satul Lunca, unde, în ograda unui ţăran s-a săpat o groapă, în care sunt aruncaţi de vii. „Una dintre ţărănci a ieşit afară să vadă ce se întâmplă şi atunci i s-a spus: «Intră în casă că te împuşc». Apoi, au cerut două cazmale şi au săpat o groapă unde i-au aruncat pe cei doi. Bunicul a fost recunoscut după ceasul de aur de la mână“, povesteşte nepoata. Ulterior, când trupele române au intrat în zonă au deshumat cadavrele şi le-au înmormântat, creştineşte, în cimitir.
Acuzat că a vândut Bihorul românilor
„Unirea înseamnă pentru unii că ne-am dus la Alba Iulia, am strigat şi s-a făcut unirea. Dar nu a fost aşa. Bunicul a fost acuzat că a vândut Bihorul românilor. Vreau să vă mai spun că în teritoriile ocupate au avut loc mari nenorociri. Spre exemplu, am aflat că ungurii, în retragere, luau ce alimente găseau la ţărani. Unii dintre ei a ascuns în fundul curţii grânele, de teamă să nu le fie luate. Dar cei prinşi au fost arestaţi şi la bifurcaţia a două sate au fost îngropaţi până la cap şi lăsaţi să moară aşa“, dezvăluie ea.
Iată cum descrie preotul Petru E. Papp tragicul eveniment petrecut atunci: „A doua zi a vorbit în taină prin sat că au fost la el în casă deţinuţi, pesemne doi popi, şi că spre dimineaţă Hanköczi i-a dus undeva. Odaia lui Hanköczi avea încă o uşă, care dădea direct în coridor. Ioan Herle al Vilii din Luncă mi-a mărturisit că, tot în 4 aprilie, dimineaţa la 3 ceasuri, cadetul Károly Tamás, originar din Beiuş, şi cadetul Kádár Ferenc, care locuiau la el cu alţi cadeţi şi marinari, i-au cerut să le dea o lumînare şi o lopată. El le-a dat cele cerute, dar nici el, nici alţii nu s-au gîndit şi nu s-au interesat interesat mai de-aproape de ce şi pentru ce le trebuie, fiind grozav de terorizaţi. Şi-a închis uşa şi s-a culcat. Peste o jumătate de ceas a auzit nişte împuşcături. În 18 aprilie am scăpat din spital. Despre numiţii încă nu se ştia în Beius nimic. În numele familiei doctorului Ciordaş, cu care sînt înrudit, am pus un premiu de 3.000 de coroane pentru cel ce va da date şi urme precise despre dispariţia lui. Primăria din localitate a pus un premiu de 1.000 de coroane. Întîmplător fiind pretorele dr. Gherla la Beiuş, l-am rugat să publice premiul şi în cercul Vaşcău de sub conducerea sa, îndeosebi în comunele: Luncă, Seghişte, Seghiştel, Vaşcău, pe unde staţionaseră soldaţii unguri.
Notez că, după cum am înţeles, Verböczy şi Hankoczi, înaintea familiei doctorului Ciordaş, a mamei şi a fratelui doctorului Bolcaş, care au stăruit după răspuns, au declarat pe cuvîntul lor de onoare că sînt în viaţă. «Au fost deţinuţi, dar au fugit şi nu-i pot nicicum găsi». Ipsissima verba! Dl. Ghera, în 24 aprilie, îmi scrie şi-mi trimite printr-un curier următoarele: Raportez că trupurile lui Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş s-au găsit în telechiul lui Nicolae Hasan din Luncă azi, la orele 9. Dispoziţiunile necesare pentru exhumarea lor le-am făcut eu. Cum am constatat la fata locului, îndemnaţi de premiu, sătenii au plecat să-i caute. Notarul Ioan Blaga, notăreasa şi 4 femei au ajuns în grădina lui Hasan, unde, dat fiind că din cauza ploilor era numai de patru degete pămîntul peste cadavre, au simţit miros de mortăciune şi, săpînd puţin, numaidecît s-au ivit hainele lui Ciordaş. Sosind cu trăsura, ca trimisul familiei Ciordaş, la Luncă, împreună cu Gh. Bolcaş, fratele doctorului Bolcaş, pe morţi i-am aflat deja exhumaţi şi aşezaţi într-o casăţărănească în 2 sicrie improvizate. Mergînd şi noi la faţa locului, am constatat că decedaţii fuseseră aruncaţi într-o groapă din fundul grădinii lui Hasan, săpată la distanţă de 1 metru de vîlceaua Apa Vărzarilor. Era o groapă afundată de 1 metru, lungă de 5 şi lată de 3 paşi, plină de spume şi de sînge închegat. Pe cei morţi i-am recunoscut şi noi, şi familiile mai presus de orice îndoială.
Deşi faţa lui Ciordaş era de tot desfigurată, capul şi corpul mutilate de putrefacţie şi de apă, i-am recunoscut mustăţile tunse, verigheta de pe deget, pulovărul, pantalonii, ghetele, ciorapii, lanţul de aur, ceasornicul de buzunar şi cheile de la casă. Acestea le-am şi luat la mine şi le-am adus familiei. În lipsă de medic, nu s-a făcut autopsia. Am constatat însă că ceafa şi aproape întreg capul i-au fost zdrobite într-un mod bestial. Creier, oase, păr şi sînge erau amestecate. Mîna dreaptă era frîntă în mai multe locuri, ochii scoşi. Înfiorătoare privelişte!“
Salve de tun la mormântul unionistului
Tragedia care a avut loc în familia sa, când bunicul a fost ucis, a urmărit familia sa şi pe viitor. „Când a vrut să dea fratele meu la liceu nu a primit aviz pentru că unul dintre profesori a spus că este ne
potul celui mai mare exploatator al Ardealului“, mărturiseşte Marina Gherman (foto). Nici tatăl său nu a scăpat de închisoare şi, în timpul regimului comunist, a făcut câţiva ani de arest pe motive politice. Autorităţile comuniste le-au confiscat casa din Bucureşti şi vila de la Predeal şi au putut să le recâştige după mai multe procese.
În ciuda perioadei grea, în anul 1977, când s-au împlinit 100 de ani de la naştere lui Ioan Ciordaş, fiul său, Ovid Ciordaş Ciurdariu, a luat legătura cu academicieni şi istorici, care au scos la lumină viaţa şi lupta celui care a murit pentru ca Transilvania să se unească cu România şi a fost omagiat aşa cum merită o aşa personalitate, iar la mormântul său de la Beiuş s-au tras salve de tun.
Vă mai recomandăm:
Taina luminii din noaptea de Înviere. De ce mâncăm pască şi ouă roşii în ziua sfântă de Paşti
Se încarcă comentariile...
