Deţinuţii de la Poarta Albă se pregătesc luni de prima zi de şcoală
Noul an şcolar va începe pentru 29 de persoane private de libertate de la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Poarta Albă. 19 dintre ei s-au înscris în clasele I - IV şi 10 în clasele V - VIII.
Luni, la ora 9.00, sună clopoţelul de începere a noului an şcolar pentru 29 de puşcăriaţi. Unii vor deveni elevi pentru prima dată în viaţa lor. Alţii au decis să-şi continue studiile după graţii.
Cursurile vor fi susţinute de profesori de la Colegiul Agricol Poarta Albă, conform programei naţionale.
Evenimentul va fi precedat de o slujbă susţinută de preotul penitenciarului, urmată de transmiterea mesajului chestorului de penitenciare Ioan Bălan, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu ocazia deschiderii noului an școlar.




















































