Decan al Facultăţii de Teologie, achitat într-un dosar penal. Fapta nu a fost comisă „cu forma cerută de lege”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decanul a fost acuzat de fals intelectual şi complicitate la instigare la abuz în serviciu, alături de un alt conferenţiar care şi-a recunoscut vina, fiind condamnat. Dosarul privea examenul de ocupare a unui post didactic.

Curtea de Apel Constanţa a decis miercuri, 8 ianuarie, să-l achite pe preotul Bogdan Moise, decan al Facultăţii de Teologie din Constanţa, în dosarul penal în care DNA îl acuza de fals intelectual şi complicitate la instigare la abuz în serviciu. Decizia este definitivă.

De fapt, Curtea a confirmat sentinţa dată de Tribunalul Constanţa în noiembrie 2018. Instanţa a decis astfel deoarece fapta nu a fost comisă „cu forma de vinovăţie cerută de lege”. În prealabil, magistraţii au schimbat încadrarea faptelor din fals intelectual şi complicitate la instigare la abuz în serviciu, într-o singură infracţiune, cea de fals intelectual.

Facultatea de Teologie din Constanţa, condusă de Bogdan Moise, a intrat şi în vizorul conducerii Universităţii „Ovidius” după ce, în decembrie 2019, CNATDCU a decis retragerea celui de-al doilea titlu de doctor în teologie obţinut la Constanţa. Dacă primul doctorat plagiat a fost semnat de un preot, fost consilier al IPS Teodosie, al doilea plagiat a purtat semnătura unui arhimandrit, stareţ la o mânăstire din Dobrogea.

De ce a fost judecat Bogdan Moise

În luna septembrie 2017, procurorii DNA Constanţa îi puneau sub acuzare pe doi preoţi, profesori la Facultatea de Teologie din Constanţa. Este vorba de Bogdan Moise, fost decan al instituţiei, şi de conferenţiarul Bogdan Chiriluţă.

„În perioada 2013 – 2015, inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin, în calitate de candidat la posturile didactice scoase la concurs de Universitatea Ovidius Constanţa – Facultatea de Teologie, a întocmit în fals un număr de 6 declaraţii pe propria răspundere pe care le-a depus la dosarul personal în scopul menţionat mai sus. Ulterior, conducerea Universităţii Ovidius Constanţa, acţionând fără vinovăţie, i-a acordat inculpatului titlurile de lector respectiv conferenţiar universitar şi l-a numit pe aceste posturi, concomitent cu efectuarea, în perioada februarie 2014 – iunie 2017, a unor plăţi ilegale (salarii brute) în sumă totală de aproximativ 118.570 lei.

În demersurile sale infracţionale, în anul 2013, inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin a beneficiat de ajutorul inculpatului Moise Bogdan, în calitate de decan al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa. Concret, inculpatul Moise Bogdan având şi calitatea de persoană însărcinată de către Senatul Universităţii Constanţa cu verificarea criteriilor de promovare a candidaţilor, a declarat pe proprie răspundere că inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin îndeplineşte condiţiile respective, ceea ce a condus la consecinţele prezentate mai sus”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.

Bogdan Chiriluţă a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei fiind condamnat definitiv la 2 ani şi 3 luni de închisoare cu suspendare.

Moise Bogdan este şi preot la Biserica Sfântul Antonie cel Mare din municipiul Constanţa.

Pe aceeaşi temă:

Plagiat la Teologie. CNATDCU îi retrage titlul de doctor unui stareţ

Preot prins că şi-a plagiat teza de doctorat. „A recurs la furtul muncii altui specialist”

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite