„Dă, Doamne, ploaie!” Arhiepiscopul Teodosie s-a rugat pe câmp, la Cumpăna
0ÎPS Teodosie a oficiat o slujbă pe câmpurile din Cumpăna, cerând ploaie pentru pământurile pârjolite de soare şi îndemându-i pe toţi românii la rugăciuni, în plină caniculă.

Într-o perioadă în care temperaturile extreme au pus stăpânire pe întreaga țară, iar pământurile se usucă sub arșița soarelui parcă din ce în ce mai fierbinte, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a organizat vineri, 5 iulie, o slujbă specială pe câmpurile din localitatea Cumpăna, județul Constanța, pentru a cere ploaie și binecuvântarea roadelor pământului.
Îmbrăcat în veșmintele arhierești, înaltul prelat a rostit rugăciuni, fiind însoțit de preoți și de localnici veniți pe câmp să se roage alături de el, cu speranța că Dumnezeu va trimite ploaia necesară salvării culturilor. Oamenii s-au adunat în liniște, mulți cu capetele plecate, ținând în mâini icoane sau sticle cu apă pentru a fi sfințite, într-o atmosferă de rugăciune și speranță, dar și de caniculă.
„Îi îndemn pe toți credincioșii să se roage și acasă, ca Dumnezeu să ne ierte păcatele și să ne dea ploaie, iar pământul nostru să aducă roade”, a transmis IPS Teodosie la finalul slujbei.
Această slujbă vine în contextul unui val de caniculă care a lovit România în ultimele zile, cu temperaturi resimțite peste 40 de grade Celsius în mai multe județe, inclusiv în sud-estul țării. Meteorologii au emis avertizări de cod roșu pentru caniculă extremă, iar autoritățile au transmis populației alerte prin sistemul RO-Alert, cerându-le cetățenilor să evite expunerea prelungită la soare și să consume suficiente lichide.
În multe zone din județul Constanța, fermierii se confruntă cu pierderi însemnate din cauza secetei, iar ogoarele au crăpat sub arșiță.

















































