Copilărie de altădată la malul mării: „Mi-am sângerat picioarele în cioburi de amfore, în perlele scoicilor şi în cleştii racilor“

Scriitorul dobrogean Constantin Cioroiu povestește în cartea „Litoralul românesc. Ghid sentimental“ cum își petreceau copiii vacanța la malul Mării Negre.

Copii pe plajă Colecție Litoralul de altădată

„M-am născut la mare. Zbuciumul răscolitor al valurilor a pătruns adânc, până în cele mai îndepărtate unghere ale ființei mele, copleşindu-mă, ca bătăile inimii. Gustul sărat al apei, mirosul algelor şi crabilor, dogoarea de Sahară a plajei, parfumul ozonat al brizei, vânzoleala albă a pescăruşilor, incendiul soarelui la răsărit îmi sunt tot atât de scumpe, de familiare ca şoaptele alinătoare ale mamei din nopţile cu febră şi-agonie“, începe el mărturisirea de credință.

Primii pași

Primii pași i-a făcut pe plajă: „Mi-am sângerat picioarele abia scăpate din închisoarea scutecelor în cioburi lungi de amfore, în perlele scoicilor şi în cleştii neîndurători ai racilor marini. Săgeţile soarelui încremenit la zenit mi-au şfichiuit trupul, mi-au zdrenţuit pielea, pentru ca apoi să-mi ţeasă pe umerii ascuţiţi de copil mantie ocrotitoare de bronz“.

Înainte de a învăța să citească, a descifrat tainele mării. „La vârsta de şase ani ştiam binişor să înot. Dar nu am desluşit meşteşugul înfruntării apei în vreo şcoală specială. Nu exista aşa ceva în cartierul meu şi, dacă ar fi existat, cine ar fi risipit banii pe un asemenea fleac?, ci de la băieţii mai mari, cu părul şi sprâncenele albite de raze şi vânt, care, cu cruzime, ne împingeau pe noi, prichindeii, în apele limpezi și reci, încovrigaţi şi vineţi de groază, când cădeam la fund, ne prindeau cu abilitate, ne aruncau de la unul la altul, ca la polo, după care ne depuneau pe plajă, cu burţile umflate de apă, lângă hainele lor să le păzim. Hohotind de plâns şi de neputinţă, vărsam din noi, odată cu apa cea rea din abdomen, frica de adâncuri“.

„Deveneam monștri marini“

Toată vara, din iunie până în septembrie, de la ivirea soarelui până când cerul Constanței era în amurg, cutreierau pe plajă: „Plecam de acasă doar cu slipurile pe noi, înarmați cu undiţe rudimentare. Pescuiam în locuri cunoscute numai nouă  pe digurile din port, din „Golful Pescarilor" (portul „Tomis" de azi), de la „Modern", „Trei Papuci" ori Mamaia. Prindeam, unul după altul, spre uimirea şi uşoara iritare a pescarilor amatori veniţi de aiurea, cu scule scumpe şi complicate, guvizi şi hanuşi fălcoşi, chefali argintii şi graşi, iar cine avea o ţaparină lucru mai rar scotea din apele învolburate o groază de stavrizi“.

Vila-vapor, cucerită zilnic

„Hoinăream la Mamaia, ne atrăgeau aici toboganele, dar mai cu seamă vila-vapor, da, -o casă construită în formă de vapor asta, imaginaţie! — cu punte şi horn, aflată pe malul Siutghioiului, părăsită, o vreme, după război. Cotrobăiam prin toate ungherele, ne suiam pe bord, ne căţăram pe coş, închipuindu-ne pe „Transilvania", „lebăda Mării Negre"

Colecție Constanța de altădată

Priveam, uneori, de pe malul inalt de la Tataia, aşezaţi pe iarba pîrjolită, şir de mogildeţe, la mersul elegant al delfinilor prin marea incredibil de verde, la ritmica lor coborîre şi aparitie din adincuri, aidoma unui ritual. Parcă erau submarine acei negri-albaştri, cu luciul metalic şi mers in formaţie de escadră“.

Înotau în larg, până ce „ţărmul mai putea fi zărit ca o linie vagă, violet-albastră, zigzagată de turlele bisericilor, geamiiilor şi palatului municipal. Când ne întorceam 1a mal, ameţiţi de ape, dar fericiţi şi mîndri, trupurile nu le mai simţeam, nu mai percepeam, sub tălpile albite şi încreţite de răcoarea mării, coltii pietrelor de pe ţărm, marea ne făcea evanescenţi, zburam, rarefiaţi, spre ceruri. Ne tăvăleam apoi pe plaja încinsă, scoicile sclipeau pe trupurile noastre — solzi de aur ne cufundam obrajii uzi şi vineţi în pulberea sidefie cu miros de raze şi de vară, căpătam măşti ciudate, deveneam monştri marini“.

Când vremea era urâtă, povestește autorul, își făceau veacul prin port, fiind „fascinați de sirenele răguşite ale vapoarelor, de zgomotul ruginit al lanţurilor ce coborau ancorele, de păienjenişul de otel al macaralelor, de pitorescul amestec de iz de motorină şi de peşte uscat. Primeam, uneori, de la marinari, ce sărbătoare, câte o portocală sau o banană, ne urcam pe remorcherele cu motoare sforăitoare ori priveam cu admiraţie la silueta albă a motonavei „Transilvania", care mirosea, de departe, a restaurant şi mîncăruri alese“.

Colecție Constanța de altădată

Constantin Cioroiu este scriitor și bibliograf constănțean, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala „Dobrogea“. A debutat publicistic în anul 1971, în revista „Tomis“. A scris volumele: „Litoralul românesc. Ghid sentimental“ (1981), „Călători la Pontul Euxin“ (1984), „Litoralul românesc la 1900“ (în colaborare cu Marian Moise, 1997), „Calea pescărușilor“ (roman, 2002), „Cartea și lectura la Pontul Euxin“ (monografie bibliologică, coordonator, Editura Ex Ponto, Constanța, 2006, reeditată în 2016), „Blana leopardului“ (roman, 2012), „Cățelul de catifea: povești“ (2016).